Acasă EDITORIAL Funest: Anna Politkovskaia 18 ani de la execuție-Putin 72 de ani pe...

Funest: Anna Politkovskaia 18 ani de la execuție-Putin 72 de ani pe pământ

8540
0

Dan MIHĂESCU

Sâmbătă, 7 octombrie 2006, viața jurnalistei și activistei Anna Politkovskaia a fost oferită ofrandă lui Vladimir Putin de către inițiații Cercul exclusivit al Kremilnului (Высший круг Кремля) în semn de fidelitate și obediență, această execuție rituală la comandă fiind cel mai de preț cadou primit de către dictatorul moscovit în acel an.

Potrivit anchetei oficiale a procuraturii din Moscova, în 2006, de ziua de naştere a lui Vladimir Putin, jurnalista rusă a fost împuşcată în faţa blocului în care locuia. În cazul Annei Politkovskaia au fost stabilite drept vinovate cinci persoane, însă cel care a comandat asasinatul nu a fost identificat.

Serghei Khadzhikurbanov a fost reţinut în 2007 sub acuzaţia că ar fi organizat asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia iar în 2009, magistraţii l-a găsit nevinovat. Ulterior, Khadzhikurbanov a fost reţinut din nou în cazul şantajului unui alt organizator al asasinării lui Politkovskaia şi a fost din nou acuzat de implicare în organizarea asasinării jurnalistei.

Împreună cu Khadzhikurbanov, au mai fost puşi sub învinuire Lom-Ali Gaitukaev, trei fraţi, membri ai familiei Makhmudov și Dimitri Pavliuchenkov.

Khadzhikurbanov a refuzat însă să depună mărturie susţinând că este nevinovat până la final și că acuzarea împotriva sa se baza doar pe mărturia lui Pavliuchenkov, care îl nedreptăţise pentru că îi datora o sumă mare de bani.

Serghei Khadzhikurbanov, un fost agent al Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate din în Ministerului de Interne al Federației Ruse a organizat supravegherea jurnalistei Anna Politkovskaia.

El a fost condamnat în anul 2014 la 20 de ani de închisoare pentru organizarea asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia însă a fost eliberat și scutit de executarea pedepsei la finalul anului 2022, în schimbul înrolării ca voluntar pe frontul din Ucraina iar între timp a ajuns comandant de batalion iar pedeapsa sa trebuie ispășită până  în 2034, dacă trăiește.

Cecenul Lom-Ali Gaitukaiev, organizatorul logistic al crimei, a decedat în 2017 în închisoare. Despre Gaitukaiev, Novaia Gazeta a dezvăluit în 2018 că fusese informator al FSB şi totodată unul din capii mafiei cecene.

Anna Politkovskaia avea 48 de ani când a fost ucisă, iar Putin împlinea 54 în acea zi. După moartea ei, cu un cinism înfiorător dictatorul kremlinez avea să declare că „jurnaliștii ar trebui să știe, în orice caz, experții înțeleg foarte bine, că influența ei asupra vieții politice din Rusia a fost extrem de nesemnificativă”. Politkovskaia îl acuza pe Putin că a distrus democrația în Rusia, că „cei care-l critică riscă să fie împușcați, otrăviți sau judecați”. Ea a scris despre brutalitatea războiului purtat de Rusia în Cecenia, despre abuzurile trupelor rusești și ale liderului cecen marionetă Ramzan Kadîrov, instalat  de Kremlin. La două zile după ce a declarat la radio Europa Liberă: „Visul meu este ca el să stea pe banca acuzaților și să aibă loc cel mai dur proces, cu enumerarea și investigarea tuturor crimelor pe care le-a comis”, Politkovskaia a fost asasinată.

Anna Ștefanovna Politkovskaia s-a născut ca Anna Mazepa, la New York, fiică a unui diplomat sovietic de origine ucraineană acreditat la ONU și avea doi copii, un băiat și o fată: Ilia și Vera.  Ea absolvise în 1980 facultatea de jurnalism și a lucrat la Izvestia, apoi din 1999 a fost editorialistă la ziarul de opoziție Novaia Gazeta.

În 2001, s-a refugiat mai multe luni în Austria, după ce a primit amenințări prin poșta electronică. În mesaje se afirma că un ofițer de poliție, pe care îl acuzase de comiterea unor atrocități contra civililor, avea intenția să se răzbune.

Serghei Lapin a fost pus sub acuzare în 2002, cercetările au fost abandonate, dar reluate în 2005. Serghei Lapin a fost condamnat la 11 ani de închisoare. Anterior mai existase o tentativă de asasinat împotriva ei prin otrăvirea cu ceai, la bordul unei curse aeriene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.