Acasă Cetăţeanul supărat C’așa-i românul!…Verde, roșu, galben sau albastru

C’așa-i românul!…Verde, roșu, galben sau albastru

8609
0
Sursa: otz.de
Sursa: otz.de

Cătălin BORANGIC ■

Foto/Cătălin Borangic (Facebook)

– Alooo! Nu parca aici!

Mă uit la nenea care s-a ițit în fereastra întredeschisă, mă uit în jur, verific locul.

– Nu parca aici, că e locul meu! întărește cetățeanul categoric porunca.

Ton sec, de stăpân, privire așișderea, numai realitatea e alta.

– Este o parcare publică, pe teren public, am abonament valabil, care-i problema ta? îl plachez ușor iritat.

– O fi, răspunde, dar e în fața casei mele! Nu vezi?

Așa și? Proprietatea ta începe dincolo de gard, nu e și dincoace.

N-ai tu treabă, eu îți spun să nu o parchezi aici dacă nu vrei să o găsești pe geantă!

Uhhh! Next level!

– Păi, îmi cer scuze, aici locuiești? E casa lu’ matale?

Da! Ce, nu se vede?

– Bun, bine de reținut, ca în caz de ceva să știu de unde încep. Faine termopane, cât or costat?

Închide brusc geamul.

Pățania asta este o picătură dintr-un fenomen mai larg, foarte larg, și anume tendința românului de a lua în stăpânire toate locurile care aparent i se cuvin, rectific – i se pare că i se cuvin sau pur și simplu nu e altul înțepenit acolo. Fie locul din fața ori spatele locuinței lui, fie părți din proprietăți altfel comune, sau o bucată de teren neîngrădită și multe alte situații.

Chestiunea asta cred că vine din subconștientul comunistoid generat de sintagma „averea poporului”, expresia sub care s-a mascat destructurarea proprietății private și transferul ideii de proprietate la modul general, comun.

Sursa: facebook

Nu multă lume tânără știe că în perioada de tristă amintire a lua ceva „al statului” era un fel de sport amestecat cu răzbunare. Devălmășia sistematică a țării, altfel foarte prost gestionată, a dus, începând chiar din anii stalinismului lemnos, la instituționalizarea și generalizarea însușirii a orice prindea ori găsea insuficient fixat cetățeanul socialist. La început se fura organizat de pe câmpurile cooperativelor agricole. Nu este vorbă că nici sistemul n-a fost ușă de biserică. Deposedarea de averi, cotele inuman de mari, sărăcia și lipsurile endemice au obligat cumva țărănimea majoritară să se descurce.

Apoi, mentalitățile au fost purtate de cohortele de țărani, deveniți muncitori, în orașe la uzine, unde ce erau să facă? Furau de la locul de muncă tot ce prindeau. La fel, fiecare bătea țăruși și se înțepenea ca proprietar peste orice nu era suficient de păzit sau revendicat.  Deprimantele blocuri au fost sufocate de puzderia de anexe, cotețe, garaje sau straturi de ceapă, ca să rezum.

Stilul ăsta de supraviețuire, care include și căratul acasă a orice prindeau la fabrică a devenit curând un soi de hemoragie, chit că Partidul și organul pedepseau cu asprime, când aveau pe cine, furtul din avutul obștesc.

Nu e nici o mirare că deceniile de ping-pong cu averea statului au generat ideea de antiteză ireconciliabilă și, în continuarea ei, pare-se că starea asta a devenit revanșardă. Și acum mai găsim întârziați pentru care pixul de la ghișeu este al lui, chiar dacă e legat cu sfoară, sau parcarea din fața blocului, a casei, este o extindere a imobilului său. Că el locuiește acolo sau a lui e dugheana de la parter.

Bonus, la starea asta, este și disprețul pentru proprietatea publică. A arunca gunoiul „undeva”, a zvârli petul sau a scruma pe geamul mașinii, din mers, ori a lăsa mizerie unde ai parcat sau stat cu familia la „iarbă verde”, toate astea se înscriu în consecințele educației socialiste.

Tot în acest registru, anume al dreptului asupra locului unde stai, chit că nu este al tău locul, aș încadra și stupizenia care circulă spasmodic pe aici și anume că Facebook va deveni proprietar pe fotografiile postate. Asta dacă nu scrii răspicat că pozele sunt ale tale și tu nu ești de acord cu mișcarea.

Tulai, Savetă! Cât suveranism! Un Honfoglaló cum nici Arpad n-a visat.

M-am uitat în treacăt la vreo 4-5 astfel de „co-listen”i. Moace de pensionari, postări cu „Amin!”, flori de plastic și imagini cu Techirghiol 1982.

Oameni captivi sau victime ale istoriei noastre, incapabili să respecte contractul cu platforma. Că la activarea contului sigur au bifat, ei sau nepotul descurcăreț, rubrica ”Termeni și condiții”, locul unde se spune clar a cui este tarlaua asta și al cui este conținutul ei.

Pentru acești oameni, simplul fapt că dau câte un “enter” aici, transformă pagina fiecăruia în pământ strămoșesc, în neatârnare, independență și alte bazaconii care rulau la TV pe vremea răposatului dictator.

Asta pentru cei mai trecuți oleacă.

Pe cei tineri, care s-au molipsit de “burghezo-moșierie”, îi suspectez doar de rahitism cerebral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.