Tănase PETRENCO ■
Degringoladă la naționala lui Lucescu. Păcat. Mare păcat! Mi-au trebuit cinci zile după meci pentru a-mi recăpăta interesul să comentez despre fotbal și tot nu pot fi de acord nici astăzi cu ideea că am ratat într-o asemenea manieră startul preliminariilor pentru Campionatul Mondial. Pentru că, de fapt, l-am făcut țăndări!
Acum, încă am senzația că nu doar Bosnia ne-a bătut vineri la București dar și Herțegovina; în același meci! Un rezultat care contează cât două înfrângeri în economia grupei de calificare! Aș spune că bilanțul de după debut era de dublă infrângere. La finalul primelor 90 de minute din lupta pentru calificare la mondial România avea un meci jucat, zero victorii, zero egaluri, două înfrângeri și zero goluri marcate!
Și așa mă întorc cu gândul la anul cutremurului, 1977; mai precis la meciul cu Iugoslavia. Acel 4-6 din 13 noiembrie. România începea cu marele antrenor Ștefan Kovaci pe bancă și încheia catastrofal, ratând calificarea la scor de tenis. Un meci blestemat care a marcat începutul manifestării celui mai inexplicabil complex fotbalistic de care suferă și azi fotbalistul român.
Neputința în joc contra celor care se numeau odată iugoslavi, dar care s-au rupt pe bucăți teritoriale, pe considerentul diferențelor tribale, devenind: croați, bosniaci, sloveni, macedoneni, sârbi, muntenegreni, kosovari, rupți bucată cu bucată din Iugoslavia care ne bătea atunci la scor de tenis cu piciorul.
Divizarea Iugoslaviei este cu siguranță cea mai nefastă transformare geografică din toate timpurile pentru fotbalul românesc și viitorul fotbalistului român, de la inventarea fotbalului, până în zilele noastre. Înaintea meciului de pe data de 13 noiembrie 1977, bilanțul României contra fostei Iugoslavii era de 12 victorii cinci egaluri și 13 înfrângeri. Ce a urmat este brutal pentru fotbalul românesc.
Am mai jucat de atunci încă de opt ori cu Iugoslavia, de șapte ori cu Bosnia, de patru ori cu Serbia, de șapte ori cu Muntenegru, de patru ori cu Croația și de nouă ori cu Slovenia. În total 39 de meciuri. Am luat-o pe coajă de 19 ori, am “scos” gâfâind opt egaluri, și am avut 12 victorii din ’77 până în prezent împotriva acestor șase echipe.
Procentajul care era odată de aproximativ 40% victorii, 17% egaluri și numai 43% înfrângeri în meciurile contra fostei Iugoslavii, de dinainte de 13 noiembrie 1977, s-a redus la 30,8% victorii, 20% egaluri și 49,2% înfrîngeri în 39 de meciuri. În condițiile în care am întâlnit șase bucăți de Iugoslavie. Nu cum era înainte când intâlneam una și bună. Lucru care ne-a afectat substanțial randamentul și succesul în calificările pentru campionatele europene sau mondiale, competiția devenind mai acerbă și chiar foarte aglomerată în calificări. Singurele națiuni post iugoslave cu care am obținut un bilanț pozitiv sunt Macedonia de Nord, o țărișoara cam de mărimea Dobrogei și Kosovo, care pare un pic mai mare decât Delta Dunării. În rest recorduri mai slabe decât cu fosta Iugoslavie. Și ce este mai grav, înregistrăm rezultate negative cu cinci naționale din cele șapte nou formate prin ruperea Iugoslaviei, o națională pe care reușeam înainte de 1977, în mare măsură, să o controlăm.
Vineri am asistat din nou tulburați în fața ecranelor la răpunerea unui alt antrenor român de legendă, Mircea Lucescu! Înfringerea pe care a suferit-o cu Bosnia și Herțegovina a dus la reacții intense ale specialiștilor din toate colțurile României, și la gânduri de demisie ale antrenorului, care până atunci înregistrase șase victorii consecutive, din tot atâtea meciuri. Înainte de a se întâlni și el cu o bucată de Iugoslavie care, ca și celor dinaintea lui, i-a ieșit inevitabil în cale. Este adevărat că a trimis în teren o echipa decimată de multe accidentări și ghinioane. Lipsa unora ca Drăgușin, Mihăilă, Bârligea, Olaru, Pușcaș, sau Coman, contribuind la lipsa de varietate în exprimare. Lucru care s-a văzut și pe tabelă la finalul jocului.
Dar mai rămîne de spus ceva. Există o expresie aici în America. În traducere cam așa: “Atunci când vine ploaia, nu trece mult timp și toarnă cu găleata”. Aluzie la ghinioanele care se țin lanț, după cum spunem noi, dar și la greșelile personale, “perlele” cum le numin noi. Cele care vin tocmai atunci, la momentul cel mai nepotrivit, și se înșiră și ele din greu, lanț.
În această cavalcadă nefastă ar putea fi enunțată și ambiția lui Lucescu de a trata problema Louis Munteanu cu superioritate și superficialitate; chiar și atunci când știa că se accidentase și Birligea și se impunea nevoia de a-l chema de urgență la lot, măcar de avarie, dacă nu mergea ceva în joc. Plin de încredere însă, antrenorul naționalei l-a lăsat la naționala sub -21, și s-a confruntat în teren cu situația unuii Drăguș care nu se află în apele lui de ceva vreme.
La fel de superiori dar superficiali s-au dovedit a fi, după părerea mea, și gazetarii sportivi români de la golazo.ro. Este chiar posibil ca această publicație să fie responsabilă de atitudinea ostilă naționalei României afișată de arbitrul olandez Makkellie. Golazo este o publicație online cu nume grele în materie de comentarii sportive precum: Cătălin Tolontan, Radu Naum, Cristian Geambașu, Cristian Tudor Popescu, sau Cătălin Tepelin.
Cu două zile înaintea meciului au publicat articolul unui Mihai Cheleș care începea în forță, comentind că vom beneficia de arbitrajul lui Danny Makkellie, un olandez cu care până atunci fotbaliștii români nu cunoscuseră înfrângerea.
Cheleș însă a derapat rapid, presupun că din nevoie de rating, și a trecut imediat, în mod gratuit, la desființarea arbitrului olandez pe care l-a catalogat, negru pe alb, drept controversat și vinovat de vicierea rezultatelor unor meciuri importante din competițiile intercluburi europene. El și-a continuat comentariul plin de critici dure la adresa lui Makkellie, fără să existe un motiv real pentru care o publicație românească să își dorească să îngroape arbitrul înainte unui meci cu o astfel de importanță. A continuat să comenteze că acesta a fost chiar retras devreme de la EURO 2024 după criticile primite la adresa arbitrajului prestat la meciurile din Germania.
Într-un cuvânt, Cheleș centra și tot el dădea cu capul, pe lângă poarta goală. Declarase în prealabil că am beneficiat de anularea unui gol marcat de kosovari în poarta noastră în iunie 2023 (0-0), după ce Makkellie a consultat și interpretat correct VAR-ul. Este de neînțeles cum această publicație a lăsat să apară un astfel de atac la adresa arbitrului care urma să conducă la centru, în următoarele două zile, meciul de debut al naționalei.
Aceste articole care apar pe online sunt traduse lesne în limba engleză și transmise ulterior între cunoștințe, prieteni, rude ce pot fi în conexiune cu cei în cauză și astfel aceștia pot afla de atitudinea ostilă asupra lor înaintea unui meci de asemenea anvergură.
Mă întreb ce se întîmplă în România cu maniera de primire a unui om care are așa o importanță? De când am trecut la atitudini opuse celebrei primiri cu pâine și sare, ignorând protocolul de ospitalitate, fapt ce poate afecta dispoziția arbitrul întâlnirii și transmițând astfel false informații despre atitudinea României referitoare la propria lui persoană, înaintea meciului.
Ce rost avea ca această publicație, reprezentată de nume grele ale jurnalismului sportiv românesc, să riște să îl întărâte pe Danny Makkellie cu dezvăluiri ce nu aveau vreo tangență cu interesul României, în cazul în care lua cunoștință de comentariile publicate despre el înainte de meci. Gazetăria care trădează importanta istorică a unui meci pentru interesul ratingului facil de moment al unui jurnlist, nu face vreun favor profesiei și nici măcar publicației în sine.
Efectul negativ este de foarte lungă durată, în cazul în care România pierde calificarea la mondiale din cauza înfrângerii cu Bosnia. Consecințele acestui penalty refuzat României cu intenție, de Makkellie, afectează deopotrivă acum și munca gazetarilor de la golazo.ro și naționala.
Impresia lăsată de Makkelle este că își dorea să se răzbune pe noi pentru ceva care nu i-a picat lui bine. Ne-am trezit că în minutul 57, arbitrul olandez era pornit să facă orice ca să nu acorde penalty-ul care s-ar fi văzut la fel de limpede și din avion, mutând hențul comis în interior cu mult peste un metru și jumătate, până în afara careului, ca să nu fie nevoit să arate direct punctul cu var de la prima fază și totodată, ca să îi rămână libertatea de decizie în cazul în care va fi alertat să vadă reluarea var.
Dublă premeditare cu intenția neacordării acelui penaly! Makkellie era pus pe distrugerea a tot ce vedea român în cale, de parcă ar fi fost insultat de ceva și cineva. Se comporta răzbunător, pe tot ce mișca pe gazon în tricou galben. Era mai brutal chiar decât naționala Olandei care aproape că l-a schilodit pe viață pe Mogoș și i-a spart capul serios lui Ianis Hagi, anul trecut la Euro. Vă amintiți cum Dumfries, călăul lui Ronald Koeman, făcea jaf și prăpăd cu intrări criminale pe flancul drept?!
Obținusem din greu un statut prin câștigarea grupei de la Euro, eram între primele 16 echipe ale Europei la un turneu final, și speranțele calificării pentru mondiale erau reale. Dar ne-a pocnit bine, de două ori, Olanda. Cu toată brutalitatea posibilă. Și în meciul direct de la Euro, dar și acum cu acest arbitru care părea pus să taie în carne vie românească la București, foarte posibil poate chiar din vina acestui gazetar care chiar o căuta cu lumânarea pentru siteul golazo.ro.
Cât despre al doilea meci, cel câștigat cu San Marino (5-1), Lucescu a făcut bine că l-a lăsat pe Ianis Hagi să execute al doilea penalty, după ce acesta ratase pentru Rangers în meciul retur cu Fenerbahce. Dar cam atât, nu mai rămâne nimic de adăugat la ce a remarcat bine deja Ciprian Marica. Un fotbal haotic, precipitat, plin de greșeli neforțate ale jucătorilor noștri. Și un sentiment de neliniște în priviința confruntărilor cu următorii adversari pe care îi avem de înfruntat până la finalul campaniei de calificare
