Dan MIHĂESCU ■
Îmi place să citesc în semne. Sunt atent la atitudini, gesturi, simboluri, posturi și postări, delarații, conjuncturi…Toate astea îmi desenează o hartă simpatetică în viață care m-a ajutat în toate situațiile să anticipez, chiar și cu câteva minute în avans, ceea ce va urma și, după cum cunoașteți, în cazul cutremurelor, spre exemplu, sunt suficiente chiar și câteva zeci de secunde ca să te pui la adăpost.
Pe baza acestei mărturisiri este lesne de intuit că mare parte din timp mi-l petrec consemnând zilnic activitățile celor mai importanți politicieni ai momentului de pe scena internațională, evident puse în conjunctură cu evoluțiile economiei mondiale și, să vedeți ce-mi zice ghicitul “zațul de cafea” al știrilor de presă!
După ce Trump a început să joace alba-neagra tarifelor vamale, investitorii de pe Wall Street au pierdut averi considerabile la bursă iar clasa muncitoare și-a luat bilete pentru a merge în paradis. Asta este matricea cunoscută deja a comportamentul clasic de sfârșit de ciclu. Tot așa, a fost și în 1929, o frenezie comercială desăvârșită înainte de prăbușirea burselor și Marea Criză Economică, premergătoare războiului mondial. Apoi, în anul 2007, înainte de crahul Lehman, s-au înregistrat profituri record ca și acum, în 2025, când piața financiară americană este marcată de tendința volatilității, alimentată de tarife, de unde rezultă câștigurile excepționale de pe Wall Street.
În același timp, marile bănci americane înregistrează cel mai bun trimestru din ultimul deceniu și asta nu din cauza creșterii economice ci a dezordinii. Cei care au avut sânge în instalații au câștigat 31 de miliarde de euro pariind pe haos, tot la bursă, iar americanii se confruntă cu inflația, economia prăbușită și temeri legate de locurile de muncă.
La rândul lui, Secretarul de Stat american Marco Rubio avertizează Ucraina și UE, nu pe Rusia, în numele lui Trump, că se mișcă prea lent în procesul negocierilor, potrivit site-ului de știri Axios. “Secretarul de stat american Marco Rubio le-a spus oficialilor ucraineni și europeni la Paris că Statele Unite ar putea renunța în curând la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia. Mesajul lui Rubio a vizat în principal Ucraina. Rubio a împărtășit frustrarea președintelui Donald Trump cu privire la ritmul lent al negocierilor. Un diplomat european a declarat că Rubio nu a spus ce măsuri ar lua SUA, dar mai mulți au confirmat că presiunea este în mod clar asupra Ucrainei pentru a face compromisuri”, potrivit Axios.
Echipa Trump pare să dea vina pe Ucraina pentru lipsa de progrese, chiar dacă Rusia rămâne agresorul. Există, de asemenea, temeri că acest lucru ar putea însemna că SUA ar putea înceta să furnizeze ajutor militar, care este crucial pentru apărarea Ucrainei. În timpul discuțiilor, Rubio și echipa sa nu au vorbit despre pedepsirea Rusiei. În culise, Bloomberg a dezvăluit că unul dintre trimișii diplomatici cheie ai lui Trump a făcut lobby pentru acceptarea ultimatumurilor Moscovei. Acestea includ cereri ca Ucraina să cedeze teritoriile ocupate, să recunoască suveranitatea Rusiei asupra acestora și să accepte neutralitatea în politica externă – condiții care contravin constituției Ucrainei și care sunt condamnate pe scară largă de aliații săi.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preia ofensiva diplomatică și declară cu mare emfază într-un interviu recent pentru Zeit Online că: “Atunci când Zidul a căzut în 1990, a fost proclamat sfârșitul istoriei. Acum, istoria a revenit, la fel și geopolitica. Și vedem că ceea ce am perceput ca o ordine mondială devine o dezordine mondială, declanșată nu în ultimul rând de lupta pentru putere dintre China și Statele Unite, dar, desigur, și de ambițiile imperialiste ale lui Putin. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o altă Uniune Europeană, nouă, care este pregătită să iasă în lumea largă și să joace un rol foarte activ în modelarea acestei noi ordini mondiale care se apropie. Astăzi, aș spune că Europa este trează – foarte trează. Și am subliniat foarte clar că trebuie să avansăm mult mai mult în două domenii: construirea propriei noastre capacități de apărare și îmbunătățirea competitivității noastre. Există un impuls politic puternic și o dorință în cadrul UE de a deschide noi drumuri într-un mod foarte creativ. Faptul că furnizăm acum 800 de miliarde de euro pentru finanțarea capacităților militare ar fi fost de neconceput cu doar câțiva ani în urmă. Disponibilitatea tuturor celor 27 de state membre de a consolida industria noastră comună de apărare ar fi fost de neconceput fără evoluțiile din ultimele săptămâni și luni.
Același lucru este valabil și pentru economie. Toată lumea dorește să imite planul nostru comun pentru o mai mare competitivitate, pentru că toată lumea a înțeles: Trebuie să rămânem fermi în lumea globalizată de astăzi. Pentru mine, este esențial ca Europa să joace un rol puternic în modelarea noii ordini mondiale care se conturează încet. Și cred cu tărie că Europa poate face acest lucru. Să ne uităm înapoi la ultimul deceniu: criza bancară, criza migrației, Brexit, pandemia, criza energetică, războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Toate acestea sunt crize grave care ne-au provocat cu adevărat, dar Europa a ieșit mai mare și mai puternică din fiecare criză. Iar oamenii au învățat că, atunci când există crize mari, Europa oferă cu siguranță unele dintre răspunsurile importante. Asta vă dă încredere. Și în al doilea rând: Europa a gestionat întotdeauna crizele ca o echipă.
Occidentul așa cum îl știam nu mai există. Lumea a devenit un glob și din punct de vedere geopolitic, iar astăzi rețelele noastre de prietenie se întind pe tot globul, după cum puteți vedea în dezbaterea privind tarifele. Un efect secundar pozitiv este faptul că am în prezent nenumărate discuții cu șefi de stat și de guvern din întreaga lume care doresc să lucreze împreună cu noi la noua ordine. Acest lucru este valabil din Islanda până în Noua Zeelandă, din Canada până în Emiratele Arabe Unite, precum și pentru India, Malaezia, Indonezia, Filipine, Thailanda, Mexic și America de Sud. Chiar acum, aș putea purta aceste conversații 24 de ore pe zi. Toată lumea cere mai multe schimburi comerciale cu Europa – și nu este vorba doar de legături economice. Este vorba, de asemenea, despre stabilirea unor norme comune și despre predictibilitate. Europa este cunoscută pentru predictibilitatea și fiabilitatea sa, care încep din nou să fie văzute ca ceva foarte valoros. Pe de o parte, acest lucru este foarte satisfăcător; pe de altă parte, există, desigur, și o responsabilitate uriașă pe care trebuie să o îndeplinim.
Sunt un mare prieten al Statelor Unite ale Americii, un atlantist convins. Cred cu tărie că prietenia dintre americani și europeni rămâne. Dar noua realitate include și faptul că multe alte state caută să se apropie de noi. 13% din comerțul mondial se desfășoară cu Statele Unite. Este foarte mult. 87% din comerțul mondial se desfășoară cu alte țări. Și toate acestea doresc previzibilitate și norme fiabile. Europa poate oferi acest lucru. Acum trebuie să folosim acest impuls pentru a deschide noi piețe pentru companiile noastre și pentru a stabili o relație cât mai strânsă cu multe țări care au aceleași interese ca noi”, declara pe 15 aprilie Ursula von der Leyen.
Fermitatea liderului european se vede că i-a lovit pe cei doi maciști de pe scena mondială oferindu-ne ocazia să deslușim pentru prima dată cine conduce valsul nupțial. Astfel, răspunsul la afrontul declarativ venit de la Bruxelles nu a întârziat, inițiativa punerii la punct fiind fiind preluată de Kremlin prin intermediul biroului de presă al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (SVR). Deci nu alcoolistul de Dimitrii Medvedev, nu bețivanul de Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui sau sugătoarea de Zaharova de la Ministerul de Externe, direct Serghei Narîșkin despre care umblă vorba că nu se știe dacă Putin este șeful lui sau el îl lasă pe Putin în birou dar fără să umble la butoane. Și, nici un nici două, Narîșkin, omul care nu zâmbește niciodată dă drumul la un comunicat de presă pe site-ul SVR, cu titlu de ziar de scandal: “Eurofascismul, ca și acum 80 de ani, este inamicul comun al Moscovei și Washingtonului”.
Astfel, în afara faptului că sugerează un pact între Moscova și Washington rușii își arogă și leadership-ul acestui parteneriat pe care, cei drept, și eu îl bănuiam a fi sub forma unui “gentleman agreement” încă de când l-am văzut pe imbecilul util al lui Trump, emisarul special Witkoff cum se aliniază militărește și îi dă salutul masonic de fidelitate Celui mai mare Pitic al Lumii, când a fost primit la Kremlin.
Cât de gentlemeni se pot dovedi a fi atât Trump cât mai ales Putin, ați văzut și voi. Prin textul oficial, Serviciul de Informații Externe al Rusiei sugerează acum în mod deschis că Moscova și Washingtonul sunt aliate într-o luptă împotriva Europei, portretizând Europa ca pe un regim fascist. Moscova a făcut aceeași acuzație împotriva Ucrainei înainte de a lansa războiul de genocid împotriva poporului ucrainean.
Și ca să n-avem discuții, redau mai jos traducerea integrală a polologhiei manipulatorii:
Eurofascismul, ca și acum 80 de ani, este inamicul comun al Moscovei și Washingtonului
Analizele retrospective ale politicilor statelor occidentale atestă „predispoziția istorică” a Europei la diverse forme de totalitarism, care produce periodic conflicte distructive la scară globală. Potrivit experților, actuala discordie în relațiile dintre Statele Unite și țările UE care îl acuză pe D. Trump de autoritarism devine, pe fondul apropiatei aniversări a 80 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei, un factor care contribuie la o apropiere situațională între Washington și Moscova, așa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut.
Acest lucru este evidențiat, în special, de scandalul din jurul cererilor deputatului francez în Parlamentul European Raphael Glucksmann de a returna la Paris Statuia Libertății, donată anterior Statelor Unite de către americanii care „au decis să fie de partea tiranilor”. Glucksman, reprezentant al forțelor globaliste și susținător convins al regimului de la Kiev, îi reproșează gazdei din Biroul Oval slăbirea sprijinului său pentru Ucraina și concedierea angajaților guvernamentali cu opinii liberale. Secretarul de presă al Casei Albe, K. Livitt, i-a adresat o mustrare tăioasă „galului nerușinat”, amintind că numai prin grația SUA, ale căror trupe au debarcat în Normandia în 1944, are posibilitatea de a-și exprima gândurile în franceză, nu în germană.
A fost atrasă atenția asupra faptului că în Franța au venit la putere în numeroase rânduri regimuri dictatoriale, care au fost marcate de atrocități și cruzime deosebite. Printre acestea se numără dictatura iacobină, care în 1793-1794 a ucis mii de cetățeni și a închis 300 000 de persoane sub suspiciunea de „contrarevoluție”, precum și acțiunile sângeroase ale lui Napoleon. Se subliniază faptul că America este liberă datorită dorinței strămoșilor americanilor moderni de a rezista dictaturilor precum monarhia britanică sau revoluția iacobină.
Potrivit experților, în scrierile scriitorului și publicistului francez Pierre Drieu la Rochelle, care a colaborat cu autoritățile de ocupație germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost introdus conceptul de eurofascism, iar ideologia acestuia a fost justificată ca fiind inerentă nu numai germanilor, ci și altor „societăți” din Europa. În același context, se poate aminti de divizia franceză voluntară SS Charlemagne, numită în onoarea lui Charlemagne, „unificatorul Europei”. Soldații acestei unități au apărat Reichstagul de asaltul Armatei Roșii până în ultimele ore ale regimului lui Hitler. 12 dintre acești fanatici naziști au fost capturați de americani, dar au fost apoi predați generalului francez Philippe Leclercq. Deja la 8 mai 1945, la ordinul său, fără întârzieri judiciare inutile, toți acești criminali de război au fost executați.
În cercurile de experți conservatori din Statele Unite ale Americii, elita britanică menționată de reprezentantul D. Trump ca fiind foarte predispusă la comiterea celor mai grave crime împotriva umanității. Caroline Elkins, profesor la Universitatea Harvard, argumentează destul de convingător că regimul totalitar al Germaniei lui Hitler a împrumutat de la britanici ideea lagărelor de concentrare și practica genocidului. Se subliniază că „imperialismul liberal” britanic este o forță mai stabilă și, prin urmare, chiar mai distructivă decât fascismul, deoarece are „elasticitate ideologică”, capacitatea de a distorsiona faptele, de a ascunde realitățile și de a se adapta în mod favorabil la noile condiții.
Expertul în securitate și apărare Lauren Young scrie despre legăturile strânse dintre aristocrația britanică, inclusiv familia regală, și naziștii germani. Este atrasă atenția asupra unei vizite în Italia, înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a viitorului prim-ministru britanic Winston Churchill, care a avut o impresie favorabilă despre regimul fascist local. Se reamintește că discursul incendiar al lui Churchill de la Fulton din 1946 a fost declanșatorul implicării active a SUA și a Europei în Războiul Rece cu URSS. În cursul războiului, britanicii (prin analogie cu „mașina de minciuni” a lui Goebbels) s-au angajat în „propaganda neagră”, au efectuat dezinformări și operațiuni speciale care au dus la moartea a sute de mii de oameni în Africa, Orientul Mijlociu și Indonezia, subliniază experții occidentali.
În această privință, analiștii nu sunt surprinși de rolul distructiv principal al Londrei în conflictul ucrainean. Britanicii încurajează în toate felurile regimul de la Kiev, care îi glorifică pe pedepsitorii și călăii de la Bandera care au luptat de partea lui Hitler și care astăzi comite el însuși numeroase crime împotriva umanității. Apropo, America a simțit tendințe similare ale britanicilor încă din august 1814, când trupele britanice au ocupat Washingtonul, au incendiat Capitoliul și Casa Albă. După cum cred experții, aparent, în contextul celor de mai sus, istoricii americani chiar au sugerat că Marea Britanie a fost cea care a avut dreptate să fie numită primul „imperiu al răului”.
Specialiștii amintesc că în trecut au existat multe momente în care Washingtonul și Moscova au devenit parteneri în contracararea Londrei și Parisului pe arena internațională. Un exemplu caracteristic în acest sens este criza Suezului din 1956. Poziția dură a URSS și SUA a oprit tripla agresiune a Marii Britanii, Franței și Israelului împotriva Egiptului. O altă pagină de istorie, acum puțin cunoscută în Occident, este reprezentată de evenimentele din Războiul Crimeii din 1853-1856, când Marea Britanie, Franța, Imperiul Otoman și Regatul Sardiniei s-au unit împotriva Rusiei (precum actuala „coaliție a celor dispuși”). Deși a menținut formal neutralitatea, simpatiile Casei Albe au fost de partea Sankt Petersburgului în această confruntare. Acest lucru este evidențiat de participarea medicilor americani la tratamentul apărătorilor din Sevastopol, de „solicitarea a 300 de pușcași din Kentucky” pentru a-i trimite la apărarea acestui oraș și de activitatea companiei ruso-americane în furnizarea de praf de pușcă și alimente fortărețelor și posesiunilor noastre de pe coasta Pacificului.
Este demn de remarcat faptul că exact în cursul acelei „expediții” din Crimeea, trupele anglo-franceze au bombardat Odessa, au devastat Eupatoria, Kerch, Mariupol, Berdyansk și alte orașe din Novorossia, pe care Occidentul o numește astăzi ucraineană. Aceleași orașe și sate au fost distruse fără milă de fasciștii germani în timpul Marelui Război Patriotic.
Acum 80 de ani, toate popoarele din Uniunea Sovietică au luat parte la luptele sacre împotriva fasciștilor germani și a altor fasciști europeni. În Crimeea există monumente comemorative pentru cei care au murit în timpul asaltului Sevastopolului în 1944, pentru luptătorii formațiunilor formate în fostele republici sovietice Azerbaidjan, Armenia și Georgia. Aceleași memoriale, precum și mormintele victimelor Holocaustului, cu ai căror călăi fasciști Kievul simpatizează și despre care Israelul este încă „neștiutor”, sunt împrăștiate pe teritoriul Donbasului.
În ceea ce privește relațiile ruso-americane în contextul evenimentelor trecute și actuale, cercurile de experți străini își exprimă speranța într-o nouă unificare a eforturilor între Moscova și Washington, capabilă să împiedice alunecarea lumii spre un nou conflict global și să contracareze posibilele provocări atât ale Ucrainei, cât și ale „europenilor nebuni” încurajați în mod tradițional de Regatul Unit.
Biroul de presă rus SVR 16.04.2025
Și pentru că tot trâmbițează gornistul Narîșkin despre ce s-a petrecut în urmă cu “80 de ani, când toate popoarele din Uniunea Sovietică au luat parte la luptele sacre împotriva fasciștilor germani și a altor fasciști europeni”, mi-am reamintit și eu cum expansiunea extremă a naziștilor (nu a fasciștilor cu eronat afirmă spionul șef) a fost posibilă în baza Pactului Ribbetrop-Molotov pus la cale de Hitler și Stalin a cărui victimă premeditată a fost Polonia.
În pregătirea odioasei sacrificări a Poloniei, atunci ca și acum când încearcă hărtănirea Europei, sovieticii lui Stalin publicau încă din 1938 caricaturi hidoase care justificau dezmembrarea țării vecine cu care de altfel semnaseră un tratat de bună-vecinătate.
Și tot ca acum, în cazul Ucrainei, “Criminalul de la Kremlin”, invoca dezmembrarea statului vecin suveran, Polonia, în regiuni stabilite pe criterii lingvistice. Sună cunoscut, pare deja vu, ce ziceți?
