Sebastian CĂTĂNOIU ■
Într-un articol anterior prezentam rezultatele ultimului sondaj Eurobarometru al Parlamentului European, realizat în iarna anului 2025. Concluziile acestuia, îmbucurătoare pentru cei care sunt convinși că, în pofida inerentelor sincope, Uniunea Europeană este o inițiativă aducătoare de pace și prosperitate, arătă că cetățenii europeni, în majoritatea lor, sunt mulțumiți de apartenența țărilor de origine la Uniune. Cu toate aceste, printre rândurile acestui sondaj se pot găsi și aspectele care, în perioada actuală, îi interesează mai puțin pe contribuabilii europeni.
În anul 2025, acțiunile împotriva schimbărilor climatice, incluzând aici și protecția mediului și a biodiversității, constituie o prioritate pentru 21% dintre respondenții europeni, pentru România procentul e de doar 11%. Aceste valori, oricum mici, capătă o altă conotație dacă le urmărim evoluția : în sondajul din 2023 media europeană era de 29%, iar cea pentru România era 15%, în sondajul din 2020, media europeană era de 32%, iar cea națională de 18% ! O explicație imediată este aceea că pandemia și războiul din Ucraina au contribuit, așa cum era firesc, la reașezarea priorităților la nivelul cetățeanului european.
Trebuie reamintit că în decembrie 2019 a fost lansat Pactul Ecologic European (Green Deal), o strategie majoră a Uniunii Europene, care își propunea, cu un elan mai degrabă stahanovist, transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Obiectivele, unul mai ambițios ca altul, vizau transformarea economiei europene prin reducerea poluării, promovarea energiei verzi, agricultura durabilă, transportul ecologic, economie circulară etc. Demersul, lăudabil și explicabil prin creșterii preocupărilor și a presiunii publice legate de schimbările climatice, era unul singular la scară planetară, oarecum după logica unui banc din vremea comunistă : ”el se ascundea, dar nu-l căuta nimeni”. (1)
Statele Unite ale Americii, ca să vorbim de prima putere economică a lumii, sunt repetente în ceea ce privește implementarea acordurilor internaționale în general și cele de mediu în special. Pe fondul unui conservaționism economic, e drept exacerbat acum în cazul administrației Trump, de-a lungul timpului, Acordul de la Paris, Protocolul de la Kyoto sau altele asemenea au făcut obiectul neratificării, retragerii sau neimplicării din partea SUA.
Populația țărilor BRICS, inițial Brazilia, Rusia, China, India și Africa de Sud, cărora li s-au adăugat Egiptul, Etiopia, Indonezia, Iranul și Emiratele Arabe Unite, fără a mai socoti și cele 13 țări partenere, reprezintă 46% din populația lumii. De prisos a spune că acestea, indiferent de declarații, sunt preocupate de creșterea economică și ignoră în mare parte cerințele și standardele occidentale privind mediul, schimbările climatice etc. Guvernele acestor țări preferă soluții economice rapide și profitabile pe termen scurt, ignorând efectele devastatoare pe care acestea le pot avea asupra biodiversității și echilibrelor ecologice la nivel global.
În Uniunea Europeană, Green Deal-ul, văzut ca o strategie (poate prea) ambițioasă care, dincolo de efectele pozitive la nivelul continentului, ar fi reprezentat un exemplu de ”hai că se poate” pentru restul lumii, a fost contestată din varii motive încă de la lansare. Iar scăderea constantă în sondaje a preocupărilor legate de protecția mediului și schimbările climatice, dincolo de motivele obiective enunțate mai sus, poate fi pusă și pe seama faptului că Green Deal-ul de pe hârtie… nu s-a prea pupat cu realitățile economice actuale !
Fermierii, afectați de cerințele asociate tranziției la o agricultură mai ecologică în ceea ce privește reducerea utilizării pesticidelor, de restricțiile privitoare la utilizarea terenurilor, eliminarea treptată a subvențiilor pentru combustibilii fosili și creșterea costurilor, din perspectiva concurenței, nu tocmai loiale, făcută de produsele din Ucraina sau America de Sud, au fost printre primii și cei mai vocali contestatari. Războiul din Ucraina și absența gazului rusesc au adus în actualitate ”istoricele” centrale pe cărbune, iar mobilitatea verde s-a văzut pusă în încurcătură de tehnologii pubere, de o infrastructură anemică și de dependența de bateriile produse în China. La fel de important, ascensiunea de netăgăduit a partidelor naționaliste și de extremă dreaptă au făcut ca Green Deal-ul, abordările ecologiste și cei care le susțin să fie prezentați, cu succes se pare, drept ”adevăratele” surse ale problemelor economice și sociale. (2)
Opoziția constantă și țintele nu tocmai realiste au făcut ca și Comisia Europeană să treacă Green Deal-ul, încet-încet, într-un con de umbră, aducător de izbăvitoare uitare. Justificând cu factori externi precum revenirea lui Trump și constrângerile economice asociate și continuarea războiului din Ucraina, în cursul lunii ianuarie 2025, președinta Comisiei a prezentat noua stea polară a UE pentru următorii cinci ani (unii au zâmbit cu gândul la planurile cincinale de sorginte sovietică) și anume „busola competitivității”, o încercare de a revitaliza economia europeană bazată pe inovare, creșterea securității economice, reducerea birocrației care…s-ar putea materializa și prin ”diluarea” normelor de raportare privind protecția mediului și, ceea ce va fi mai greu de realizat simultan, creșterea competitivității și progresul către o tranziție verde. Dincolo de cuvintele frumoase, cineva care știe a citi printre rânduri, nu poate vedea în această nouă orientare, justificată, poate, de actuala conjunctură europeană și mondială, decât renunțarea sau, în cel mai bun caz, amânarea celor asumate prin Green Deal.
Mai nou, Georgia Meloni, carismaticul premier al Italiei a exprimat critici ferme față de Green Deal, considerându-l a fi bazat pe o viziune ideologică, ce nu ține cont de realitățile economice și industriale și care afecteazî competitivitatea și creșterea economică a Europei. Evitarea ”autodistrugerii” poate fi realizată prin revizuirea Green Deal-ului și promovarea unei tranziții ecologice care să nu compromită sustenabilitatea economică și socială a statelor membre.
După alegerile din 2024, ascensiunea suveranismului, protecționismului și naționalismului, cu tendința lor de a livra rezultate pe termen scurt, indiferent de consecințe, a accentuat reculul politicilor de conservare a naturii și de reducere a efectelor schimbărilor climatice care au nevoie de timp, constanță și predictibilitate. În fața actualei tendințe de ”realism” economic sau politic, generatoare de abordări meschine, consumiste, limitate în timp și spațiu, conservarea naturii pare a fi împinsă spre ”însoritele” țărmuri ale idealismului, existând voci care cer ”o pauză verde” sau, folosind expresii desuete, ”o tranziție cu față umană”…
Concluzionând, Green Deal-ul, o strategie lăudabilă dealtfel, va suferi o reevaluare și o recalibrare, materializate prin amânarea unor termene legate de interzicerea producerii motoarelor cu ardere internă și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, sprijinirea industriei, găselnița numindu-se ”green industrialization” și bineînțeles o tranziție echitabilă din punct de vedere social. (3)
Chiar dacă în primii ani a păcătuit prin viteză, ambiție și prea multă ideologie, Pactul Ecologic European trebuie să redevină un răspuns adecvat la noile realități climatice, economice și geopolitice. Abordat echilibrat și pragmatic, Green Deal-ul poate fi o oportunitate de reinventare a Europei, lăsat așa cum este ar putea deveni Green Bean, un fel de zero emisii…cu fasole, un subiect facil de bășcălie pentru feluriți oportuniști și…un recul sever, de neiertat, în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător.
