Mihai COSTACHE ■
Potop de experți zic că suveranismele georgiste vor duce la un dezastru economic. Așa e. Dacă îl analizăm ca pe un plan economic, ar fi un dezastru. Dacă însă îl privim că pe un pachet electoral e un plan foarte bun.
Nu contează ce scrie pe hârtie, contează ce li se zice oamenilor că e. Lovește în întreprinzători? În multinaționale? Dă-i dracu’ … niște burjui, nu se mai satură de bani.
Conceptul are un titlu și un autor: „Spolierea spoliatorilor” – Vladimir Ilici Lenin.
Istoria, foarte pe scurt: Lenin luase puterea cu lozinca „Mir, hleba și soviete”. Pacea au rezolvat-o prima – milioane de ruși au dezertat de pe front de s-au trezit nemții singuri în pădure; nu mai aveau în cine să tragă. Cu sovietele iar s-a rezolvat – s-au umplut de bolșevici (sovietele erau un fel de consilii). Iar cu hleba (pâinea)… După asaltul din Petrograd, au cântat, au băut, au spart geamuri, au băut, au tras cu pușca, au băut din nou și după aia au mai băut un pic. La sfârșit au căzut în șanț. Bine, nu chiar toți. Antonov Ovseenko, bunăoară, s-a dus la Banca Rusiei și a cerut toate rublele. A luat un niet peste fălci și s-a întors cu gașca cu baionete. Așa au luat bolșevicii banii pentru una-alta, de le-a ajuns să țină în Petrograd steagul roșu sus până spre primăvară. Dar șampania din subsolul Palatului de Iarnă s-a terminat. Hleba încă nu apăruse în decor. Au mai scos ceva făină din rezervele Marinei, au mai găsit niște butoaie cu unt într-o cambuză în Kronstad dar .. hleba – nema.
Proaspătul popor sovietic era trist și pângea. Credința rușilor sovietici era că surplusul economic era imoral, că proprietatea însemna furt din munca altuia, că nimeni nu trebuie să aibă mai mult decât poate mânca și, mai ales, că foamea trebuie făcută de toți, la fel cum, la masă, toți trebuie să mănânce același borș.
Identic este și cu idealurile leninist-suveraniste: de la fiecare după posibilități, pentru fiecare după nevoi.
În mintea țăranului rus, chiar și ajuns muncitor la oraș, sărăcia era o virtute creștină – pentru rușii de rând, revoluția bolșevică a fost aproape religioasă: lupta împotriva bogăției a fost considerată un fel de purgatoriu pe drumul spre porțile raiului sovietic.
Rușii au dat flit și gloanțe oricărei forme de autoritate din imperiu – ofițeri, judecători, preoți, nobili, patroni și au făcut revoluția împotriva privilegiaților. Pur și simplu, săracilor le plăcea să îi vadă pe nobili și burghezi chinuiți. Era războiul plevei împotriva celorlalți.
Iar acest război e continuat astăzi, în România.
La urma urmei, cei mai mulți războinici suveraniști de pe TikTok au pierdut cam toate luptele din viața lor. Și pe aia cu școala, și pe aia cu munca, și pe aia cu viața. Și zic că n-au fost de față nici când s-a împărțit norocul.
Revenind la Lenin, după ce a luat puterea în Rusia, a cerut, textual, un război pe viață și pe moarte împotriva bogătașilor, pungașilor și trântorilor. Pământul rus trebuia curățat de ploșnițe. Privilegiații de ieri trebuiau puși să curețe closete și, din când în când, împușcați câte unul, ca să înțeleagă toți că puterea sovietică nu glumește.
Așa a început Teroarea Roșie. Fundamentul bolșevismului, care dăinuie și azi, visat și de ai noștri. Inițiată de sus, Teroarea a fost înfăptuită de jos, de oropsiții soartei, sculați pentru înfăptuirea dreptății sociale prin crimă și jaf.
Au fost luați ostateci. Au fost uciși ostateci. Lenin însuși a explicat că trebuie încurajată jefuirea proprietății pentru că era singură formă de dreptate socială înțeleasă de revoluționari.
A reapărut inclusiv comerțul cu sclavi – în Feodosia, fetele bogaților erau răpite și vândute cu 25 de ruble bucata. Familiile care protestau sau încercau să se apere erau măcelărite în numele cauzei revoluționare.
Mii de ofițeri din armată au fost uciși în cele mai crunte chinuri. Fierți în cazanele navelor, trași în țeapă, sfârtecați cu tunul (îi legau de țeavă și trăgeau), înecați, aruncați în furnale.
Bolșevicii intrau în bănci și luau toți banii. Comenta cineva? Era împușcat. Erau luați ostateci din familiile burgheze și fixate răscumpărări. Dacă nu, ostatecii erau împușcați.
În palatele bogaților s-au mutat familiile bolșevicilor. Foștii bogați erau puși să curețe grajdurile, să măture străzile, să dea zăpada. Prin muncă fizică, singura cunoscută de revoluționari, se urmarea ispășirea păcatelor. În fapt, voiau să-i umilească. Și au reușit.
Asta în orașe. La țară – la fel. Conacele nobililor erau jefuite și arse. Animalele erau omorâte. Oricine era mai bogat – și nu conta dacă era mai bogat pentru că muncea sau avusese noroc – rămânea fără acareturi și, de multe ori, fără viață.
Justiția era făcut de Комите́т бедноты – комбе́д , ”Comitetele Săracilor”. Veneau, stricau utilajele agricole, omorau caii, luau toată mâncarea și vodca, împărțeau între ei captura, violau, plecau mai departe.
Când oamenii au început să fie nervoși au început să se apere și să-i fugărească pe bolșevici.
În februarie 1919, Lenin a dat decretul “Patria socialistă e în primejdie” – un ordin de a fi executați “pe loc” toți speculanții, bandiții, huliganii și agitatorii contrarevoluționari. Erai denunțat că ai zis nasoale despre Lenin, ăsta, erai pus la zid.
Comisarul sovietic pentru Justiție – care se numea Steinberg – i-a zis lui Lenin că se simte inutil. De ce să ne mai obosim să avem un Comisariat pentru Justiție? Hai să îi spunem pe șleau – “Comisariatul pentru exterminare socială” și să terminăm cu asta”. Replica lui Lenin a fost consemnată și a intrat în istorie – “Bine spus, exact asta ar trebui să fie. Dar nu o putem spune public.”
Sălbăticia asta a ținut câteva luni, până când foști ofițeri țariști au zis că trebuie să facă ceva – și au pus piciorul în prag. Apoi, în vară a izbucnit războiul civil.
Am comprimat în câteva rânduri 600 de pagini de detalii din ”Revoluția Rusă – Tragedia unui popor” scrisă de Orlando Figes.
Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece și cel din Ucraina sunt continuări în serie ale Războiului Civil Rus: bolșevicii împotriva lumii.
Acuma, valul suveranist deschide drumul către varianta de secol XXI a bolșevismului. Dar dacă nu se întâmplă asta nu înseamnă că nu se vrea ci că nu se mai poate. Știți, noi în România, până duminică seară, cel puțin, vom fi stat de drept.
PSD – roșu, galben sau auriu nu poate să livreze hleba pentru toți. Nu poate să facă economie fără flic-flac. Nu pot să facă justiție pe bune. Și-atunci livrează justiție socială pe modul selectiv.
Mie mi-a picat fisa când l-am auzit pe Lulea zicând de ”suveranism național” de două ori în zece minute. Monșer, nu există altfel de suveranism, că doar nu putem să facem suveranism internaționalist. Pardon, am greșit eu! Mai e și un suveranism social, de clasă, care corcește bolșevismul cu ortodoxia. Tipii care-l practică deviază furia lumpenului spre cei mai căpătuiți, mai șmecheri, mai deștepți, mai bandiți, mai harnici sau pur și simplu mai norocoși.
Dacă le iese, marea schemă va fi un fel de haiducie remixată: nu vor lua de la bogați ca să dea la săraci. Doar le vor zice săracilor că iau de la bogați. Bine, nu de la toți bogații. Că bogații lor nu sunt afectați – banii lor sunt fix vax, dacă nu au și puterea.
Și care ar fi legătura cu rușii lui Putin? Bolșevicii au ocupat Ucraina, în 1920-1921 dar nu au îndrăznit să atace și România, pentru includerea în raiul sovietic. Nu ne-au atacat pentru că nu aveau aici Coloana a V-a, pentru că vâna națională era pe cai mari în România, că doar ce făcusem Unirea. Și pentru că Ferdinand începuse să dea pământ veteranilor din Primul Război Mondial.
[/responsivevoice]
