Sebastian CĂTĂNOIU ■
Pe plaiurile noastre, un subiect rămâne ”cald” câteva zile, în cel mai bun caz câteva săptămâni, doar dacă presa sau cei din spatele ei sunt de-a dreptul interesați, ori serios stimulați, de rostogolirea acestuia. Scandalul Nordis, doctorițele ucigașe și azilele groazei sunt, dintre cele mai apropiate în timp, doar câteva exemple care păreau să reseteze segmente din societatea românească și peste care, cu excepția celor vătămați sau păgubiți, s-a așternut colbul izbăvitor al uitării. Alegerile prezidențiale din mai 2025, cele mai importante din ultimii 35 de ani, așa cum au fost alintate de către comentatori, analiști și alții asemenea, se încadrează aceleași cutume. Pe buzele tuturor sunt deja numele posibililor viitori potențiali candidați la primăria Capitalei, ne dăm cu părerea de noul președinte interimar de la PSD, de parcă am fi cu toții o nație interimară…
Victoria lui Nicușor, dar mai ales proporțiile acesteia au uimit pe toată lumea. În goana după facil, pentru a avea parte de ceva homeric, s-a spus că domnia sa a întors cele 41 de procente ale lui Simion, pornind de la 21 procente. Parțial adevărat pentru că, orice am face, în turul doi sunt doar doi candidați care pornesc cu zestrea personală din turul unul, dar care au asigurată, măcar teoretic, parte din voturile contracandidaților rămași de căruță. O socoteală sumară, pe colțul mesei, putea arăta că mare parte din voturile lui Crin și Lasconi și spre jumătate din voturile lui Ponta ar fi mers către Nicușor, ceea ce ne-ar fi dus, pentru turul doi la un scor în preajma a 50%, pentru ambii candidați. Fifty-fifty, da’ pentru cine?
Vorbind de certitudinea primului tur, fără a lua în calcul nehotărâții ce urmau să participe, pe care alegerile anterioare îi estima totuși la vreo 10%, se părea că diaspora va fi cea care va trage heblul! E posibil ca aceasta să fi fost și strategia lui Simion, care s-a bazat pe un scor apropiat de 50% în țară, pe care să-l asezoneze cu un scor de 60-70%, într-o diasporă gâdilată cu vizite, elogii și mângâieri pe creștet, pe principiul creștinesc al oii rătăcite. Aritmetic, socoteala stătea în picioare, dar matematica este cea care ne dă soluții pentru haos și neprevăzut…
Eforturile domnului Simion legate de diaspora au fost încununate de succes, mobilizarea acesteia a fost exemplară, în turul doi aproape dublându-se numărul de votanți. Cu toate acestea, dacă în turul unu, voturile din diaspora (960.000) au însemnat 10,2%, în turul doi, pe fondul participării masive din țară, voturile lor (1.600.000!!!) au reprezentat doar 14,1%. Doar ca să ne mai aducem aminte, în turul doi al alegerilor din 2014, votul a mai puțin de 400.000 de români din diaspora a pus la grea încercare logistica statului român asociată alegerilor în străinătate…Scorul bun pe care domnul Simion l-a obținut în țările care găzduiesc comunități importante de români, precum Italia, Germania, Franța, Spania sau UK poate fi explicat nu doar prin frustările acestora acumulate în dublu sens, pentru că mare parte din ei au fost siliți să părăsească România din motive economice pentru a se confrunta cu un mediu dur în țările de adopție, ci mai degrabă faptului că, în contrast cu inerția oficialilor români, cineva i-a băgat în seamă, a vorbit pe limba lor și le-a pus degetul pe rană! O excepție notabilă a fost Republica Moldova, ai cărei cetățeni români au cauterizat relația de love and hate pe care domnul Simion o promovează în relația cu această comunitate.
Dacă în diaspora a fost recital, cântecul de sirenă a lui Simion, pe alocuri cu acorduri de balalaică, nu a fost convingător pentru cei nehotărâți din țară, cei care au făcut diferența. Nu doar numărul, ci și distribuția acestora a fost hotărâtoare. Județele cu o proporție ridicată de urbanizare, cele cu orașe mari și centre universare au fost cele care l-au preferat per total pe Nicușor. Chiar în județele aurite, în orașele reședință și în cele mijlocii, preferatul a fost totuși Nicușor, domnul Simion fiind mai degrabă favoritul celor din rural.
Dacă victoria a fost clară, nu trebuie neglijată de niciun fel opinia celor mai bine de 5 milioane de cetățeni români, 46,4% din total, care l-au votat pe domnul Simion. La vreme de criză economică și laxitate politică, un lider hotărât cu un partid disciplinat, mai ales când are o susținere populară considerabilă, poate răsturna, chiar respectând regulile, teleguța democrației. Dacă bolșevicii au luat puterea fără a mai trece prin furcile caudine ale votului popular, naziștii au respectat, pentru început mecanismele democratice. După 2,9% în 1928, pe fondul crizei economice au reușit să obțină 18,3% în 1930 și 37,3% în 1932, devenind cel mai mare partid din Reichstag, după care în martie 1933, cu Hitler deja cancelar, 43,9% din germani i-au votat pe naziști. Ce a urmat după această predare a electoratului, știm cu toții…
Unele derapaje ale lui Simion, le enumăr doar pe cele mai recente, precum neparticiparea la confruntările electorale, disprețul față de presa considerată ”aservită”, folosirea Palatului Parlamentului drept birou electoral, halucinațiile legate de câștigarea alegerilor după închiderea urnelor, ne-au indicat direcția în care ne-am fi îndreptat. Un semn de normalitate, precum recunoașterea lui Nicușor Dan drept învingător, a fost repede călcat în picioare de anunțul privind contestarea rezultatului la Curtea Constituțională, sperându-se un verdict oarecum în oglindă cu cel primit de Călin Georgescu, un fel de ”ba pe-a măsii” care ne-ar putea transforma într-o republică electorală perpetuă! Spre cinstea lui, la alegerile din toamna lui 2024, Ciolacu și-a recunoscut cu fairplay înfrângerea în fața amazoanei Lasconi care, călare pe trotineta USR-ului, îl depășise cu aproape trei mii de voturi!
După ce candidații săi, fie că s-au chemat Ciolacu, Ciucă ( chiar, vă mai amintiți de el?) sau Crin, au rătăcit de două ori drumul către turul doi, s-a întâmplat și a doua cădere a Coaliției, dacă ar fi să facem referire la un film românesc de tranziție, cu un umor desuet. În 2014, destrămarea USL-ului construit pe aceleași baze șubrede, doar pentru a-l cuminți pe președintele Băsescu, s-a soldat rapid cu fuziunea dintre PNL și PDL, rezultând actualul PNL ce l-a propulsat pe Iohannis, și a generat coagularea USB, devenit USR în 2016, cu apariția unei noi generații politice, formată pe fundalul crizei de încredere în partidele mari.
A doua cădere (PSD–PNL) este un semnal de alarmă despre criza profundă a partidelor tradiționale și despre cât de repede electoratul poate părăsi opțiunile consacrate în favoarea unor figuri noi sau radicale. Ascensiunea partidelor anti-sistem, fie a celor care mizează pe cartea naționalistă, precum AUR sau a ceva ce se află încă în căciula geto-dacică a iluzionistului Georgescu, fie a celor ce doresc o nouă platformă reformistă, un fel de USR “reloaded”, va fi ceva cu care să ne obișnuim, mai ales că partidele “din prima linie” se dovedesc sfielnice și neprihănite în a se lua la trântă cu ”noile” vremuri care li se datorează, măcar pe plan intern.
Într-un articol anterior, încercând să trasez o paralelă între romanul ”Zece negri mititei” al Agathei Christie, am sugerat că Nicușor Dan va fi învingător în turul doi, dar că victoria ar putea fi decorul nimerit pentru sinuciderea politică a acestuia și susținătorilor lui, forțati să adopte măsuri nepopulare, negirate de partidele mari. Pentru că titlul articolului este un răspuns și pentru că Ispasul și depunerea jurământului noului președinte sunt aproape, îl încheiem cu o întrebare, în aceeași notă pascală: ” Știm cine s-a înălțat?”
[/responsivevoice]
