Acasă TURA DE NOAPTE Lacul ‘lebedelor negre’- baletul disprețului PSD față de popor

Lacul ‘lebedelor negre’- baletul disprețului PSD față de popor

10419
1
Foto-parodie ilustrativă
Foto-parodie ilustrativă

Călin MARINESCU ■

După eroica și glorioasa victorie a independentului Nicușor DAN la Preșeinția României, asistăm la sinistrul spectacol de balet al celei mai importante forțe politice din parlament, în legătură cu participarea la guvernare alături de partidele proeuropene. Este o scenografie de prost gust, cu “lebede negre”, pusă în scenă parcă după un libret moscovit, de către ultimul președinte al socialiștilor români de caviar.

Este evident că nici în prelungirile ciclului electoral prezidențial mai marilor de la PSD nu le-a ieșit nici unul dintre aranjamentele anvizajate.

În primul rând canditatul coaliției Crin Antonescu nu a reușit să intre în turul doi, așa cum se așteptau, ceea ce trebuie să recunoaștem a fost o mare palmă pe care alianța condusă de PSD a primit-o din partea electoratului.

Culmea, nici candidatul susținut de cei mai mulți dintre baronii PSD, suveranistul-izolaționist antioccidental George Simion, nu a reușit să obțină sufragiul electoratului.

Socoteală socialiștilor-generoși era oarecum simplă căci PSD trecea în opoziție dar ar fi susținut un guvern minoritar AUR. Deci “aurolacii” urmau să încaseze toate ponoasele rezultate din măsurile nepopulare care musai trebuiau impuse de la Palatul Victoriei, pentru a mai repara din teribilila hemoragie de fonduri bugetare provocată de Guvernul Ciolacu. Parpanghel de Buzău, mare om de stat, mic la caracter într-un din cele mai dificile momente prin care trecea țara și-a pus palma în fund și a anunțat că-și retrage partidul din coaliția guvernamentală, în încercarea de a se spăla pe mâini ca Pilat din Pont. În fapt, Ciolacu nu a făcut altceva decât să-i ofere lui George Simion,guvernarea pe tavă, cei doi fiind convinși mie-n sută că bulibașa de la AUR își va instala cortul pe Dealul Cotrocenilor și restul șatrei în Piața Victoriei.

Succesul lui Nicușor Dan, pe care nu foarte mulți îl creditau câștigător al mandatului de Președinte al României, le-a stricat însă toate socotelile căci, în mod firesc, după   Constituție și cutume, PSD este cel mai mare partid din Parlament și are nu doar dreptul ci și obligația prin mandatul dat de alegători, să constitue o nouă coaliție guvernamentală stabilă.  Cu alte cuvinte, sociliștilor-generoși le revine acum obligația ca alături de aliații liberali să scoată țara din beleaua în care au băgat-o. De data asta  fără Ciolacu, care a ținut tot timpul pâinea și cuțitul și nici cu Ciucă – care mai primea și el din când în gând cuțitul ca să și-l ștergă de untură pe câte-o feliuță de jimblă.

Se cuvine însă să nu uităm că în 2008, când guvernul PNL al lui Tăriceanu, păpușat și ținut pe perfuzii de PSD, a predat guvernarea Partidului Democrat Liberal (PDL), Emil Boc s-a confruntat cu o situție finaciar-bugetară mai dificilă decât cea de astăzi. La vremea respectivă România nu beneficia nici de ajutorul Comuniității Europene, iar omenirea se confrunta cu începutul crizei economice mondiale. Asta a făcut necesară tăierea drastică a cheltuielilor bugetare în România, în primul rând prin  reducerea cu 25% a salariilor angajaților bugetari, ceea ce în final a dus la dispariția PDL.

Apoi, PSD aliat cu PNL + PC, sub egida Uninea Social Liberală, monstruoasa coaliție care în 2008 a rupt oiștea-n gard cu cheltuieli nesăbuite, sițuație similară celei din 2024, s-au ascuns în opoziție și au torpilat în palrament măsurile dure dar firești adoptate de PDL pentru salvarea țării de la încetarea de plăți. Prin acest mecanism laș și vădit marcat de iresponsabilitate politică, USL a câștigat alegerile din 2012. Evident această este statagema pe care PSD încearcă să o replice astăzi, ca să boicoteze Președinția României în mandatul lui Nicușor DAN.

În cadrul PSD se discută la modul serios trecerea în opoziție, cu susținerea unui guvern minoritar PNL, USR, UDMR, plus grupul minorităților naționale din Parlament, ceea ce nu poate asigura stabilitatea politică atât de necesară pentru redresarea financiară a țării.

Este de anlizat dacă PSD se codește să intre la guvernare din calculele meschine de mai sus sau dacă socialiștii de caviar se lasă rugați pentru a obține o poziție cât mai benefică în coaliția ce se va forma.

Oricum, ca toți politicinii români care se respectă, membrii PSD în chip evident nu își pun problema necesităților reale ale țării și națiunii și în primul rând menținerea ratingului de țară. Statul român se finanțează în prezent masiv din împrumuturi iar în cazul continuării instabilității politice vor apărea mari dezechilibrel ce vor pune în pericol asigurarea creditării externe. 

Cred că numai presinea tuturor forțelor democratice, a întregii națiuni, ar determina PSD să oprească sinistrul balet “Lacul lebedelor negre”, pus în scenă cu multă perversitate de puriul Ciolacu. Socialiștii de caviar ar trebui măcar în al al 12-lea ceas să facă un gest de fidelitate față de țară și să lase deoparte grija pentru imaginea partidului aducând la guvernare o echipă iscusită de profesioniști. Tot ei ar trebui să accepte propunerea Președintelui de-al numi pe Ilie Bolojan prim-ministru, un profesionist al administrației publice și politician responsabil, devotat interesului public cetățenesc.  

Dacă analizăm activitatea lui Ilie Bolojan ca Președinte interimar, în scurta perioadă dintre demisia din funcție a lui Klaus Iohannis și până în prezent, nu putem să nu remărcăm o diferență importantă fața de activitatea predecesorului său de tristă faimă și amintire.

Începând din această săptămână, Președintele Nicușor Daniel DAN, după preluarea funcției, va lansa consultările cu toate partidele parlamentare, bine înțeles cele care dau curs invitațiilor. Este foarte mai important,Președintele DAN a anunțat că nu va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru până când partidele care vor susține executivul nu vor agrea formal un program de guveranare, după sistemul german.

Se pare că vin vremuri noi, un program ferm de guvernare cu măsuri detaliate și termene stricte de realizare, cu măsuri permanente de controlling și feed-back, ce trebuie acceptat de partidele care vor participa la coaliție. Programul de guvernare  va fi aprobat de Parlament, executat de Guvern și atent supravegheat de Președinte. Asta, într-adevăr ar fi singura soluție de redresare a situației bugetare a țării și de revenirea la normalitatea arhitecturii instituțional-adminiustrative a statului român.

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.