Leonard MOCANU ■
Shanghai – splendoare pe orizontală și verticală
Am coborât din înălțimea ”Olimpului” nostru, etajul 22 al hotelului Metropark Jichen, pentru o zi ce se anunța interesantă. Prima oprire a fost Templul Buddha de Jad. Până acolo, am parcurs bulevardele suspendate ale orașului într-un trafic ce nu-și arătase întreaga sa ”răutate”. Evident și aici o cincime dintre autoturismele particulare cu motoare termice nu circulă zilnic. Mai mult, Shanghai are o politică foarte restrictivă cu privire la înmatricularea acestor automobile, fiind stabilit un număr maxim anual, defalcat pe cele 12 luni. În 2025, numărul lunar de înmatriculări este 8.000, astfel că, la o populație o dată și jumătate cât a României, problema devine o dispută între nababi, deoarece ”cota” se licitează la prețuri care pot depăși pe cele ale automobilului.
Templul Buddha de Jad este un lăcaș de cult budist, construit în 1882, care își are numele de la două statui din jad ale lui Buddha, aduse în oraș, pe mare, din Myanmar. Este, poate, cel mai potrivit loc să aruncăm o privire asupra situației religioase din China, țară în care libertatea de credință este garantată de constituție, dar organizațiile religioase care nu sunt recunoscute oficial pot fi subiectul unor persecuții. Constituția Chinei recunoaște oficial (din 1978) cinci religii: budism, taoism, islam, catolicism și protestantism (religii creștine, nominalizate separat). De-a lungul istoriei, civilizația chineză a fost influențată de mai multe curente religioase, iar cele mai importante au fost confucianismul, budismul și taoismul. În prezent, în China, proclamată stat ateu, majoritatea populației adulte se declară fie atee, fie practică o formă de credință denumită generic religie populară chineză, în care sunt venerați spiritele și înaintașii.
Procentul credincioșilor practicanți în China, estimat de o publicație cu caracter statistic a CIA în 2021, ar fi de 26% (18,2% budiști, 5,1% creștini, 1,8% musulmani, 0,7% alte religii, inclusiv taoism). Din celelalte 74 de procente, 52,1% se declară atei, iar 21,9% practică religia populară chineză. Alte estimări ale numărului credincioșilor din China îi plasează sub 10%. Toate religiile acceptate în China trebuie să recunoască rolul conducător al partidului comunist, iar procesul de asimilare culturală a religiilor non-tradiționale (sinicizare/sinificare) este foarte intens. Desigur, religia a fost influențată de-a lungul istoriei de caracterul societății, ea fiind complet interzisă în perioada comunistă (în special pe timpul revoluției culturale, când foarte multe lăcașe de cult au fost demolate), până în anul 1981, când existența ei a fost acceptată de partidul comunist într-un document oficial (religia este legată de dezvoltarea istorică, ea va exista mult timp de aici înainte și probabil va dispărea odată cu dezvoltarea societății). Începând cu anul 2005, religia populară chineză a fost considerată parte a patrimoniului cultural național.
Istoria spune că un călugăr budist, Huigen, a făcut un pelerinaj în Tibet, iar la întoarcere a trecut prin Burma/Birmania (oficial Myanmar). Acolo, un rezident chinez i-a dăruit cinci statui din jad ale lui Buddha. Huigen a adus două dintre ele la Shanghai, unde avea un templu, construit din donații. Acel templu a fost ocupat pe timpul revoltelor din anul 1911, apoi, între 1918-1928, a fost construită o așezare cu caracter religios, precursoarea actualului templu. Călugării budiști au supraviețuit inclusiv revoluției culturale, vânzând produse de artizanat lucrate manual.
Am pătruns în curtea templului, de unde am pornit să vizităm sălile și încăperile. Destul de puțin familiarizați cu religia budistă, ne-am limitat la a admira numeroasele statui și aranjamentele florale cuprinzând mii de orhidee. Am încercat să respectăm intimitatea puținilor credincioși veniți să se roage la zeitățile care ar trebui să le asculte dorințele.
Rând pe rând, am trecut prin sala Celor Patru Regi Cerești, cu cei patru zei (divinități/devași) care, se spune, că veghează asupra punctelor cardinale, apoi prin Sala Mare. Aici, pe o latură lungă, sunt plasați Cei Trei Buddha de Aur (Shijiamouni în mijloc, Amitufo în stânga și Yaoshi în dreapta). Shijiamouni este personificarea chineză a lui Siddartha Gauthama (Buddha), întemeietorul religiei budiste. Amitufo este divinitatea cea mai venerată în budismul din Asia de Est, iar Yaoshi este Buddha al sănătății și medicinei, adesea numit și Buddha-Doctorul.
Tot în Sala Mare, pe cealaltă latură pot fi văzuți Cei 18 Arhați, ucenicii lui Buddha, cei care au urmat calea acestuia și au atins stadiul de Nirvana. Ei sunt protectorii religiei budiste și așteaptă pe pământ sosirea următorului Buddha. Pe laturile de est și de vest se găsesc Cei 20 de Devași de Aur, divinități protectoare ale budismului. Cati ne-a explicat că bărbații vor intra întotdeauna în încăperile templului cu piciorul stâng, iar femeile cu piciorul drept, trecând peste pragurile înalte, care te obligă să-ți cobori privirea și să te smerești. Peste tot, acolo unde se află statui ale lui Buddha sau ale celorlalte divinități, alături de orhidee, pot fi văzute ofrande, de regulă fructe diverse, dispuse în fructiere sau în alte vase, aduse de credincioși.
În curtea interioară, sunt mai multe locuri unde credincioșii vin să cumpere bețișoare parfumate, pe care le aprind, înainte de a intra să se roage, în niște spații cu nisip, asemănătaore lumânărarelor de la noi. De asemenea, din locurile respective pot fi cumpărate ”dorințe” – bilețele din hârtie roșie legate cu panglici, care se atârnă de copacii Bonzai sau de grinzile sălilor și coridoarelor, asemenea ornamentelor de Crăciun. Pe acestea sunt inscripționate dorințe diverse, precum sănătate, performanță academică etc., iar obiceiul s-a universalizat, cei mai mulți dintre turiști procedând la fel, chiar dacă nu cu conotație religioasă.
Cea de-a treia sală pe care am vizitat-o a fost încăperea unde se află cele două statui de jad reprezentându-l pe Buddha. Una dintre acestea are înălțimea de aproape doi metri și cântărește trei tone, iar cea de-a doua este mult mai mică și reprezintă pe Buddha culcat, pe moarte. Tot în această încăpere mai este o statuie mare a lui Buddha culcat, din marmură albă. Aici fotografiatul celor două statui de jad este interzis, astfel că ne vom mulțumi doar cu imaginea statuii de marmură.
Ar mai fi de povestit despre ”sala de caligrafie”, în care credincioșii intră în posesia unei foi de hârtie pe care este inscripționat un text religios, sub forma conturului caracterelor. Aceștia iau loc ”în bănci” și caligrafiază textul, umplând efectiv spațiul conturat. Este o modalitate prin care, atenți la caligrafia textului, credincioșii sunt ”pătrunși” și de semnificația lui.
După ”ora spirituală”, am pornit cu autocarul către Grădina Yu, cunoscută și sub numele de Grădina Yuyuan, o grădină chineză de dimensiuni impresionante. O grădină chineză este un spațiu peisagistic exterior, a cărui concepție s-a dezvoltat de-a lungul a trei mii de ani. În această categorie sunt incluse, pe de o parte, grădinile imperiale, de dimensiuni foarte mari, create pentru plăcerea împăratului și a familiei sale, precum și pentru a-i impresiona pe vizitatori, iar, pe de altă parte, grădinile de dimensiuni reduse, cu un mare grad de intimitate, create de filozofi, poeți, înalți funcționari guvernamentali, militari de rang înalt sau oameni de afaceri, pentru reflecție și pentru evadarea din cotidian. Aceștia compun peisaje în miniatură, care să exprime armonia ce trebuie să existe între om și natură.
Arta construirii grădinilor chineze include arhitectura, caligrafia, pictura, sculptura, literatura, grădinăritul și altele. Modelul general al grădinilor chineze reflectă caracterul profund filozofic al gândirii și interpretării cursului vieții, specific culturii locale. O grădină chineză este înconjurată de ziduri și are în compunere pavilioane legate între ele prin coridoare în zig-zag sau poduri, aranjamente florale și de piatră, copaci diverși, lacuri de diverse dimensiuni, mici cascade etc. Trecând de la un spațiu la altul, vizitatorul are impresia că urmărește o succesiune de tablouri ale aceluiași film sau album.
Evident, nici Grădina Yu nu face excepție. Ea este plasată în partea de nord-est a Orașului Vechi, în districtul Huangpu, în vecinătatea Pieții Turistice Yuyuan (Străzii Vechi Yuyuan), a Templului de Aur și a Bazarului Grădinii Yu.
Grădina a fost construită începând cu anul 1559 de către Pan Yundan, ca un spațiu de relaxare pentru tatăl lui, ministrul Pan En, ajuns la o vârstă venerabilă, după ce fiul căzuse un examen imperial. Grădina a fost botezată Yu Yuan, în chineză Yu semnificând gestul cuiva de a-și mulțumi părinții. Având în vedere scopul pentru care a fost creată, grădina se mai cheamă și Grădina Păcii și Confortului. Lucrarea a fost finalizată abia în 1577, pentru că inițiatorul a fost numit guvernator al provinciei Sichuan. Pe timpul vieții lui Pan Yundan, grădina a fost un spațiu care a găzduit numeroase întâlniri cu caracter monden. Aici s-au desfășurat spectacole publice și evenimente sociale, contribuind din plin la ”rafinarea” societății orașului Shanghai. În secolele al XVII-lea și al XVIII lea, grădina a avut total sau parțial mai mulți proprietari, care au dat unor spații destinații diverse, rămânând, însă, în limitele atingerii păcii interioare.
În secolul al XIX-lea, grădina a fost avariată considerabil, apoi, odată cu instalarea la putere a regimului comunist, a fost renovată între 1956-1961, fiind deschisă publicului, iar din 1982 fiind declarată monument național.
Grădina Yu cuprinde peste 40 de tablouri diverse, din care nu lipsesc aranjamentele florale și de stânci, micile lacuri artificiale, cu pești ornamentali, traversate de poduri, precum și numeroase pavilioane și spații care au avut diverse destinații de-a lungul timpului. Impresionează, evident curățenia impecabilă, liniștea (atât cât se poate într-un spațiu cu mii de vizitatori în fiecare zi) și armonia vizuală. Grădina este împărțită în șase mari spații, separate prin ”ziduri ale dragonului”, în care sunt practicate porți sub forma unor arcade. Zidurile poartă acest nume, pentru că la partea superioară șerpuiesc dragoni imenși, pentru care este o aventură să le afli unde le e capul și unde coada.
Impresionează, de asemenea, pavilioanele, fiecare cu arhitectură proprie, ale căror acoperișuri sunt ornate cu elemente zoomorfe și antropomorfe. De regulă, personajele umane de pe acoperișuri sunt personalități militare cunoscute și respectate în epocă, dar putem vedea și diverse scene istorice. Nu lipsesc, desigur, arborii Bonzai. Turiștii trec printre lucrători care, netulburați, transportă vase cu flori, amenajează jardiniere, curăță de praf ornamentele din lemn ale pavilioanelor, sau adună orice frunză minusculă de pe luciul de apă.
Dintre cele mai impresionante spații, amintim Sala Sansui, Scena Veche, Peretele Serenității, Turnul Guan Tao, sau Turnul Huan Yun. De departe, punctul de cea mai mare atracție este Minunata Piatră de Jad, care are 3,30 metri înălțime și cântărește peste 5 tone. Roca poroasă are numeroase cavități, interconectate la interior, iar dacă cineva ar face foc la bază, fumul ar ieși prin toate orificiile. La fel, dacă ar fi turnată apă la partea superioară, aceasta ar curge prin toate orificiile. Legenda spune că piatra ar fi fost destinată Grădinii Imperiale, dar că ambarcațiunea care o transporta s-ar fi scufundat în râul Huangpu, iar localnicii ar fi făcut eforturi deosebite pentru a o salva de la pieire.
Trebuie să recunosc că fotografiile nu surprind decât parțial frumusețea acestei grădini care, completată cu explicațiile lui Cati ne-au dat o stare apropiată de cea imaginată de fondator: pace și confort.
Am ieșit din Grădina Yu către Strada Veche Yuyuan, într-un spațiu cunoscut și sub numele de Bazarul Grădinii Yu. Aici pot fi văzute numeroase clădiri construite în stil tradițional, care, în prezent, adăpostesc magazine de tot felul, restaurante sau alte spații de recreere. În mijloc este plasat un lac artificial, traversat de o punte în zig-zag, înconjurat de numeroase aranjamente florale sau de mici statui sau grupuri statuare. Pe pod, ești tentat să te oprești la fiecare colț și să admiri priveliștea, pentru că, la fiecare pas, aceasta pare alta. De la numeroasele tarabe poți procura fel de fel de suveniruri. În ce ne privește, cu gândul la nepoțel, ne-am orientat pentru un sistem de bețișoare din plastic, special concepute pentru copii, pentru ca aceștia să învețe felul tradițional chinez de a mânca. În rest, am lăsat ochii să se bucure și sufletul să tresalte de plăcere.
Un alt popas avea să ne pună în fața uneia dintre cele mai vechi ocupații tradiționale a chinezilor, creșterea viermilor de mătase și valorificarea ”rodului muncii” acestora. Deja obișnuiți, am început vizita ca la muzeu, gazda noastră arătându-ne, în câțiva pași, viața și ”activitatea” micilor viețuitoare, de care se leagă materialul diafan după care suspină orice femeie (și nu numai). După ce ne-a ”vândut” gogoși, ne-a introdus în sala în care acestea se transformă, în funcție de unele criterii biologice, în fire sau în rețele de fire. Pentru fire, munca este ”apanajul” unor mașinării, în timp ce, pentru rețele, activitatea este exclusiv manuală, ”semifabricatul” fiind apucat de mai multe lucrătoare, plasate în jurul unei mese, și întins uniform, până ce ”pânza” obținută are dimensiuni apreciabile. Plasate una peste alta în zeci de straturi, se obțin pilote, care sunt ”îmbrăcate” în pânză de bumbac și sunt categorisite pe dimensiuni și greutăți. De regulă, pentru o gamă de dimensiuni, mergând de la pat ”single” la ”king size”, există trei game de greutăți, din jumătate în jumătate de kilogram.
După demonstrație și însușirea lecției (doamnele noastre au întins și ele o pânză), am trecut la afaceri, fiindu-ne prezentate ofertele ce includeau pilote, perne și lenjerie de pat, punându-ne să alegem între calitatea și diafanul produselor și numărul de ”digiți” ai prețului, foarte puțin prietenos. Desigur, oferta magazinului includea discounturi substanțiale, precum și împachetarea produselor în pungi vidate și transportul lor la ultima escală din China, Guilin.
Când ”jocurile” au fost făcute, am trecut în cea de-a doua parte a magazinului, cu confecții pentru toată lumea și pentru toate gusturile (chestia cu ”toate buzunarele” e discutabilă). Și aici ochii și conștiința au avut de luptat, balanța înclinând în ambele părți. Am remarcat rugămintea elegantă, scrisă în engleză, prin care clientele (în special) erau rugate să fie atente să nu lase urme de machiaj pe produse (Atenție! Vă rugăm să nu lăsați hainele noastre să vă strice machiajul!). Delicat, ca o eșarfă de mătase, nu?
Ne-am întors apoi în zona falezei, pentru a face câțiva pași în Piața Chen Yi, dedicată militarului și omului politic comunist (1901-1972) care a fost și primar al orașului pentru aproape un deceniu. Desigur, nu am răbdat tentației de a mai lua câteva cadre cu clădirile din Peninsula Lujiazui.
După ce am explorat ”drumul mătăsii” și după masa de prânz, ne-am întors în zona comercială, pentru a călca în picioare pavajul celebrului bulevard pietonal Nanjing. Din păcate, ceea ce părea doar o amenințare, s-a transformat în realitate după mai puțin de jumătate de oră, dintre cele trei la dispoziție pentru shopping. Pornită inițial destul de timid, ploaia și-a intrat în drepturi depline, revărsând asupra noastră tone de apă, pe care nici pelerinele, nici umbrelele sau streșinile clădirilor nu erau în stare să le diminueze. În acest fel, am fost obligați să petrecem mult timp la interioare, inventariind efectiv exponatele, cu ochii pe acele ceasurilor, ce păreau să se fi înecat.
Chiar și așa, câteva elemente de ”decor” specific merită amintite. Primul ar fi legat de felul în care este organizat fiecare magazin pentru situații de ploaie. La intrare, portarii oferă vizitatorilor huse pentru umbrele (mici sau mari, pe dimensiune), sau pungi pentru pelerine, astfel încât aceștia să nu umple de apă pardoselile. La unele magazine, există mici ”mașinării” de împachetat umbrelele, din același motiv.
Al doilea, ar fi un magazin întins pe șase etaje, exclusiv cu jocuri și jucării pentru copii. Aici poți găsi de la jucării simple pentru cei mai mici, la DVD-uri cu jocuri pe computer, în mare parte cu personaje din filmele și desenele animate ce fac deliciul micilor chinezi și până la console speciale de jocuri, pe gusturile celor mai mari și cu potență financiară. Evident, ici și colo există și fast-food-uri, dar nu reprezintă o mare atracție, sau la diverse etaje se organizează lansări de noi produse.
Al treilea, este legat de atitudinea consilierelor de vânzări, desigur nu peste tot, ci în magazinele ”cu ștaif”. Am intrat într-un astfel de magazin de confecții și am fost luați în primire de o (să-i zicem) însoțitoare, care a mers la un pas în urma noastră, chiar dacă am asigurat-o că-i vom cere ajutorul dacă ar fi fost cazul. Nu s-a despărțit de noi nici atunci când am urcat cu scara rulantă la etaj, apoi înapoi la parter, gratulându-ne cu un zâmbet (amar, bineînțeles), când i-am mulțumit și ne-am îmbrăcat pelerinele, fără să fi ”ciupit” din carduri vreo lețcaie.
Seara, am cinat într-un alt restaurant, ca de obicei, fără a avea prea mult de golit din tolbele cu impresii, apoi ne-am îndreptat către hotel, pentru binemeritata odihnă.
