Călin MARINESCU ■
Aflat în vizită oficială în Austria, Președinte, Nicușor Dan, a promulgat primul pachet legislativ pentru reducerea deficitului bugetar, asumate în parlament de Guvernul Ilie Bolojan și declarate conforme de Curtea Constituțională a României (CCR).
Nu îmi propun să comentez legile care compun acest pachet, discutate, contestate și mai apoi adoptate, legi menite să asigure țării accesul la fondurile europene imperios necesare și convenite cu Comisia Europeană, la propunerea României. Pe baza angajamentelor luate prin adoptarea acestei legislații, guvernul nu doar că își asigură, în continuare, accesul la banii de investiții din PNRR dar a salvat și menținerea ratingului de țară deschizând calea creditărilor bancare internaționale la dobânzi “omenoase”.
După ce a fost elaborat de finanțiștii de la Palatul Victoria, respins de Consiliul Economic și Social (CES), organ consultativ, aprobat de Guvern și asumat în parlament, pachetul legislativ a fost supus testului moțiunii de cenzură a opoziției, autointitulate, suveraniste.
Am asistat la un simulacru de moțiune de cenzură care a reconfirmat și a consolidat
convingerea poporului că politicienii noștrii nu au nici un respect față de cei care le-au delegat prin vot mandatele reprezentative de parlamentari, le plătesc salariile nemeritate și întreite prin sume forfetare și cheltuielile decontate, mult prea generoase pentru în comparație cu eficiența lor.
Respectiva moține de cenzură a fost inițiată și semnată de opziția parlamentară, alcătuită din păcate numai de partide extremiste, AUR și falangele sale – POT și SOS, ce se dovedesc a avea ca unic scop al existenței crearea premiselor pentru disfuncționalizarea statului de drept prin perturbarea activității parlamentare și a vieții politice și sociale a țării. Balamucul creat permanent de cele trei entități apocaliptice, se pare în linie cu unele interese străine, fără a ne prezenta niciodată alternative în opoziție cu intențiile partidelor proeuropene ne duce, inevitabil, la gândul că intențiile lor sunt departe de ceea ce clamează: suveranitatea țării.
Important este însă că moțiunea nu a trecut, nu a fost votată nici măcar de toți semnatarii demersului politicianist, iar după o lungă așteptare, care a dus la întârzierea lucrărilor, președintele AUR, George Simion, a catadixit să se arate în Parlament ca să susțină moțiunea de cenzură depusă de partidul său.
Evident, opoziția a urmat cursul democratic al contestării la CCR, deși toate măsurile adoptate făceau parte din programul guvernului.
La proxima sedință, pe 22 iulie, CCR a respins în totalitate contestația opoziției, urmând ca după publicarea motivării hotărârii, pachetul legislativ cu măsuri fiscale să fie promulgat de Președinte, urmând a-și produce efectele după publicarea decretului în Monotirul Oficial.
N-o să analizez punctual pachetul legislativ în cauză dar aș comenta acuzația, după părerea mea populistă, că reformele (pe care majoritatea românilor le consideră necesare), au debutat cu măsurile de austeritate asupra populației, instituțiile și societățile de stat fiind lăsate pentru Pachetele nr. 2 și nr. 3, ce par a avea un viitor incert.
A fost evidentă necesitatea adoptării unor instrumente de reducere a cheltuielilor și creșterea veniturilor bugetare ale statului, pentru stoparea curbei ascendente a deficitului fiscal, moștenit după lunga perioadă electorală prin care din păcate am trecut.
Poate una dintre cele mai mari cheltuieli ale statului o reprezintă salariile plătite angajaților din instituțiile proprii dar și complectarea bugetului asigurărilor sociale (pensiile) care nu poate fi susținut din încasarile CAS din salarii.
În atare condiții, evident, singura opțiune cu efect imediat de reducere a deficitului, așa cum s-a convenit cu Comisia Europeană, a fost reducerea sumelor plătite cu titlu de venituri suplimentare salariaților proprii.
De asemenea o măsură imperios necesară a fost majorarea veniturilor statului, efectul imediat fiind garantat numai prin creșterea taxelor și a impozitelor.
Aceste măsuri, evident deranjante, au efect asupra unei pături largi a populației, crestrea TVA și a accizelor, afectând de fapt întreaga națiune, de la vlădică la opincă.
Dacă ne amintim istoria recentă a țării noastre, constatăm că astfel de perioade cu măsuri fiscale dure, ca urmare a unor perioade de prosperitate generală bazată mai mult pe împrumuturi decât pe creșterea producivității, au fost de cel puțin două ori.
Statistica ne arată că în România s-a trăit cel mai bine în anul 1978 și istoria a dovedit că parte din acea bunăstare s-a datorat unui împrumut consistent contractat de statul român cu Fondul Monetar Internațional (FMI).
La vremea respectivă, România scăpase de obligațiile economice față de Uniunea Sovietică (URSS), relațiile internaționale ale Președintelui Ceaușescu erau la un nivel maxim, ceea ce ajuta comerțul exterior, exportul fiind unul dintre factorii care susțineau economia țării.
Este adevărat că dezvoltarea și modernizarea inustriei și a agriculturii au fost realizate cu fonduri obținute dintr-un contract de împrumut încheiat cu FMI, facilitat de politica democrațiilor vestice de susținere a țărilor socialiste ieșite de sub presiunea economică a URSS.
În spiritul său megalomanic Nicolae Ceaușescu a cheltuit peste 10 miliarde de dolari în investiții industriale și instalații de irigat care nu și-au dovedit în timp eficiența economică.
Pentru a înlătura opoziția prim-ministrului, care dorea un program mai ponderat de investiții, fundamentat științific pe prognoze și proiecții economice întocmite pe analize ale fezabilității și oportunității, Nicolae Ceușescu l-a înlăturat pe Ion Gheorghe Maurer, în condiții cel puțin suspecte.
Ca atare în 1982 Romania a intrat în imposibilitate de plăți și FMI a înghețat împrumutul contractat, solicitând un studiu privind posibilitatea returnării împrumutului.
Orgolios și grandoman, “cel mai iubit fiu al poporului” a fost deranjat că o instituție capitalistă, care nu este nimic altceva decât o bancă internațională de dezvoltare, intenționează să facă analiza economiei românești și să ofere soluții de redresare, Astfel, Ceaușescu a dictat restituiea anticipată a împrumutului de peste 10 milione USD, o sumă importantă la valoarea dolarului din anii ‘80 și astfel a început teribila politică de cruntă austeritate care înfometat și a înfrigurat întreaga nație, până la sfârșitul anului 1989.
Rezultatul, Nicolae Ceaușescu și soția sa au fost executați pe 25 decembrie 1989.
În iunie 2010, prim-ministrul Emil Boc, aflat în fruntea Partidului Democrat Liberal (PDL), susținut de Președintele Traian Băsescu, propune și obține în parlament micșorarea pensiilor cu 15% și a salariilor cu 25%, plus creșterea TVA la 25%.
Măsurile erau necesare pentru a preveni intrarea țării în incapacitate de plată ca urmare a unei perioade de cheltuieli nesăbuite ale Guvernului Tariceanu II, în condițiile crizei economico-financiare internaționale, care a afectat puternic economia mondială.
“Ce era, să îi lăsăm banii lui Boc în bugetul țării”, declara atunci nonșalant, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vozganian, unul dintre apropiații fostului premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu.
Măsurile dureroase pentru populație au fost eficiente, țara a trecut cu bine prin criza economică mondială, în circa trei ani economia a revenit la normal ceea ce a permis următorului guvern, condus de socialistul Victor Ponta, să reia măsurile populiste de revenire la situația anterioară anului 2010. Partidul Social Democrat (PSD) era în culmea extazului că are din nou baierele largi la pungă. Astfel a reintrodus sporurile salariale pentrru condițiile de muncă grele ori vătămătoare, sau cele de fidelitate și confidențialitate, la bugetari, ori pensiile speciale la magistrați, uitând că numai datorită măsurilor adoptate de Guvernul Boc-Băsescu s-a evitat intrarea României în încetare de plăți.
Rezultatul: PDL a fost strivit la următoarele alegeri, câștigate de PSD, așa cum am menționat deja, Traian Băsescu a devenit dușmanul numărul unu al nației, singurul Emil Boc, care a câștigat la timp alegerile pentru primăria Cluj Napoca a rămas în politică, dar partidul său, a fost desființat.
Concluzia, nu cei care provoacă crizele financiare nu sunt considerați vinovați de către electorat, ci aceia care urmează la guvernare și sunt obligați să ia măsurile total nepopulare, plătesc oalele sparte.
Viitorul ne va arăta eficiența măsurilor adoptate de Guvernul Ilie Bolojan, dar evident următoarele alegeri vor fi problematice pentru cele patru partide proeuropene care formează actuala coaliție ce guvernează țara.
[/responsivevoice]
