Paloma PETRESCU ■
Motto:Când este evident că scopurile nu pot fi atinse, nu ajusta scopurile, ci ajustează acțiunile. Confucius
Prin anii ’60 se povestea la noi cum Fidel Castro, într-unul din memorabilele sale discursuri fluviu în care-și propusese să mobilizeze clasa muncitoare a-și îndeplinii menirea, le-ar fi spus oamenilor că toate dificultățile lor provin din faptul că petrec prea mult timp cântând și dansând salsa în loc să muncească. Apoteotic a încheiat pe un ton dramatic, imperativ: "Acum repetați după mine: trabajo si, salsa no!" (Muncă da, salsa nu). Mulțimea a repetat fraza: "Trabajo si, salsa no!"; "Din nou!"; "Trabajo si, salsa no!"; "Din nou!"... După o duzină de repetări, fraza a început să ia amploare și toată lumea din mulțime a început să bată în bongosuri și maracase balansându-și șoldurile și cântând în ritm sindicalist: "Trabajo si, salsa no! Trabajo si, salsa no!"
Cu educația în gură și cu privilegiile pe felie!
În plină vară marcată de politică, într-un moment de tensiune generat de criză, sindicatele din educație anunță proteste de amploare, îl acuză pe ministrul Daniel David de distrugerea sistemului și cer demisia lui imediată. Miza declarată: Legea 145/2025, care ar „submina statutul cadrului didactic” și ar produce o „criză fără precedent”.
O atentă analiză a cronologiei evenimentelor, a conținutului revendicărilor și a intereselor implicate sugerează că mai degrabă nu este vorba despre apărarea profesorilor ci a privilegiilor castei baroneților sindicali. Astfel, dincolo de discursul oficial, întrebarea mea este: le pasă liderilor de sindicat, cu adevărat de educație sau își apără, de fapt, propriile privilegii? Pare că asistăm reflexul de conservare al dinozaurilor sindicali, cei dresați cu cureaua, “cureaua de transmisie” a politicii și hotărârilor partidului, către ”masele populare muncitorești”, vorba lui I.V. Lenin. Ei își văd amenințate acum idealul lor în viață, acela de a împacheta fum și a vorbi vorbe, în timpul programului de lucru.
Cronologia, tonul și selecția revendicărilor ridică serioase semne de întrebare. Protestele cu care amenință sindicaliștii de caviar sunt anunțate exact la începutul anului școlar 2025–2026, punând în pericol cursurile și afectând direct elevii. Iar în centrul tensiunilor nu se află doar salariile profesorilor, ci mai ales sistemul netransparent de degrevări și avantaje personale de care beneficiază liderii sindicali.
Ministrul afirmă că „nu are un partener de discuție”, pentru că sindicatele „se opun din principiu oricărei pierderi de drepturi”. În realitate, conflictul pare tot mai mult o luptă între reforma instituțională și menținerea unor privilegii ascunse.
Memorandum inutil, proteste tardive
Pe 29 iulie, liderii sindicali au anunțat trimiterea unui memorandum la Palatul Cotroceni, solicitând președintelui României, Nicușor Dan, să nu promulge Legea 145/2025. Însă legea fusese deja promulgată. Demersul lor a fost tardiv și, în fond, lipsit de efect juridic. Pare mai degrabă un gest de imagine – un „semnal” pentru membrii de sindicat, decât o mișcare strategică cu miză reală.
De altfel, această lipsă de sincronizare între acțiunile sindicale și calendarul politic sugerează o slabă coordonare sau chiar o utilizare calculată a nemulțumirii din sistem, fără o strategie coerentă.
Degrevările de orele de la clasă – elefantul din încăperea liderilor sindicali
Una dintre cele mai sensibile și puțin discutate teme este sistemul de degrevări de normă de care beneficiază liderii sindicali. În practică, aceștia:
- sunt titulari în învățământ;
- nu predau la clasă, dar încasează salarii întregi;
- blochează posturi ani de zile;
- beneficiază de aceste avantaje în virtutea unor acorduri netransparente cu Ministerul Educației.
Această structură opacă cu tușe arhitectonice inspirate din „Cupola mafiosa” s-a consolidat în ultimii ani, sub mandatul fostului ministru Ligia Deca, în condițiile unei complicități tăcute numită de frații noștri latini „omerta”. Atâta vreme cât au fost lăsați să funcționeze nestingheriți, liderii sindicali au avut reacții modeste chiar și în fața unor crize majore: legile 198 și 199/2023.
Dar odată cu venirea lui Daniel David – un universitar perceput ca reformist, independent de structurile de partid și reticent la înțelegeri clientelare – s-a aprins alarma în rândul acestor lideri. Legea 145/2025 ar putea fi primul pas către:
- reevaluarea normelor didactice;
- limitarea degrevărilor fără justificare;
- transparentizarea posturilor didactice;
- eliminarea „blocajelor” create artificial în școli.
De aici și vehemența atacurilor și apelul la demisia ministrului, într-o retorică apocaliptică ce evocă „falimentul școlii românești”.
„Nu am un partener de discuții” – ruptura oficială
Ministrul Daniel David a clarificat public de ce nu există un dialog instituțional autentic cu sindicatele. Într-o declarație recentă, el a afirmat:
„Nu am un partener de discuții; misiunea lor este să se opună oricărei pierderi ale unor drepturi.”
Această poziție confirmă o ruptură profundă: nu doar în comunicare, ci și în însăși viziunea asupra unor schimbări care să promoveze echitatea, legalitatea, transparența. Ministrul semnalează că sindicatele nu acceptă niciun fel de compromis și funcționează pe baza unei ideologii defensive constante. Cu alte cuvinte, nu există teren comun pentru negociere, atâta timp cât orice propunere de eficientizare sau raționalizare este automat interpretată ca atac.
Această evaluare poate părea dură, dar devine plauzibilă în contextul în care sindicatele au participat doar formal la consultările oficiale și au reacționat exclusiv post-factum, prin proteste și cereri de demisie. Bugetul alocat educației a fost întotdeuna insuficient! Termenul pentru alocarea a 6% din PIB a fost anual prorogat. Adevărat! Dar uităm că bugetul alocat educației, atât cât este el, ar trebui să fie folosit eficient?
Sindicalismul de imagine vs. sindicalismul de substanță
Este important să delimităm revendicările legitime – cum ar fi plata echitabilă a orelor suplimentare, stabilitatea normei didactice, asigurarea resurselor în școli – de acțiunile care servesc interese restrânse, nu interesul public. Sindicatele din educație sunt, în teorie, gardienii drepturilor profesorilor. Dar în practică, dacă acționează în principal pentru protejarea propriilor funcții și beneficii, își pierd credibilitatea.
Faptul că mobilizează proteste abia acum – în loc să participe la dialog atunci când acesta a fost deschis – ridică semne de întrebare asupra intențiilor reale. Dacă îngrijorarea liderilor sindicali era autentică și centrată pe viitorul sistemului de educație, protestele și negocierile ar fi început în faza de dezbatere a legii, nu după promulgare.
Elevii, victime colaterale
Cel mai grav efect al acestor confruntări este, însă, punerea elevilor în mijlocul unui conflict între adulți. Anunțul privind proteste chiar la începutul anului școlar 2025–2026 riscă să perturbe din nou activitatea didactică, să fragilizeze relația dintre profesori și părinți și să afecteze copiii exact când au nevoie de stabilitate, rutină și claritate.
Este nedrept și iresponsabil să folosim anul școlar ca monedă de schimb într-un conflict despre degrevări, norme și salarii nejustificate. Reformele din educație trebuie să fie dureroase doar pentru cei care au profitat nejustificat, nu pentru copiii din bănci. Este evident imoral să folosim copiii pe post de “scut uman”, doar teroriștii abordează lupta scoțând în față civili, părinți cu copii.
Concluzie: Reforma nu poate ocoli sindicatele
Sistemul educațional are nevoie disperată de reformă, dar această reformă nu se poate opri la elevi, profesori sau minister. În democrație, construcția societală trebuie să includă șisindicatele, care trebuie să renunțe la metehne comuniste precum degrevarea de normă, propagandă, control, să devină mai transparente, mai responsabile și mai puțin clientelare.
Mecanismul degrevării a rămas însă viu și nevătămat! Acesta a fost adaptat la noile condiții, ajungând adesea să funcționeze fără criterii clare, fără transparență și cu riscul abuzurilor – mai ales când liderii sindicali rămân titulari pe posturi pe care nu le mai ocupă efectiv.
Dacă liderii sindicali doresc cu adevărat să apere educația, trebuie să înceapă prin a renunța la propriile privilegii nejustificate și prin a reda vocea celor pe care pretind că îi reprezintă: profesorii din clasă.
Până atunci, e greu de crezut că aceste proteste sunt altceva decât o luptă pentru supraviețuirea unui sistem paralel ( sintagmă la modă!), în care beneficiile personale cântăresc mai mult decât binele comun.
La final, tot Confucius m-a inspirat azi! Să reflectăm: „Educația naște înțelepciunea, iar înțelepciunea cere caracter.”, Confucius
