Dan MIHĂESCU ■

Felicitări profesorului Sorin Mihai, cel care marți, 28 noiembrie a.c, a luat „magna cum laude” la examenul de maturitate în „delicvență juvenilă”, din funcția de șef al Inspectoratului Școlar Judeţean (IȘJ) Constanța.
Felicitări, deopotrivă forului tutelar, ministrului Daniel David și secretarului de stat Sorin Ion, care au contribuit la performanța tinerei speranțe a învățământului românesc prin paternalismul manifestat față de experiențele lui pedagogice eșuate, în acest context. Fără acest concurs de împrejurări, IȘJ Constanța n-ar fi devenit ceea ce este astăzi, unicul serviciu public deconcentrat al Ministerului Educaţiei și Cercetării care stimulează activ abandonul școlar prin dispoziții oficiale prin care cetățeniilor li se refuză dreptul la educație gratuită, în condițiile legii.
Și ca să n-o mai lungim mult, vă dezvălui speța.
Pe 28 noiembrie, după fix 31 de zile, Sorin Mihai catadicsește să nu avizeze o cerere, definită ca “adresă” ca să nu poarte răspunderea respingerii unei solicitări formulată în temei legal, prin care părintele unui elev de clasa a IX-a solicită transferul copilului la liceul de domiciliu pentru a-și putea continua studiile în rețeaua școlară de stat, pe motiv de caz social.
E vorba despre elevul Cuibar Mario care, prin mama adoptivă, a depus cerere de transfer, pe 27 octombrie 2025, la Liceul Tehnologic IC Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu, motivând lipsa resurselor financiare familiale pentru a urma clasa a IX-a la o unitate din municipiul Constanța, unde fusese repartizat de IȘJ Constanța. Elevul are reședință în comuna Pantelimon, unde a absolvit opt clase, iar cererea de transfer este motivată ca soluționare a unui caz social căci familia adoptivă este lipsită de venituri stabile exceptâtnd alocațiilor sociale pentru creșterea copiilor; deci nu au resurse financiare pentru a-l întreține la școală în Constanța sau pentru a-i plăti cheltuielile de naveta. Tatăl suferă de ciroză cronică și nu are loc de muncă. În plus părinții au în îngrijire șapte copii naturali plus alții doi adoptivi (frații Cuibar) drept pentru care își doresc ca minorul să fie înmatriculat în clasa a IX-a la liceul din comuna Nicolae Bălcescu unde poate să locuiască și să primească trei mese zilnic acasă la una dintre cele două surori ale mamei adoptive.
Empatia inspectorului școlar general Sorin Mihai față de cazul social al elevului Cuibar Mario este maximum din ceea ce poate el da, drept pentru care contrasemnează o decizie amendabilă în primul rând de “Norma ortoepică și ortografică a limbii române contemporane” reglementată de Academia Română și în al doilea rând de codurile juridice, prin încadrările de rigoare.

«Stimată Doamnă,
Având în vedere adresa dumneavoastră, înregistrată la Inspectoratului Școlar Judeţean Constanța cu Nr. 2391/27.10.2025, cu privire la transferul minorului Cuibar Mario-Gabriel, vă comunicăm următoarele:
● în cadrul Consiliului de Administrație al IȘJ Constanța din data de 28.11.2025 solicitarea dumneavoatră a fost respinsă:
● conform prevederilor legale în vigoare, respectiv Legea nr.141 din 25.07.2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, art. L 111, pct.2, lit.f) învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde în medie 23 de elevi, dar nu mai puțin de 16 și nu mai mult de 30, clasa respectivă este constituită fără respectarea acestor precizări legislative;
● deși instanța a solicitat repunerea în funcțiune a clasei respective, minorul respectiv nu era/nu este elev în această clasă.
Cu toate acestea, IȘJ Constanța, vizând cu prioritate asigurarea dreptului la educație, se angajează ca, în cel mai scurt timp, să identifice o soluție, astfel încât minorul Cuibăr Mario-Gabriel să beneficieze de procesul educațional din unitatea de învățământ unde este înscris, respectiv Liceul Tehnologic Gh. Miron Costin din Constanța.»
Amintim că pe 15 septembrie a.c. prin Hotarârea 1047/2025 Tribunalul Constanța înfrângea voința arbitrară a șefului IȘJ Constanța, Sorin Mihai, camuflată sub cupola unanimității C.A. care dispusese prin Hotărârea nr. 62/25.08.2025 desființarea clasei a IX-a a Liceului Tehnologic I.C. Brătianu din comuna Nicolae Bălcescu. Motivul invocat de IȘJ, neîndeplinirea efectivului minim de elevi deși recomandările transmise în scris de minister în acest caz, menționau expres că o clasă se poate constitui și funcționa și cu un număr minim de 14 elevi, în condiții excepționale. Inspectorul școlar general Sorin Mihai, cum îi împărțea și cum îi socotea, lui îi ieșeau însă la număr doar 14 elevi la clasa cu pricina, căci încă doi, repetenți din anul anterior, susținea el că nu pot fi considerați candidați valizi pentru constituirea unei clase de 16 școlari.
Nepicând în plasa teoriei mulțimilor și a elementelor constituente, pe marginea căreia specula șeful IȘJ Constanța, tribunalul a decis suspendarea efectului deciziei de desființare a clasei a IX-a de la liceul tehnologic din comuna Nicolae Bălcescu pe motiv că se băgase unde nu-i fierbea ciorba.

Instanța a reținut că nu se regăsește în atribuțiile unui inspectorat școlar județean și cea de desființare a unor formațiuni de studiu constituite în baza art. 15 alin. (1) lit. f) din Metodologia-cadru din 4 septembrie 2023. Aceste decizii revin exclusiv consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, conform Ordinului Ministerului Educației nr. 6223/2023. În speță, formațiunea de studiu a fost constituită prin hotărârea din 22.08.2025 a consiliului de administrație al Liceului Tehnologic I. C. Brătianu Nicolae Bălcescu.
Astfel, în momentul de față, probabil că din ură viscerală pentru afrontul primit din partea unui elev, din neputința de a-și recunoaște limitele incompetenței pe funcție ori a eșecului managerial, încă inspectorul școlar general al județului Constanța, profesorul Sorin Mihai continuă să plătească polițe personale prin decizii abuzive peste care pune pecetea cu antetul Ministerului Educației și Cercetării, după cum am prezentat cazul de mai sus.
Dacă ministrul, Daniel David și secretarul de stat, Sorin Ion, au de gând să asigure de bună-voie sau din neștiință o dubioasă complicitate panamalelor constănțene, trebuie să conștientizeze că această asociere nu-i onorează. Iar dacă nu-i așa, celor doi nu le rămâne decât o singură soluție onorabilă pentru soluționarea unei saga începută în urmă cu șase ani: Dați-l afară, că merită. Vrednic este!
[/responsivevoice]








