Acasă PAMFLET L’ombelico del mondo

L’ombelico del mondo

12272
0
Sursa: Facebook
Sursa: Facebook

Dan MIHĂESCU ■

Dintre toți oamenii de pe planeta asta, dintre toate locurile de pe pământ, doar noi constănțenii am avut parte de miracole și paradoxuri și iată că printre alte ciudățenii ne-am ales și cu Buricul Pământului pe cap. Bine, nu zic, i-am avut și pe ăilalți dinainte lui, de fapt el este un fel de drojdier al ălora, moștenit de pe ultima sută de metri, mai mult dinspre partea lui Nicușor, cum ar veni, dar cert este că l-am primit și l-am și luat…ca un fel de boală incurabilă. De aia pe care dacă o mai tratezi se mai înmoaie, apoi iar te scarpini; la început doar ușor, seara la film, sau la întâlnire pe bancă în parc, apoi iarăși te ia cu mâncărimi urâte până dă sângele; tratament puternic, te lasă, zici că trece, uiți de ea dar revine când nici nu te mai aștepți…

Despre Horică ziceam. Creatorul de conținut de la Protecția Consumatorilor, Horică Miron Constantinescu, în ultima vreme, tot forțând, reușise și-și găsise o nouă jucărie, dar tot pe aici, pe la Constanța, unde s-a inventat ca Buricul Pământului. Cu vreo două luni de zile în urmă se alesese în sfârșit candidatul PSD la Primăria Constanța. Se alesese vorba vine, căci fusese trimis, mutare în plic, de Ciolacu lui Stroe și Dumitrache iar de data asta cuplul tragi-comic n-a mai ratat ocazia și i-au dat ce-a vrut. Doar așa puteau și ei să-și ia de pe cap beleaua, odată pentru totdeauna, lăsându-l să moară pe mâna lui. De fapt, ce-i doi parșivi n-au făcut altceva decât să-i copieze jocul de amabilități al lui Ciolacu cu Gabriela Firea. Și ambii au avut parte de ce și-au dorit. Firea și-a primit șutul în fund ce-a rătăcit-o pe orbita bruxelleză iar Horică, probabil că se va alege și el cu o stipendie parlamentară în toamnă și astfel cu un gambit PSD-ist scapă și Bucureștiul și Constanța de două năpârci.

Acuma, nu știu cum se mai desfășoară ostilitățile la București, în Kiseleff, dar la Constanța îl văd pe Horică zilnic strigând prezent fără să-i facă nimeni apelul. De, e în firea lui să se bage-n seamă că doar omul se consideră Buricul Pământului.   

Sursa: Facebook

Prima și prima dată a fost pe 10 iunie, a doua zi după ce s-a trezit din pumni. Ca orice creator de conținut care se respectă, și-a vărsat fierea pe Facebook: “Fără să vreau să pară răutăcios ceea ce spun, dar fiecare comunitate are liderii  pe care și-i merită! Vox populi vox dei! Democrația înseamnă să ne supunem voinței majorității! Vom fi împreună spectatorii celor patru ani care vor urma! Mă rog la Dumnezeu să fie bine acestui oraș minunat! Există viață și după alegeri”.

Măi frate de ce toți jegoșii ăștia, toți neica-nimeni, toți alogenii ăștia de conquistadori flămânzi, eșuați la Constanța, pe țărmul El Dorado-lui cu civilizația sa cosmică, se legitimează în salvatori ai noștri? Cine mama dracului a strigat după ajutorul vostru ca să ne învățați la ce capăt să spargem oul fiert? Și panarama asta, și ăilalți de l-au împuiat aici și pe el și pe alții, ne-au luat de proști că n-avea cine să ne controleze la batistuță.

Țarca asta de Constantinescu, până să-l îmbârlige pe Chițac, povestea cum ajunsese el ronin, din postura de samurai, după ce Kövesi îi băgase la bulău Shogunul lui din Zambaccian, în 2014. Și a pribegit așa fără onoare, fără țel, fără rost în viață până când norocul i-a surâs iarăși și a depus jurământul de fidelitate pentru un alt shogun, dar ce să vezi, fatalitate, și Dragnea s-a dus să se reeduce tot la Jilava.

Ei bine, tocmai onorabilul și fidelul ăsta de flaimuc căruia se pare că-i place bătaia electorală, că a mai luat, s-a găsit a treia zi după alegerile pierdute să trimită mesaje subliminale pe Facebook: “Va trebui să găsesc o ocupație care să umple orele dimineții de la 5 până începe activitatea la comisariat! Hai, mâna pe mop, curățenie generală, ordine și pregătiți-vă de vizita noastră cordială! Avem de pregătit un sezon și nu numai!”

Sursa: Facebook

Și apoi, tot pe Facebook, dă-i și luptă neicușorule cu “live-uri în direct”: Cine sunt? Ce am făcut în ultimii 7 ani pentru voi? Cu cine m-am luptat pentru voi? Hai să aflăm! Bârfe, șmenuri, șușanele. Toți cei care nu respectă legea profită de alegeri pentru a invoca rațiuni politice în legătură cu amenzile primite. Mizeria nu are culoare politică cum nici abaterile de la lege nu au”.

Băi Horică, da ce i-o fi cășunat maică-ti pe noi de ni te-a trimis pe cap să ne controlezi la batistuță, să ne supraveghezi cum dăm cu mătura și unde punem gunoiul? Ce-o fi în capul vostru? Cum ne-om fi descurcat noi până să te inventeze hazardul pe tine? Sau hodorogești așa, ca o Dacia 1310 fără ulei în baie, doar ca să nu uite ăia de tine să te treacă pe lista de deputați pe loc eligibil?  

Hai, la ce bulan ai ești capabil să-l lași și pe Stroe fără obiectul muncii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.