Paloma PETRESCU ■
Motto: Secretul schimbării este să-ți concentrezi toată energia nu pe lupta cu vechiul, ci pe construirea noului. Socrate
Un an de mandat între diagnoză și realități dure
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a demisionat. Dincolo de ce ați auzit, motivația sa poate fi aflată de pe blogul personal.
Demisia este, prin definiție, un act unilateral de voință. Nu caut nod în papură și nici nu invoc un motiv ocult, dar, inevitabil, rămâne întrebarea: ce a determinat această decizie? Să fi fost o previziune bugetară pentru 2026 sub așteptări? Lipsa unei mase critice de susținere pentru ideile formulate în Raportul QX și, mai ales, indisponibilitatea actorilor-cheie de a ieși din zona de confort pentru a le implementa? Sau, poate, presiunea exercitată de cei deranjați de măsuri care atingeau interese consolidate? Sau, poate, nesiguranța privind organizarea concursului de titularizare în 2026?
Nu poate fi exclusă nici ipoteza unei ostilități tacite, alimentate chiar din interiorul sistemului: de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării până la inspectoratele școlare județene. Măsuri asociate austerității și eficientizării – precum reducerea funcțiilor de conducere sau transparentizarea normării didactice – au afectat direct practici vechi, inclusiv situații în care unii inspectori sau directori cumulau funcții administrative cu ore plătite suplimentar, chiar în timpul programului de lucru de la funcția de bază.
Continuitate administrativă sau conservare a blocajelor?
Unul dintre cele mai puțin discutate, dar esențiale aspecte ale mandatului ministrului Daniel David a fost continuitatea administrativă: a lucrat, în foarte mare parte, cu aceeași echipă din minister și cu aceiași inspectori școlari generali din teritoriu, numiți de cele mai multe ori politic și nu neapărat cu competențe în management educațional. Într-un sistem inerțial, acest fapt a fost prezentat drept „stabilitate”. În realitate, pentru mulți, a devenit rapid sinonim cu rezistența la schimbare.
Educația românească nu este blocată doar de subfinanțare sau de incoerențe legislative, ci de rețele informale de putere, consolidate în timp, care operează la nivel local, județean și național. Inspectorii școlari generali, numiți politic de ani de zile, reprezintă nodurile principale ale acestui sistem. A păstra aceeași structură de comandă într-un moment declarat de „reformă” a însemnat, inevitabil, limitarea capacității reale de implementare a schimbării.
Reforma pe bază de date, implementată de un aparat inert
Mandatul de un an al ministrului Daniel David a produs o diagnoză dureroasă, sintetizată în Raportul QX și confirmată de evaluările internaționale, inclusiv cele ale OCDE. Datele indică probleme structurale grave: nivel ridicat de analfabetism funcțional (peste 40% dintre elevii de 15 ani, conform ultimelor teste PISA), abandon școlar, inechități majore între mediul urban și rural și o alocare ineficientă a resurselor umane.
Reforma gândită pe baza acestor date urma însă să fie pusă în practică de un aparat administrativ care, în multe cazuri, beneficiază direct de disfuncționalitățile sistemului. Aici se află una dintre contradicțiile majore ale mandatului: diagnosticul a fost corect, dar instrumentele de implementare au rămas neschimbate. Nu este de mirare că, pentru mulți actori ai sistemului, demisia ministrului a fost resimțită ca o ușurare.
Catedrele „invizibile” și economia informală a orelor
Poate cea mai deranjantă intervenție a fost tentativa de a schimba o practică veche și bine înrădăcinată: nepublicarea tuturor catedrelor vacante la concurs, pentru a permite fragmentarea lor în ore „la plata cu ora”. Aceste ore ajung frecvent la directori, inspectori sau persoane apropiate conducerii școlilor ori politicienilor locali, creând un mecanism paralel de recompensare și control.
Introducerea transparenței, a regulilor clare și a concursurilor reale care ar fi urmat, nu ar fi deranjat doar o cutumă administrativă, ci o adevărată economie informală de putere și bani. Reacțiile au fost previzibile: rezistență pasivă, aplicare selectivă a ordinelor, sabotaj birocratic și, în cele din urmă, transformarea ministrului într-un „vinovat de serviciu” pentru tensiunile din sistem.
Comasarea școlilor: între realitate și manipulare
O altă temă intens disputată a fost comasarea unităților școlare și a claselor. În fapt, nu s-a pus problema închiderii arbitrare a școlilor, ci a reducerii numărului de funcții de conducere acolo unde acestea nu se mai justificau și intrarea în legalitate, conform legii 198/2023.
În iulie 2025, baza de date oficială a Ministerului Educației și Cercetării indica existența unor unități școlare cu personalitate juridică în care raportul profesori–elevi se apropia de 1:1.
Exemplul unei școli cu personalitate juridică cu 16 elevi și 15 profesori, având director și personal administrativ propriu, nu este o anomalie izolată, ci un simptom al risipei structurale. Elevii nu au fost abandonați – ei au continuat cursurile sau au fost arondați altor unități, prin grija inspectoratelor școlare, atât cât a fost ea, însă menținerea funcției de conducere reprezenta o cheltuială greu de justificat într-un sistem cronic subfinanțat.
Limita majoră: subestimarea forței sistemului
Aici se conturează limita majoră a mandatului: subestimarea forței sistemului pe care ministrul l-a provocat. Fără o schimbare reală a oamenilor-cheie din teritoriu și fără o confruntare politică explicită cu practicile clientelare, reformele au rămas în stadiul de dospire. Un ministru tehnocrat, oricât de bine intenționat, nu poate reforma un sistem profund politizat folosind exact aceiași intermediari care îl mențin blocat.
Cine pierde? Cine câștigă?
În bilanț final, mandatul lui Daniel David scoate la iveală un adevăr incomod: educația românească nu duce lipsă de rapoarte, strategii sau analize, ci de curaj instituțional dus până la capăt. Daniel David a deranjat o realitate veche – iar acesta este un merit incontestabil. Nu a reușit însă să o schimbe structural – iar acesta rămâne eșecul său cel mai vizibil.
Poate că adevărata moștenire a acestui mandat nu constă în schimbările implementate, ci în ceea ce a expus: un sistem care se apără feroce atunci când cineva încearcă să-i scoată privilegiile la lumină.
Rămâne de văzut dacă cel care îl va înlocui va ține seama de pașii făcuți în mandatul lui Daniel David sau va reinventa roata? Aș aprecia dacă Pactul pentru deceniul educației – cercetării va fi implementat. Acest plan prevedea creșterea anuală a bugetului educației, în speranța ca peste 10 ani finanțarea educației din România să atingă sau să se apropie vizibil de prevederea legală, de 6% din PIB.
Nu am însă prea mari speranțe pentru că e clar că nu se poate face vreo schimbare consistentă cu oameni ce apără trecutul căruia-i aparțin prin conștiință și mentalitate.
[/responsivevoice]
