Motto: Acordurile comerciale nu sunt bune sau rele în sine; diferența o face capacitatea statelor partenere de a gestiona efectele acestora
Gabriela RADU ■
Acordul UE–Mercosur: între oportunitate economică și presiuni structurale
Semnarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană (27 de state) și blocul Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay) marchează unul dintre cele mai ambițioase demersuri comerciale interregionale ale UE din ultimele decenii. Prin amploarea sa – o piață de aproape 700 de milioane de consumatori și eliminarea treptată a circa 90% din tarifele vamale – acordul are potențialul de a influența semnificativ fluxurile comerciale, poziționarea geopolitică a UE și echilibrele economice interne ale statelor membre, inclusiv ale României .
Totuși, dincolo de dimensiunea strategică și de discursul politic, acordul ridică întrebări legitime privind distribuția beneficiilor și a riscurilor, capacitatea statelor de a gestiona efectele negative și realismul politicilor publice asociate.
Contextul strategic: comerț liber într-o lume fragmentată
Acordul UE–Mercosur trebuie înțeles în contextul unei economii globale tot mai fragmentate. Politicile comerciale protecționiste ale Statelor Unite, utilizarea comerțului ca instrument geopolitic și competiția economică intensă cu China au determinat Uniunea Europeană să își diversifice parteneriatele și să își consolideze rolul de susținător al comerțului multilateral.
Din această perspectivă, UE–Mercosur nu este doar un acord economic, ci și unul strategic. Poate fi văzut ca o încercare de a reduce dependențele comerciale excesive și de a asigura acces stabil la piețe emergente, materii prime și lanțuri alternative de aprovizionare. Beneficiile estimate la nivel european – economii de miliarde de euro anual din taxe vamale și creșterea competitivității exporturilor industriale – sunt coerente cu această logică.
Beneficii economice reale, dar inegale
Pentru Uniunea Europeană, principalele câștiguri sunt concentrate în sectoare precum serviciile, industria auto, echipamentele industriale, produsele chimice și farmaceutice. Țările Mercosur reprezintă piețe în creștere pentru aceste produse, iar eliminarea tarifelor poate reduce costurile de acces și poate îmbunătăți poziția firmelor europene în competiția globală.
În cazul României, potențialele avantaje sunt similare: extinderea piețelor de export pentru produse industriale, componente auto, IT și echipamente, precum și acces mai ieftin la unele materii prime și inputuri agricole. Cu toate acestea, aceste beneficii nu vin automat. Ele depind de capacitatea firmelor românești de a exporta competitiv, de infrastructură, de finanțare și de politici publice de sprijin.
Agricultura – punctul sensibil al acordului
Cel mai controversat aspect al acordului rămâne impactul asupra agriculturii europene, în special asupra zootehniei. Țările Mercosur au avantaje structurale clare: costuri mai mici cu forța de muncă, ferme de mari dimensiuni și un cadru de reglementare mai permisiv în privința pesticidelor, antibioticelor și a hormonilor de creștere.
Pentru România, unde agricultura este mai puțin tehnologizată și unde sprijinul public este adesea fragmentat, riscurile sunt reale. Importurile de carne de vită, carne de pasăre, zahăr sau soia pot exercita o presiune semnificativă asupra producătorilor locali, cu efecte directe asupra veniturilor fermierilor și asupra balanței comerciale agroalimentare.
Problema nu este existența comerțului liber, ci asimetria condițiilor de producție. Chiar dacă acordul prevede respectarea standardelor UE pentru produsele importate, aplicarea efectivă a acestora depinde de capacitatea administrativă a fiecărui stat membru.
Capacitatea statului: între reglementare și implementare
Un element-cheie important în România este diferența dintre cadrul legal și realitatea aplicării sale. UE dispune de mecanisme solide de siguranță alimentară, cum ar fi: controale sanitar-veterinare, sisteme de alertă rapidă, posibilitatea suspendării temporare a exportatorilor neconformi. Problema apare atunci când aceste instrumente nu sunt utilizate consecvent.
Pentru România, provocarea majoră nu este lipsa legislației, ci superficialitatea implementării, lipsa de control: insuficiente teste de laborator, verificări limitate ale trasabilității și un accent excesiv pe controlul doar al hârtiilor. În lipsa unor investiții serioase în infrastructura de control și resurse umane, riscul de concurență neloială și de vulnerabilitate sanitară crește.
Impactul macroeconomic: nici salvare, nici dezastru
Din punct de vedere macroeconomic, acordul UE–Mercosur nu va schimba radical balanța comercială a României pe termen scurt. Comerțul cu statele Mercosur reprezintă o pondere relativ mică din totalul schimburilor externe. Totuși, efectele sectoriale pot fi semnificative: câștiguri în industrie și servicii, pierderi potențiale în agricultură.
Fără politici compensatorii – sprijin pentru fermieri, măsuri de salvgardare, stimulente pentru exporturi cu valoare adăugată – există riscul accentuării unor dezechilibre structurale deja existente.
Acordul UE–Mercosur nu este nici soluția miraculoasă pentru economia europeană, nici o amenințare inevitabilă. Este un instrument de politică economică și geopolitică, cu beneficii și costuri distribuite inegal. Pentru România, cheia nu stă în acceptarea sau respingerea ideologică a acordului, ci în capacitatea statului de a-și proteja interesele legitime: fermieri funcționali, consumatori protejați și firme capabile să concureze pe piețe globale.
În absența unor politici publice coerente și a unei implementări riguroase, avantajele rămân teoretice, iar riscurile – foarte concrete.
Sâmbătă, 17 ianuarie 2025, UE a semnat acordul comercial UE-Mercosur. Parlamentul European urmează să să aibă o dezbatere pe această temă. Dezbaterea se anunță a fi aprinsă pentru că deja s-au creat opinii divergente între susținătorii și oponenții acordului. Ratificarea acordului se va face cu acordul Parlamentului European. Deputații europeni care se opun acordului UE-Mercosur intenționează să voteze o rezoluție prin care se contestă documentul în fața instanței supreme a UE, respectiv Curtea de Justiție a UE solicitând evaluarea temeiurilor juridice și un aviz privind compatibilitate cu tratatele UE. În cazul unui aviz negativ al CJUE, acordul nu poate intra în vigoare decât dacă după modificarea sa în concordanță cu observațiile propuse de parlamentarii europeni.
Urmărim cu interes mersul lucrurilor … cu atât mai mult cu cât România a semnat acordul Mercosur, fără o consultare publică prealabilă.
[/responsivevoice]
