Acasă EDITORIAL Cine mai luptă pentru România?

Cine mai luptă pentru România?

3003
3

Manuel VLĂDUȚ

“Nu întreba ce poate face țara pentru tine, ci întreabă ce poți face tu pentru ea” (John F. Kennedy)

În România acestor zile este greu să mai sensibilizezi pe cineva, atunci când vine vorba despre noțiuni precum „patrie”, “patriotism”, “datorie”, “jurământ”, chiar și acum când tobele războiului se aud de departe, pe fondul tensiunilor tot mai accentuate dintre Rusia și Occident. Românii împovărați de grija zilei de mâine, sătui de avalanșa de crize sanitare, politice și economice, tot mai sărăciți din cauza creșterii aberante și artificiale a prețurilor și a scumpirii traiului de zi cu zi, par că nu mai vor să audă și despre sumbrul spectru al războiului care poate declanșa în orice moment o altă uriașă criză, de această dată, umanitară. Căci după toate necazurile și lipsurile, război le mai trebuia!

Eșecul guvernărilor succesive ale stângii sau dreptei, ori a alianțelor politice dintre acestea din ultimii 30 de ani, a dus nu doar la o lehamite generalizată a românilor – soldată cu tot mai slabele participări la scrutinele electorale și exodul în masă către Occident a milioane de oameni în căutare de o viață mai bună ci şi la neîncrederea aproape totală în clasa politică și față de autoritatea statului. Este clar că la reușita acestei „rețete” a contribuit din greu și războiul hibrid lansat de forțe ostile României, fie ele din est sau din vest, dar să nu dăm vina doar pe străini! La înfățișarea actuală a României a contribuit din greu însuși statul român, prin acțiunile sau inacțiunile guvernelor care numai pentru bunăstarea propriului popor nu au lucrat…

Să privim puțin cum ar sta lucrurile de fapt, într-un scenariu deloc îndepărtat de lumea spre care ne îndreptăm, scenariul războiului. Lăsând deoparte starea actuală a înzestrării Armatei Române, de care se fac responsabili mai marii noștri guvernanți și comandanți militari, să privim cine mai luptă pentru România, în cazul decretării mobilizării generale și a stării de război?

România are la ora actuală o armată formată din aproximativ 67.000 de militari activi – la care se adaugă forțele Ministerului Afacerilor Interne și un număr de numai 50.000 de rezerviști, în condițiile în care avem 9 milioane de cetățeni apți pentru serviciul militar. La o comparație cu Grecia, spre exemplu, care are o populație de două ori mai mică decât România, această țară are – la 4 milioane de cetățeni apți pentru serviciul militar – 120.000 de militari activi și peste 220.500 de rezerviști, conform publicației adevărul.ro. Potrivit declarațiilor generalului-locotenent în retragere Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), la o emisiune televizată, România va pierde în 5 ani clasa I a rezervei, cea mai importantă, cea formată din cei până la 45 de ani, iar în actualul ritm, în 15 ani NU va mai exista rezervă.

În anul 2007, România a suspendat serviciul militar obligatoriu, trecând la armata profesionistă, dar cu efective mult subdimensionate, raportat la nevoile sale de securitate. Încercările timide de a atrage rezerviști voluntari, insuficient pregătite și legiferate, au fost sortite eșecului; la ultima campanie de recrutare a rezerviștilor voluntari, Ministerul Apărării Naţionale (MAN) a scos la concurs 775 de locuri, din care au fost ocupate doar 331.

Dar să vedem concret, cine sunt acești rezerviști care pot fi mobilizați de fapt, în cazul decretării mobilizării generale sau a stării de război?

Legislația românească este cel puțin ambiguă – ca să folosim un termen blând – în această privință. Legea rezervistului voluntar nu a avut succesul scontat, iar din 2007 de când s-a desființat efectiv serviciul militar obligatoriu pe timp de pace, contingentele noastre venite din urmă ca potențială rezervă, au rămas practic neinstruite.

Constituția României și Legea 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, spun că în caz de mobilizare sau război pot fi concentrați/mobilizați pentru serviciul militar obligatoriu, cetățenii cu vârsta între 20-35 de ani, adică și bărbați și femei. Legea 446/2006 specifică însă că obligativitatea serviciului militar pe timp de război, revine doar bărbaților, în timp ce femeile pot fi recrutate doar pe bază de voluntariat. Calitatea de militar în termen a cetățeanului român, bărbat sau femeie, debutează la încorporarea acestuia și se termină la încetarea stării de război și prin demobilizare. Totodată, la război, inclusiv cetățenii români care sunt plecați temporar în afara țării, au obligația să se prezinte la mobilizare, în termen de 10 zile de la notificarea scrisă, primită la domiciliul permanent din țară. Avem deja astfel, o categorie de cetățeni care deși ar constitui o resursă importantă la mobilizare, aceștia nu pot fi chemați: cetățenii care au împlinit vârsta de 36 de ani, nu sunt deja rezerviști, nu au îndeplinit niciodată serviciul militar dar de altfel, apți pentru luptă…

O altă categorie, sunt soldații și gradații profesioniști care, conform legii, nu pot fi menținuți în evidențele militare, deci mobilizați, decât până la vârsta de 55 de ani (vârsta pensionării lor), în timp ce cadrele militare în rezervă, bărbați dar și femei, sunt menținuți în evidențele militare și obligatoriu mobilizați, până la vârsta de 65 de ani. Să ne imaginăm un subofițer comandant de grupă de infanterie sau de tanc, pensionar(ă), pe timpul unui asalt împotriva inamicului, la vârsta de 65 de ani!…

Comentariile ar fi de prisos, dacă situația nu ar fi discriminatorie între aceste categorii de potențiali rezerviști, dar mai ales, dacă situația actuală cu privire la tensiunile internaționale nu ar exista.

Nu intenționez să intru în detalii cum ar fi: cazarea, echiparea, hrănirea, spălarea și instruirea acestor rezerviști la mobilizare, dar este absolut interesant cum vor răspunde cetățenii României la chemarea patriei, în caz de război. Avem peste cinci milioane de cetățeni plecați în lume, pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor, acel trai bun pe care ar fi trebuit să-l găsească chiar în România; ei sunt în majoritatea lor, forța de muncă tânără, dar aptă  și de luptă! Au plecat în lumea largă pentru că patria lor nu le-a putut oferi mai nimic…

Vor răspunde ei la chemarea Patriei, spre a-și pune chezășie, însăși viața lor?

Sursa: presamli.ro; defense.ro; L 446/2006; m.adevarul.ro

Surse foto: Manuel Vlăduț, jienii.ro, romania.europalibera.org, saceleanul.ro

Publicitate
Articolul precedentMecanismul de Avertizare Timpurie în Educație, ticăie cu efect întârziat
Articolul următorTrompetei lui Putin, îi răspundem: Pe aici nu se trece!

3 COMENTARII

  1. De ce trebuie sa isi sacrifice cineva viata pt prostiile altora? Sau pentru orgolii sau…cumva avem mai multe vieti? Cumva ne am bucurat destul de zile si hai sa murim sa o duca altii bine nu? Cine starneste asa ceva ..aia sa raspunda!

  2. Mi s-a interzis sa postez pe facebook acest articol pe motiv ca incalca standardele lor privind nuditatea sau activitatile sexuale si mi s-a restrictionat contul pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.