Paloma PETRESCU ■
Motto: Unde realitatea se termină, începe bilanțul din declarații publice
Există o categorie aparte de realizări politice care nu sunt vizibile cu ochiul liber, dar pot fi admirate în declarații, interviuri și, desigur, pe rețele sociale. Acolo, cifrele cresc mai repede decât aluatul dospit, iar realitatea devine o chestiune de interpretare creativă.
Să începem cu Donald Trump, omul care, dacă ar fi să ne luăm după propriile afirmații, ar trebui deja propus pentru un abonament pe viață la Premiul Nobel pentru Pace. Zece războaie încheiate sună impresionant! Atât de impresionant încât istoricii, diplomații și chiar părțile implicate în războaie par că nu au aflat încă despre asta. Probabil că au fost încheiate „strategic”, adică în tăcere, fără să afecteze pe cineva.
În acest univers paralel, conflictele se rezolvă rapid, cu un tweet bine plasat și o strângere de mână fermă. Realitatea, mai încăpățânată, continuă însă să producă tensiuni, negocieri complicate și… războaie care nu par să fi constatat că s-ar fi încheiat.
Pe plan local, avem o performanță la fel de spectaculoasă: Alexandru Rogobete, ministrul demisionar al sănătății și cele 22 de spitale construite. O cifră rotundă, frumoasă, aproape terapeutică. Numai că, asemenea războaielor lui Trump, și aceste spitale par să existe mai ales în randări 3D, promisiuni reluate annual, declarații publice.
Dacă ar fi să le vizităm, probabil am avea nevoie de o hartă specială – una care să includă proiecte „în curs”, „în fază de licitație”, „în pregătire” sau „în progres avansat”. Practic, un tur virtual al sistemului sanitar viitor, care arată excelent… în prezentările PowerPoint.
Fenomenul nu e nou. Politicienii din întreaga lume au descoperit că există o diferență subtilă între „am făcut” și „urmează să facem”, iar această diferență poate fi ajustată din pix, în funcție de context. Important e mesajul: declarațiile de presă vînd mai bine decât bilanțul realizărilor efective.
În fond, de ce să te limitezi la ce există, când poți vorbi despre ce ar putea exista? De ce să numeri spitale reale, când poți multiplica numărul lor în discursuri? Și de ce să închei un singur conflict, când poți încheia zece… măcar declarativ?
Morala? În politică, uneori cifrele sunt mai mult o formă de literatură decât de matematică, iar între realitate și declarații există un spațiu generos – suficient cât să încapă 10 războaie și 22 de spitale.
[/responsivevoice]
