Acasă EDITORIAL În umbra imperiului

În umbra imperiului

730
0

Manuel VLĂDUȚ ■

„Militanţii nu au depus armele, ei continuă să comită crime sau se pregătesc pentru ele. Lupta împotriva lor trebuie să fie continuată până la capăt. Cine nu se va preda va fi distrus… Am dat ordin agenţiilor de aplicare a legii şi armatei să tragă pentru a ucide fără avertisment”.

Kassym-Jomart Tokayev – Președintele Kazahstanului.         

Astfel a răsunat discursul conducătorului statului kazah la televiziune, ca demonstrație a adevăratei fețe a totalitarismului de sorginte sovietică, mascat de 30 de ani de capitalism și democrație eșuată.

În timp ce întreaga lume aștepta cu sufletul la gură întâlnirea Putin – Biden de la Geneva, programată pe 10 ianuarie și rezultatele summitului NATO – Rusia de pe 13 ianuarie 2022, în Kazahstan – satelit artificial al Rusiei lui Putin, izbucnea acum o săptămână, marea revoltă transformată în revoluție a poporului kazah, provocată (la prima vedere) de creșterea prețului la gaze.

Pentru cei ce au trăit evenimentele din decembrie 1989 din România, scenariul acestei „revoluții” pare tras aproape la indigo: revolta de pe fondul nemulțumirii populare, conducători megalomani și dictatori, victime în rândul populației civile și a armatei sau poliției, ordinul de tragere asupra poporului răzvrătit, acuzațiile puterii de implicare a unor puteri străine și, în afara scenariului cunoscut, elementul cheie, executat cu precizie și formidabilă promptitudine: chemarea și intervenția trupelor ruse pentru lichidarea militanților „bandiți și teroriști”.

Cine are de câștigat din această revoltă înăbușită în sânge a kazahilor? De ce această „revoltă spontană” tocmai acum, când zona fierbinte a regiunii Mării Negre și a Ucrainei, era în atenția întregii lumi? Chiar nu au știut rușii sau americanii de iminența acestei revolte? Greu de crezut…

,,Ultimatumul,, rusesc     

            Cu 175.000 de soldați masați pe frontiera estică a Ucrainei, negând inițial orice intenție de invadare a acestei țări, Rusia lui Putin presează Occidentul în general și SUA în special, să-și limiteze extinderea influenței spre est, respectiv acceptarea fostelor state sovietice est europene în organizațiile NATO și UE. Folosind tactici de război hibrid și asimetric, Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014 – sub pretextul protejării populației rusofone de acolo și a dreptului său ,,istoric,, asupra acestei regiuni. Folosind aceleași tactici, a provocat și întreținut războiul civil din estul Ucrainei, după aceeași rețetă a războiului din Transnistria din 1992.

Deloc surprinzător, în urma dezastruoasei retrageri a americanilor și aliaților săi din Afganistan, dar și a precedentelor create în Siria – unde Rusia a participat activ de partea dictatorului Bashar Al-Assad, președintele rus Vladimir Putin forțează nota și pune presiuni asupra Americii și NATO, acuzând extinderea alianței nord-atlantice ca fiind o amenințare la adresa securității Rusiei. Tensiunea dintre Rusia și Occident, culminează cu cerințele ultimative ale Rusiei, prin proiectele de tratat prezentate NATO și SUA, de îndeplinirea cărora Kremlinul susține că depinde detensionarea situației din Ucraina. Mai precis, este vorba despre stoparea extinderii NATO prin admiterea Ucrainei și retragerea capabilităților și trupelor alianței din țările deja membre NATO, precum Polonia, România, țările Baltice sau Bulgaria. Pe șleau, direct sau indirect, trasarea unei noi linii roșii de demarcație, crearea unei noi zone tampon între est și vest, reîmpărțirea sferelor de influență. Un nou Război Rece. Totul, sub amenințarea războiului pe care noul Imperiu Rus clădit de Putin, este gata să-l pornească în orice moment.

Ce va urma după revolta din Kazahstan?

            A fost oare o surpriză, revolta populară din Kazahstan? Sau a fost parte din politica de culise a Puterilor Lumii? Că a fost sau nu, chiar dacă această revoltă a fost aparent înăbușită de dictatorul Tokayev – cu sprijin rusesc, evident, sinistrul eveniment va înclina fără doar și poate, balanța centrului de greutate din zona fierbinte a Ucrainei, parțial spre zona Mării Caspice. Rămâne de văzut în favoarea cui! Căci Kazahstanul, cu interesele vitale ale Rusiei reprezentate prin resursele naturale (petrol, gaze, uraniu) sau programele spațiale de la Baikonur, sau cu interesele asemănătoare ale americanilor, este vizat și de China, care prin președintele său Xi-Jinping, și-a exprimat sprijinul față de puterea de la Nur-Sultan (Astana). Căci intervenția trupelor ruse în Kazahstan, chiar dacă a fost făcută la cerere și că statul kazah este parte a alianței militare a fostelor state sovietice (CSTO – Organizația Tratatului de Securitate Colectivă), va ridica următoarea problemă: de ce nu ar interveni și NATO în Ucraina, la cererea expresă a acesteia, în urma unei agresiuni? Iar asta va însemna război… Un război pe care Rusia nu se știe cât timp și-l poate permite și dacă va fi câștigat de cineva! Intervenția uimitor de rapidă a trupelor ruse – aceleași care au ,,lucrat,, se pare, în Crimeea și Siria, poate fi o dovadă a regizării evenimentelor din Kazahstan sau, o demonstrație vie a capacității reale de reacție rapidă a trupelor rusești, fie ea în Asia Centrală sau… în inima Europei! Sunt oare capabile trupele Armatei Române sau chiar ale NATO, să se mobilizeze și să intervină într-un timp atât de scurt?

            Poate această intervenție rapidă a trupelor ruse – o excelentă demostrație de forță de fapt – să influențeze în favoarea Rusiei, negocierile Rusia – SUA de la Geneva?

            Rămâne de văzut după întâlnirea Biden – Putin de pe 10 ianuarie…

Fața Lumii, deja schimbată de consecințele războaielor din Afganistan, Siria sau Ucraina, de criza economică mondială și de haotica gestionare globală a pandemiei mileniului, va arăta cu siguranță altfel!

Surse: adevarul.ro; romanialibera.ro; 10tv.ro

Foto: digi24.ro; evz.ro

Publicitate
Articolul precedentSentinela a căzut la post!
Articolul următorÎn problema burselor şcolare, are şi ministrul o idee şi nu ştie de ce!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.