Ioana Raluca TOTU ■
Am scris deja despre paradoxul unei Uniuni în care oamenii circulă mai ușor decât calificările lor. Acum, Comisia Europeană încearcă să schimbe exact acest lucru. Pentru România însă, o piață reală a competențelor înseamnă nu doar mai multe oportunități, ci și o competiție mult mai dură pentru oamenii bine pregătiți.
Într-un articol anterior, Paradoxul mobilității europene, scriam că Europa a reușit să elimine aproape toate frontierele pentru oameni, dar că una dintre ele rezistă surprinzător de bine, diploma.
Poți să te urci într-un avion spre Amsterdam doar cu buletinul. Poți să studiezi prin Erasmus în Spania. Poți să lucrezi pentru o companie germană fără să părăsești România.
Dar, dacă profesia ta este reglementată și vrei să te muți într-un alt stat membru UE, poți descoperi foarte repede că libera circulație nu înseamnă automat și libertatea de a profesa.
Scriam atunci că adevărata frontieră europeană nu mai este întotdeauna la vamă. Poate fi într-un birou administrativ, într-o procedură de recunoaștere, într-o traducere autorizată, sau într-un document prin care trebuie să demonstrezi din nou ceea ce faci deja de zece ani sau mai mulți.
La momentul respectiv, concluzia mea era că Europa a reușit să integreze economiile mult mai repede decât profesiile. Între timp, ceva important s-a schimbat.
Comisia Europeană pare să fi ajuns exact la aceeași problemă.
În septembrie 2026 Comisia Europeană a prezentat « Pachetul pentru mobilitatea echitabilă a forței de muncă », un set de cinci propuneri legislative care urmăresc, printre altele, digitalizarea documentelor de securitate socială și simplificarea modului în care diplomele și calificările sunt verificate și recunoscute între statele membre.
Ideea este simplă, dacă omul poate circula liber, calificarea lui ar trebui să poată face același lucru. Europa încearcă, practic, să elimine una dintre puținele frontiere care i-au mai rămas.
Problema pe care o știm deja: Frontiera din CV.
Nu cred că mai trebuie să demonstrăm că problema există. În articolul anterior scriam despre profesioniști care, după ani de experiență, ajung într-o altă țară și descoperă că trebuie să traducă documente, să aștepte aprobări și, uneori, să demonstreze din nou competențe pe care le folosesc deja zilnic. Unii acceptă între timp locuri de muncă sub nivelul pregătirii lor, alții renunță.
Azi, aproximativ 14 milioane de cetățeni europeni trăiesc sau muncesc într-un alt stat membru. Peste 3,6 milioane lucrează temporar într-o altă țară, ca lucrători detașați. În același timp, 74% dintre întreprinderile mici și mijlocii europene spun că se confruntă cu lipsuri de competențe. Oamenii există, joburile există, dar uneori între ele există un formular și proceduri complicate.
Nu mai vrem să verificăm hârtii ! Vrem să înțelegem competența
Una dintre cele mai interesante schimbări propuse de Comisie este digitalizarea calificărilor. În prezent, diplomele sunt emise în formate diferite, iar autoritățile sau angajatorii din alt stat trebuie să înțeleagă documente construite după alte reguli.
Noua inițiativă propune un format digital european prin care calificările ar putea fi păstrate în portofelul european de identitate digitală și verificate direct la sursă. Un instrument european ar urma să conecteze bazele naționale pentru ca diplomele și nivelurile de calificare să poată fi identificate și comparate mai rapid.
Pare o schimbare tehnică. Eu cred că este mai mult de atât. Înseamnă să trecem de la dubiul: „Este această hârtie adevărată?”, la întrebarea mult mai importantă: „Ce știe omul acesta să facă?”.
Și aici apare o legătură cu un alt articol de-al meu, Cum pierde România câte un deceniu de capital uman activ. Acolo argumentam că obiectivul sistemului nostru educațional este să producă diplome, dar prea puțină experiență.
Universitățile pun foarte mult accent pe prezență, cursuri și teorie și mult prea puțin pe contactul real cu piața muncii. În România, doar o proporție foarte mică dintre studenți lucrează în timpul facultății, în timp ce în state precum Țările de Jos experiența profesională face parte aproape natural din educație și formarea inițială.
Pare că reforma europeană propusă merge exact în direcția în care ar trebui să meargă și educația.
De la diplomă la competență
Diploma rămâne importantă, mai ales în medicină, arhitectură, inginerie sau alte profesii în care siguranța oamenilor depinde de pregătirea celui care o practică.
Dar diploma ar trebui să fie dovada competenței, nu substitutul ei.
Un inginer nu uită matematica la graniță.
Să luăm un exemplu simplu : un inginer român lucrează de zece ani în industria auto din Brașov. Primește o ofertă de muncă în Franța. Compania franceză nu este interesată de culoarea diplomei lui și nici de numărul de ștampile de pe copie.
Vrea însă să știe dacă omul poate proiecta, dacă înțelege standardele, dacă poate rezolva problemele specifice, dacă are experiența necesară. Dacă noul sistem poate confirma rapid calificarea și nivelul acesteia, discuția se mută mai repede acolo unde ar trebui să fie : la competență.
Digitalizarea nu îl transformă pe acel om într-un inginer mai bun, doar îl ajută să nu piardă săptămâni demonstrând că este inginer.
În prezent, unele proceduri de recunoaștere pot dura până la patru luni, iar cele care intră în mecanismele de recunoaștere automată pot ajunge până la trei luni.
Propunerea Comisiei Europene ar reduce termenele la maximum 11 săptămâni pentru procedurile generale și până la cinci săptămâni pentru recunoașterea automată. Ar urma să dispară și o parte dintre traducerile și copiile certificate cerute astăzi.
Patru luni față de cinci săptămâni poate părea doar o diferență administrativă, dar pentru un om, nu este. Înseamnă chirie, facturi, economii consumate, un job care poate dispărea și o familie care așteaptă.
Uneori birocrația nu oprește mobilitatea, doar o face suficient de dificilă încât oamenii să renunțe.
Limba rămâne o frontieră
Există și lucruri pe care Europa nu le poate rezolva prin digitalizare. Am mai scris despre o prietenă care, după aproape 15 ani de muncă în Italia, s-a mutat în Franța.
Integrarea profesională a fost relativ rapidă, dar chiar și așa au urmat luni de documente, aprobări și consolidarea limbii franceze înainte să poată lucra efectiv în spitalul francez unde fusese acceptată. Experiența ei arată foarte bine limita reformei.
Poți digitaliza diploma, poți elimina copiile legalizate, poți reduce termenul de la luni la săptămâni, dar nu poți digitaliza limba. Un medic trebuie să înțeleagă pacientul. Un profesor trebuie să comunice cu elevii. Un psiholog trebuie să înțeleagă nuanțele. Un avocat trebuie să cunoască legislația locală.
Europa poate elimina bariere administrative însă nu poate elimina toate diferențele dintre state și nici nu cred că ar trebui. Mobilitatea profesională nu înseamnă că toate profesiile trebuie să devină identice, înseamnă doar că diferențele administrative trebuie separate de birocrația inutilă.
Va fi mai ușor pentru români să plece
Pentru România apare inevitabil întrebarea incomodă : dacă recunoaștem mai repede diplomele, nu îi ajutăm pe români să plece și mai ușor? Da, într-o anumită măsură, exact asta se va întâmpla.
Soluția nu poate fi să facem diploma greu de folosit pentru a ține oamenii acasă, pentru că asta ar însemna să combatem emigrarea prin birocrație. Nu cred că aceasta este strategia unei economii competitive.
Într-un alt articol al meu, „Europa în care credem, România în care trăim”, scriam o frază care mi se pare potrivită și aici: Europa creează oportunități. România decide ce face cu ele.
Uniunea Europeană poate face diploma inginerului român mai ușor de folosit în Germania, dar poate face și diploma unui inginer polonez, spaniol sau francez mai ușor de folosit în România. Instrumentul este același. Diferența va fi făcută de țările care reușesc să atragă oameni calificați și cu expertiză în domeniu.
Piața muncii nu mai este românească
Pentru tot mai multe profesii, comparațiile nu mai sunt locale.
Un programator din Iași se poate compara, din punct de vedere al venitului, cu unul din Amsterdam. Un specialist în marketing poate avea colegi în cinci țări.
Un consultant poate vedea în aceeași zi oferte din București, Berlin și Varșovia.
Internetul și munca „remote” au făcut piața salarială mai europeană, înainte ca instituțiile să facă piața calificărilor la fel de europeană. Acum începe să se închidă și această diferență, iar asta va schimba și reperele competiției.
Dacă jobul este european, salariul se compară european, compania recrutează european, atunci este greu de justificat de ce diploma trebuie să rămână blocată într-un sistem aproape exclusiv național?
Pentru România însă, poate să apară o problemă. Cu cât barierele dispar, cu atât competiția pentru oameni devine mai directă.
Nu ne vom mai putea baza nici măcar pe inerția birocratică. Mobilitatea competențelor înseamnă libertate pentru angajat, iar asta înseamnă presiune pentru state.
Oamenii pot alege să se întoarcă
Există însă o parte a discuției pe care o ignorăm frecvent. Mobilitatea nu înseamnă doar plecare, poate însemna și întoarcere.
Să presupunem că un român termină facultatea la București, pleacă în Danemarca, lucrează acolo opt ani, face două certificări profesionale și o specializare.
La 38 de ani decide să se întoarcă în România. Nu este același profesionist care a plecat. Are opt ani de experiență internațională. A văzut alte procese, alt management și alt mod de organizare, a deprins alte competențe. Într-o economie inteligentă, întoarcerea lui ar trebui să fie un câștig.
Dar dacă începe o nouă rundă de echivalări și documente, mesajul devine aproape absurd: „Ne bucurăm că te-ai întors. Acum demonstrează ce ai învățat cât timp ai fost plecat.”
Un sistem european mai coerent poate face procesul de întoarcere la fel de simplu precum plecarea. Poate că aceasta este oportunitatea pe care România ar trebui să o privească mai atent și să o valorifice. Nu vom opri mobilitatea, nici n-ar trebui, dar o putem transforma dintr-un drum cu sens unic într-un circuit.
Oamenii pleacă, învață și acumulează experiență, unii se întorc, iar economia poate câștiga exact prin această circulație a competențelor.
România are și ea dreptul să recruteze
Mai există o schimbare importantă. România nu mai este doar o țară din care pleacă oameni, este și o țară care are nevoie de forță de muncă: în construcții, sănătate, industrie, transport, servicii, IT etc.
Comisia Europeană propune, pentru prima dată, reguli comune și pentru recunoașterea calificărilor deținute de cetățeni din afara Uniunii Europene și de cetățeni europeni care au studiat în afara UE. Aici beneficiul pentru România poate fi foarte concret.
Să presupunem că un spital găsește un specialist foarte bun, format în afara UE.
Dacă recunoașterea calificării durează luni întregi, între timp medicul poate primi o ofertă din Germania sau Franța și pleacă acolo, iar în România postul rămâne vacant.
Birocrația pare abstractă până când calculăm ce produce dar birocrația nu este gratuită, cineva plătește întotdeauna costul.
Mai repede nu trebuie să însemne mai superficial
Există însă și o limită pe care cred că trebuie să o spunem foarte clar.
Recunoașterea rapidă nu trebuie să însemne standarde mai mici, superficialitate în analiză.
Nu vrem ca cineva să poată practica doar pentru că documentul său are un titlu asemănător cu cel european. Un cod QR demonstrează că diploma este autentică însă nu demonstrează că pregătirea este bună.
Trebuie verificat ce a studiat persoana, câtă practică a făcut, ce competențe are, ce standarde a respectat instituția care a format-o.
Comisia spune explicit că noile mecanisme trebuie să păstreze standardele profesionale și siguranța, inclusiv pentru domenii precum sănătatea.
Aceasta este, din punctul meu de vedere, cheia.
Nu trebuie să alegem între birocrație și calitate.
Putem elimina hârtiile inutile fără să eliminăm standardele.
Putem recunoaște mai repede un profesionist fără să recunoaștem automat orice diplomă.
Nu circulă doar diploma
Pachetul european merge însă mai departe. Un om care lucrează în alt stat nu își mută doar CV-ul. El își mută contribuțiile, asigurarea medicală, drepturile sociale, documentele care arată unde este asigurat. Peste opt milioane de solicitări sunt făcute pentru documente care demonstrează drepturi de securitate socială în situații transfrontaliere.
Comisia propune „European Social Security Pass” (ESSPASS) în care documente precum: cardul european de sănătate și formularul A1 pentru lucrătorii detașați ar putea fi solicitate, păstrate și prezentate digital. Să luăm un electrician român trimis pentru șase luni pe un șantier în Germania. Nu emigrează, ci rămâne angajatul companiei din România, dar trebuie să demonstreze unde îi sunt plătite contribuțiile. Astăzi acest lucru înseamnă documente multe.
Într-un sistem digitalizat, verificarea ar putea deveni aproape instantanee, iar pentru cei care încearcă să abuzeze sistemul devine mai dificil.
Reforma nu se întâmplă mâine
Există și un detaliu important. Acesta este un pachet de propuneri. Principalele schimbări trebuie adoptate de Parlamentul European și de Consiliul European înainte să intre efectiv în vigoare.
Comisia prevede implementarea treptată. Simplificarea recunoașterii calificărilor din afara UE ar urma să vină în aproximativ doi ani de la adoptare, iar calificările digitale și procedurile simplificate pentru profesii reglementate, vor fi aplicabile într-un interval de aproximativ trei ani. Documentele sociale vor fi și ele digitalizate etapizat.
Așadar, diploma nu intră mâine dimineață în telefon, dar direcția este foarte clară: Europa încearcă să construiască ceea ce până acum a existat doar parțial – O piață europeană a competențelor.
Cu cât oamenii vor putea circula mai ușor, cu atât va deveni mai greu să ascundem problemele locale în spatele granițelor administrative. Un profesionist bun nu va mai fi obligat să aleagă locul în care diploma lui este acceptată, va putea însă alege locul în care viața și munca lui sunt apreciate.
Iar atunci adevărata competiție nu va mai fi între diplome românești, germane sau olandeze, va fi între țările care știu să transforme competența în oportunitate. Și poate că aceasta este adevărata frontieră pe care România mai are de trecut.
Surse de documentare:
- https://europeancorrespondent.com/en/r/diplomas-of-europe-unite
- https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_26_1851
- https://employment-social-affairs.ec.europa.eu/policies-and-activities/moving-working-europe/working-another-eu-country/fair-labour-mobility-package_en
