Acordurile UE – Mercosur: cine câștigă și cine pierde

De către

22 ianuarie 2026

10294

Valentin M. IONESCU ■

1. Implicații geoeconomice

Acordurile UE-Mercosur (Parteneriat + Acordul comercial interimar – ITA) au un impact geoeconomic și geopolitic semnificativ, întrucât consolidează poziția Uniunii Europene ca actor global în comerțul internațional, reducând totodată dependența țărilor Mercosur de SUA și China.

Dacă Acordurile UE-Mercosur trec de blocajul parlamentului european și de parlamentele naționale, Uniunea Europeană pătrunde pe o piață marcată de confruntrarea dintre SUA și China, ceea ce îi creează, pe termen lung, o poziție conflictuală cu ambele părți, dar și multiple avantaje economice. Pentru țările Mercosur, acordurile încheiate cu UE ajută la limitarea capacității SUA și a Chinei de a le influența politica externă și cea comercială, capătând o mai mare autonomie față de aceste state, atât în comerțul cu bunuri cât și la importul de capital, dat fiind că vor sporii plățile în moneda europeană (euro). În ce măsură această situație va afecta ponderea dolarului american în schimbul de bunuri și în investiții, nu pot anticipa. Dar, acest efect se va produce.

Acordurile UE-Mercosur creează drepturi și obligații atât la nivel de bloc economic, cât și pentru fiecare țară membră în parte. De aceea, acordurile UE-Mercosur nu intră în conflict cu BRICS, de exemplu, întrucât acest bloc se bazează pe angajamente politice, memorandumuri, obligații financiare limitate, dar nu și pe obligații legale. În cazul exemplificat, acordurile UE-Mercosur au întâietate, indiferent dacă o țară Mercosur este membră BRICS, cum este cazul Braziliei [1]. Acordurile UE-Mercosur nu intră în conflict formal cu acordurile bilaterale pe care țările Mercosur le au încheiate cu terțe țări, inclusiv cu SUA sau China, dar pe “teren” situația se modifică.

Cele două acorduri UE – Mercosur includ obligații din mai multe acorduri internaționale, precum GATT/OMC, Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, Convenția internățională pentru protecția plantelor, Acordul de la Paris privind schimbările climatice. În cel din urmă caz, este o mare concesie, în special din partea Brazilei. Și astea sunt doar câteva exemple.

Acordurile UE – Mercosur creează cel de al doilea mare bloc economic la scară globală după Parteneriatul Regional Economic Comprehensiv (RCEP ), format din 15 țări din Asia și Oceania [2], dar înaintea Acordului SUA- Mexic – Canada (USMCA) [3] pus pe “stand by” de Donald Trump.

Dacă în prezent, Uniunea Europeană exportă bunuri și servicii în valoare de 5 trilioane euro (5,85 trilioane US$) în toată lumea, curând va depăși 6 trilioane US$, întrucât noile acorduri încheiate cu Mercosur deschid accesul la achizițiile publice din țările sud-americane, de la exploatarea metalelor rare (în special în Brazilia), la exportul de mașini și echipamente, facilitând totodată schimbul de mărfuri agricole. De asemenea, în cazul tranzacțiilor privind contul de capital și financiar al balanței de plăți, fiecare parte permite libera circulație a capitalurilor în scopul stabilirii de investiții directe, inclusiv lichidarea sau repatrierea capitalului. Prin urmare, fiecare parte are de câștigat, dar și de pierdut dacă nu-și fructifică oportunitățile.

Negocierile au fost influențate și de vulnerabilitățile fiecărei părți. Economiile multor țări ale Uniunii Europene depind de exporturi. Ori pe fondul majorării taxelor vamale de către SUA a apărut nevoia de a compensa costurile asociate acestor taxe printr-o redirecționare a exporturilor, chiar dacă UE rămâne puternic legată de economia SUA și de sistemul ei financiar.

Pentru țările Mercosur, într-o bună măsură dependente de China și într-o mai mică parte de economia SUA, există interesul de a-și largi baza de export și de a avea acces la capitalul firmelor europene.

Acordurile UE – Mercosur au fost încheiate repede în acest an sub presiunea politicii tarifare hegemonice a Casei Albe, care a pus în gardă toate țările din Amercia de Sud și din Europa. De aceea, din grabă fiecare parte a făcut concesii, drept urmare Acordurile UE – Mercosur au și puncte slabe, mai cu seama la indicații geografice protejate unde listele de produse sunt limitate, ceea ce constituie un dezavantaj pentru țările Uniunii Europene. Este adevărat, că lista se poate largi în baza unor negocieri ulterioare. De asemenea, taxele vamale se reduc gradual pentru o perioada de 10 ani în cazul țărilor Mercosur și de 15 ani pentru țările UE. Avantajul reducerii taxelor apare în timp, nu imediat, cu câteva excepții. Mărfurile sunt împărțite în șapte categorii, în care cele din categoria “zero”, nu mai sunt impuse tarifar din momentul întrării în vigoare a acordurilor (“anul zero”), iar celelalte încept să aibă tarife reduse încă din primul an, dar în ponderi diferite. Fiecărei categorii de mărfuri îi corespunde un număr (“0”, “4”, “7”, “8”, “10”, “15”, “15V”) care arată intervalul de timp în care se aplică tarifele vamale, ce se reduc gradual în fiecare an. La categoria “0”, taxele se reduc cu 100% în anul “zero”, după cum am precizat, la categoria “4”, taxele se reduc gradual până se elimină în anul 4 și tot așa până la 15. Un regim special de reducere graduală a tarifelor vamale o au mașinile electrice și hibrid. De asemeena, pentru carnea de vacă și de pui, importate din Mercosur, sunt introduse restricții cantitative pentru o perioada de timp. Pe ansamblu, sunt 2.320 de pagini cu tarife, așa încât este greu de reprodus o lista în acest articol.

Din punctul meu de vedere, cele două acorduri încheiate de UE cu Mercosur aduc avantaje pe termen lung. Pe termen scurt, profiturile sunt mici. Pe de altă parte, Acordurile UE – Mercosur nu denaturează în mod substanțial concurența în UE, deși există în mod evident diferențe semnificative de reglementări în domeniul muncii, mediului și calități produselor, care creează costuri mai mari producătorilor europeni, mai cu seama în unele domenii agricole. Prin urmare, producătorii din Uniunea Europeană nu concurează pe picior de egalitate cu cei din Mercosur la anumite produse agricole, precum carne de vită și de pui, vin, zahăr, soia, dar dimensiunea problemei nu este atât de mare precum se susține public. Există produse agricole unde cele două părți nu se intersectează deloc sau spre deloc (cafea, zahăr de trestie, lactate, băuturi spirtoase). Deci, balanță comercială este asimetrică.

Este rolul Comisiei Europene să propună noi reglementări în cadrul Uniunii prin care să relaxeze anumite condiționalități la produse agricole, ori să acorde subvenții mai mari astfel încât fermierii să aibă costuri mai reduse de producție. În momentul de față, pentru a beneficia de subvenții, fermierii europeni se supun următoarelor condiționalități:

– Standarde GAEC (Bune Condiții Agricole și de Mediu): Reguli stricte privind gestionarea solului, conservarea apei, protecția biodiversității (ex: menținerea unor zone de interes ecologic pe terenuri), controlul eroziunii, reducerea emisiilor, respectarea sezonului de cultivare;

– Condiționalități sociale: Obligații legate de drepturile de muncă, siguranța angajaților în agricultură, condiții de muncă decente, pentru a preveni dumpingul social;

– Sisteme de calitate: Reglementări pentru producția de produse agricole cu valoare adăugată, precum cele cu Denumire de Origine Protejată (DOP), Indicație Geografică Protejată (IGP) sau cele bio.

O mică parte din aceste condiționalități se vor aplica și în țările Mercosur și privesc standardele GAEC (parțial) și sistemele de calitate (DOP, IGP).

Produsele manufacturate industrial și cele sw înaltă tehnologie din Uniunea Europeană vor găsi o piață care poate absorbi enorm, în țările Mercosur, deși se vor confrunta cu concurența Chinei și a SUA.

Exploatarea metalelor rare și achizițiile guvernamentale, dublate de investiții greenfield în orice domeniul industrial vor aduce mari avantaje firmelor europene, dar nu tuturor.

În UE sunt țări, precum Germania care au o “industrie” de promovare a exporturilor. Pe de altă parte, să nu ignorăm că firmele din Uniunea Europeană nu vor concura doar cu firme nord-americane, chineze ori cu cele locale ci și între ele. Dar, acestea sunt regulile jocului. Acordurile UE-Mercosur creează oportunități în afaceri care nu sunt totuna cu încheierea fericită a afacerilor. Acest lucru trebuie înțeles și la București unde promovarea exporturilor nu este organizată coerent și nici finanțată.

2. Comerțul Mercosur

Țările Mercosur nu constituie deocamdată o mare piață la nivel global dar potențialul lor agricol și industrial este substanțial. Până în luna octombrie 2025 țările Mercosur au exportat mărfuri și servicii în valoare de 336, 5 mld US$ [4] și au importat mărfuri în valoare de 295,7 mld US$.

Piețe de export	Valoare în mld US $ și cota procentuală din total	Import	Valoare în mld US $ și cota procentuală din total
China	93,939,714,486.88 27,9%	China	86,945,884,969.17 29.4%
UE	49,496,941,177.56 14,7%	UE	54,983,506,877.48 18.6%
SUA	39,279,700,203.57 11,7%	SUA	47,509,303,262.19 16.1%
Chile	12,071,844,424.37 3,6%	Rusia	9,483,726,083.34 3.2%
India	10,085,947,544.32 3%	India	9,155,820,392.61 3.1%
Restul lumii	131,679,156,056.16 39,1%	Restul lumii	87,683,591,438.63 29.6%

China este principalul partener comercial Mercosur, la distanță de alte țări sau blocuri economice. Uniunea Europeană va fi pusă la mare încercare și va trebui să facă un efort într-un interval lung de timp ca să reducă din decalajul pe care îl are față de China, având avantajul reducerii taxelor vamale dar și dezavantajul că nu subvenționează producția industrială, cum face China.