Paloma PETRESCU ■
Motto: În zborul vorbei să nu puneți, nicicând, centuri de siguranță. Nichita Stănescu
Cronica unei priorități greșite izvorâtă dintr-o mentalitate învechită
Mi-a plăcut că ActiveWatch a reacționat prompt la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Constanța adresată unei publicații specializate în domeniul educației, și bine a făcut!
În timp ce IȘJ Constanța solicită presei să-și dezvăluie sursele de informații, o întrebare devine inevitabilă: cum a ajuns o instituție publică să considere mai importantă identificarea celui/celei care a furnizat informații publice, decât clarificarea unor nereguli financiare de zeci de milioane de lei?
Pentru a înțelege dimensiunea acestei inversări de priorități, este suficient să privim cronologia faptelor.
Cronologia care explică ce ar fi trebuit să fie prioritar
- Ianuarie 2026 – raportul Corpului de Control al Ministerului Educației și Cercetării evidențiază nereguli grave în contabilitatea ISJ Constanța și estimează un prejudiciu de aproximativ 35,2 milioane de lei. În această sumă este inclusă și o plată considerată nelegală, de aproximativ 60.000 de euro, efectuată fără respectarea procedurilor legale (fără ordonanțare și fără control financiar preventiv). Ulterior, documentele sunt modificate, probabil pentru a ascunde natura plății.
- Decembrie 2025 – ianuarie 2026 – este declanșată o cercetare disciplinară internă, semn că au fost identificate încălcări ale prevederilor și ale normelor legale de aplicare.
- 5 februarie 2026 – inspectorul școlar general, Sorin Mihai, își dă demisia, la scurt timp după publicarea concluziilor oficiale ale raportului Corpului de Control al MEC.
- Februarie 2026 – este deschis un dosar penal „in rem” pentru posibile fapte de delapidare, fals și abuz în serviciu.
- Martie 2026 –contabila-șefă este sancționată disciplinar cu reducerea salariului cu 10% timp de 3 luni, o măsură care ridică întrebări privind proporționalitatea în raport cu gravitatea faptelor, precum și cu corelarea faptică și perioada la care se raportează.
- Martie 2026 (în curs): sancțiunea este contestată în instanță de persoana sancționată.
O realitate incomodă: problema era deja confirmată oficial
Această succesiune de evenimente arată un lucru esențial: nu vorbim despre simple suspiciuni sau „scurgeri” de informații neverificate din interiorul instituției. Vorbim despre fapte constatate oficial, documentate de Corpul de Control al MEC și însoțite de sesizare penală.
Cu alte cuvinte, nu informațiile ajunse în presă au creat problema, ele doar au reflectat o problemă deja confirmată de autoritățile statului.
Și totuși, întrebarea ISJ este: „cine a spus?”
În acest context, solicitarea adresată de ISJ Constanța presei de a dezvălui sursele capătă o dimensiune aproape absurdă și doar pentru că se naște întrebarea fundamentală:
La ce folosește identificarea sursei?
- Nu reduce prejudiciul de 35 de milioane de lei
- Nu clarifică mecanismele prin care au fost făcute plățile ilegale
- Nu întărește controlul financiar
- Nu îmbunătățește climatul profesional din instituție
- Nu crește calitatea educației în județ.
Singurul efect previzibil este descurajarea altor persoane de a semnala nereguli instituționale. În filmul meu, întâmplarea aceasta, furnizarea de informații “pe surse” este o dovadă clară a unui management organizațional precar, ca să fiu elegantă. O astfel de atmosferă de lucru în echipă nu se corectează însă prin găsirea vinovaților, ci printr-o abordare holostică la nivel de management bazat pe încredere și comunicare. Mesajul transmis de conducerea actuală a ISJ Constanța este mai mult decât periculos.
Prin această abordare, conducerea ISJ transmite implicit că nu nerespectarea procedurilor legale este abaterea, ci expunerea ei, iar transparența cheltuirii banului public este tratată ca risc, nu ca soluție. Să înțelegem că loialitatea bate responsabilitatea ?
Într-un sistem public, mai ales în educație, acest mesaj este profund nociv. Profesorii și funcționarii nu au nevoie de un climat în care să se teamă că vor fi identificați dacă semnalează disfuncții. Au nevoie de un cadru în care astfel de probleme sunt corectate, nu ascunse pentru că realitatea administrativă așa funcționează. Și apoi e vorba despre prejudiciu al banului public, deci cei care plătesc au dreptul la informație publică, la transparență decizională.
Instituțiile care încearcă să controleze cine vorbește, în loc să rezolve ce s-a întâmplat, nu devin mai eficiente. Devin mai opace. Iar opacitatea nu reduce riscurile, ci le amplifică.
Cronologia este clară. Neregulile au fost reale, grave, confirmate oficial, suficient de serioase pentru a genera o anchetă penală și o demisie la vârf.
În acest context, preocuparea pentru „sursă” nu doar că este secundară. Este irelevantă și doar încercă să spoiască și mai mult imaginea negativă creată instituției în cauză.
Iar atunci când o instituție publică investește energie în direcții irelevante, în timp ce problemele reale rămân în curs de clarificare, nu mai vorbim despre o simplă eroare de comunicare, ci despre incapacitatea de a stabili priorități de refacere a imaginii afectată de gesturi și decizii despre care instituțiile responsabile se vor exprima, sunt sigură.
Între aceste priorități instituționale, mă întreb, încrederea în sistemul de educație și în echipa care îl gestionează, pe ce loc o fi?
Privind faptele, devine evident că prioritatea nu a fost clarificarea unor disfuncții interne sau îmbunătățirea climatului profesional din sistemul educațional la nivelul județului, iar energia instituțională a fost direcționată spre identificarea “sursei” care a făcut publică o decizie de interes public. Atât! Această alegere a conducerii IȘJ spune mai mult decât orice declarație oficială.
Să presupunem, prin absurd, că Inspectoratul școlar va reuși să afle cine a furnizat informațiile către presă. Ce ar rezolva concret acest lucru?
Ar îmbunătăți relațiile dintre angajați? Ar crește transparența decizională?
Ar corecta eventualele nereguli financiare sau administrative?
Ar avea vreun impact pozitiv asupra elevilor sau profesorilor din județ?
Răspunsul este, în mod evident, NU!
Devoalarea sursei nu aduce niciun beneficiu educației. Nu crește calitatea actului didactic, nu reduce tensiunile interne și nu reconstruiește încrederea – nici în interiorul instituției, nici în relația cu publicul. În schimb, transmite un mesaj clar: problema nu este ce s-a întâmplat, ci cine a îndrăznit să vorbească despre asta!
Această abordare are consecințe directe asupra mediului profesional. În loc să încurajeze raportarea neregulilor și să se ocupe de corectarea lor, instituția transmite un semnal de descurajare: transparența poate fi sancționată, iar loialitatea este măsurată prin tăcere.
Într-un sistem educațional deja tensionat, în care încrederea între și în cadrele didactice și conducere este adesea fragilă, o astfel de atitudine nu face decât să adâncească ruptura.
Confuzia dintre imagine și responsabilitate
Mai există o problemă de fond: confuzia dintre protejarea imaginii instituției și asumarea responsabilității.
Conducerea ISJ Constanța pare să trateze apariția informațiilor în presă ca pe o criză de imagine. Dar adevărata problemă nu este faptul că publicul află despre o decizie sau o sancțiune. Problema este existența situațiilor care justifică acele informații.
A încerca să controlezi fluxul de informații, în loc să corectezi cauzele care le generează, este o strategie nu doar ineficientă, ci și contraproductivă. Pe termen lung, ea erodează credibilitatea instituției , chiar din interior, mult mai mult decât orice articol de presă.
Întrebarea care contează cu adevărat
În loc să întrebe „cine a vorbit?”, conducerea Inspectoratului școlar Constanța ar trebui să își pună o altă întrebare: de ce superficialitatea bate responsabilitatea?
Aceasta este întrebarea care poate duce la soluții reale care să conducă la reașezarea managementului instituțional pe valori precum: răspundere și responsabilitate personale, dar și instituționale.
Solicitarea IȘJ Constanța nu este doar despre o abordare neinspirată, ci este despre cum vede, instituția, total anacronic prioritățile sale:
Îmbunătățirea relațiilor profesionale sau căutarea de vinovați? Corectitudine profesională în cheltuirea banului public sau tăcerea coechipierilor? Management responsabil sau defensivă instituțională?
Pare că s-a prioritizat greșit! Iar această alegere nu afectează doar relația cu presa, ci afectează întregul ecosistem organizațional pe care ISJ Constanța ar trebui să îl susțină. Privind faptele, devine evident că energia instituțională a fost direcționată greșit. În locul clarificării unor disfuncții majore, atenția s-a mutat asupra identificării unei surse.
Dar chiar și în acest context, rămâne o problemă esențială: proporționalitatea sancțiunilor. Reducerea salariului cu 10% pentru trei luni, în raport cu amploarea neregulilor constatate și cu responsabilitatea funcției de contabil-șef, pare mai degrabă o măsură formală decât una care să reflecte gravitatea situației. O astfel de sancțiune riscă să transmită ideea că superficialitatea în gestionarea fondurilor publice este tratată cu indulgență.
Într-un astfel de caz, o abordare mai adecvată ar fi putut fi suspendarea din funcție, la decizia instituției sau chiar din propria voință a persoanei în cauză, până la clarificarea completă a situației de către instanțele competente și stabilirea exactă a gradului de vinovăție, dacă aceasta există. Pentru că, dincolo de imagine, proceduri și declarații, rămâne o întrebare simplă: cât de serios este tratată, în realitate, responsabilitatea gestionării banului public?
Ah, și încă ceva: Conform Regulamentului European privind libertatea presei și Legii libertății mass media, “Autorităților le este interzis să facă presiuni asupra jurnaliștilor și editorilor pentru ca aceștia să își dezvăluie sursele, inclusiv prin mijloace ca plasarea lor în detenție, aplicarea de sancțiuni, percheziționarea birourilor sau instalarea unor softuri de supraveghere intruzive pe dispozitivele lor electronice.”
[/responsivevoice]
