Pe 30 martie 2026, Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind a notificat Comisia Europeană și Parlamentul European cu privire la încălcări repetate ale Regulamentului european privind libertatea mass-mediei (EMFA) de către Guvernul României, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizația sindicală.
Potrivit sursei citate, Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ) și Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) au transmis public joi 2 aprilie, că susțin notificarea Comisiei Europene de către Federația Cultură și Mass-Media din România (FAIR-MediaSind), pentru declanșarea procedurii de infringement, ca urmare a neadoptării de către Guvern a legislației europene în domeniul libertății presei.
În textul mesajului de solidarizare, IFJ-EFJ arată că deși Regulamentul European pentru Libertatea Media (European Media Freedom Act nr. 1083/2024) a devenit obligatoriu la 8 august 2025 pentru toate statele membre, Guvernul României, condus de Ilie Bolojan, nu a transpus în legislația națională prevederile esențiale ce instituie cadrul comun pentru serviciile mass-media, pe piața internă.
Prevederile obligatorii din EMFA includ garanții pentru independența editorială, protecția jurnaliștilor și a surselor de informare, sustenabilitatea financiară a serviciilor publice de media, în speță Societatea Română de Televiziune (SRTV), Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) și Agenția Națională de Presă AGERPRES.
Mass-media publică din România a rămas, în consecință, atât cronic subfinanțată, cât și expusă influenței politice. Consiliul de Administrație al TVR include consilierul de stat al prim-ministrului, iar Consiliul de Administrație al SRR include purtătorul de cuvânt oficial al prim-ministrului. Aceste cumuluri de funcții generează conflicte de interese semnificative, care riscă să afecteze independența editorială a conducerii ambelor instituții.
Președintele-director general al TVR, Adriana Ana Săftoiu, numită de prim-ministru în noiembrie 2025, a contestat public drepturile salariale ale angajaților și a promovat desființarea canalului cultural TVR Folclor.
În același timp, premierul Ilie Bolojan a anunțat că TVR trebuie să reducă personalul cu 10% în anul 2026, cu toate că România ocupă ultimul loc în Europa în privința finanțării instituțiilor publice de presă. Aceste evoluții ridică serioase semne de întrebare privind independența instituțională și slăbesc capacitatea radiodifuzorului de a-și îndeplini misiunea de serviciu public, fiind aparent incompatibile cu articolele 4 și 5 din EMFA.
Situația semnalată afectează nu doar profesioniștii din domeniu, ci și dreptul publicului de a primi informații corecte, independente și pluraliste, avertizează FAIR-MediaSind, care solicită autorităților europene:
să evalueze de urgență conformitatea României cu Regulamentul (UE) 2024/1083;
să inițieze dialogul instituțional necesar cu autoritățile române;
și, dacă este cazul, să declanșeze procedura de infringement în temeiul articolului 258 din TFUE.
IFJ și EFJ se alătură organizației lor afiliate, FAIR-MediaSind, solicitând Guvernului României și premierului Ilie Bolojan să respecte EMFA, pentru a asigura o finanțare predictibilă și pentru a înceta presiunile asupra lucrătorilor din mass-media publică și privată.
/responsivevoice]








