Și diploma contează, dar experiența decide

🔊 Ascultă articolul

Ioana-Raluca TOTU ■

Educație fără experiență: de ce România își trimite absolvenții nepregătiți pe piața muncii

România se mândrește cu diplome, cu olimpici naționali și internaționali, dar produce prea puțină experiență. Doar aproximativ 2% dintre studenții români lucrează în timpul facultății, potrivit datelor Eurostat — cel mai mic procentaj din Uniunea Europeană. Nu este o întâmplare și nici un semn al lenei tinerilor, așa cum se sugerează uneori. Este, mai degrabă, rezultatul unui sistem educațional rigid, care penalizează munca și ignoră realitatea pieței muncii.

În universitățile românești, studentul ideal este încă văzut ca un consumator pasiv de cursuri: mereu prezent la seminar, mereu disponibil pentru examene, după un program “bătut în cuie”, indiferent de nevoile sale financiare sau profesionale. Profesorii sunt rareori înțelegători cu cei care muncesc, iar ideea de program flexibil rămâne, în cele mai  cazuri, un tabu. Munca part-time nu este percepută ca un avantaj competitiv, ci ca o distragere de la „adevărata” menire a studentului: acumularea de concepte teoretice.

Mai grav este faptul că universitățile nu își asumă rolul de punte reală între educație și piața muncii. Internship-urile sunt puține, slab reglementate sau tratate formal, doar pentru a bifa o cerință administrativă. Colaborarea autentică cu mediul privat lipsește, iar studenții ajung să absolve fără competențe practice, dar cu așteptări nerealiste și frustrări legitime. Un proaspăt absolvent rareori știe să redacteze un CV corect, complet și atractiv pentru angajatori și, evident, la cerința “experiență” singurul răspunsul este “NU”.

Cum arată normalitatea în alte state europene

Contrastul cu alte țări europene este elocvent. În Olanda, peste 70% dintre studenți lucrează în timpul studiilor. În Danemarca, procentul depășește 55%, iar în Germania se apropie de 46%. Diferența nu stă în inteligența sau ambiția tinerilor, ci în structura sistemelor educaționale.

În multe universități olandeze, stagiile de practică sunt obligatorii și durează un semestru întreg și nu se bifează ca la noi prin doar prezentarea unei adeverințe. Studenții sunt încurajați să lucreze, nu descurajați. Angajatorii, universitățile și profesorii înțeleg că experiența profesională face parte din educație, este chiar dovada că conceptele teoretice au fost asimilate.

Această normalitate este confirmată chiar de studenți.

„Lucrez part-time, 16 ore pe săptămână, încă din anul doi de facultate. Programul universitar este gândit astfel încât să poți face asta fără probleme. Profesorii știu că majoritatea studenților muncesc și nu tratează asta ca pe un handicap. Din contră, ne cer să aducem exemple din experiența de la job în discuțiile de la curs.”
Lars, 22 de ani, student la Business Administration, Olanda

Pentru Lars, munca nu a fost o piedică, ci un avantaj. El explică faptul că a învățat mai mult despre lucrul în echipă, responsabilitate și comunicare profesională la job decât din multe cursuri opționale. La finalul facultății, nu va intra pe piața muncii „de la zero”, ci cu experiență, recomandări și o direcție clară.

Un model similar există și în Germania, unde legislația și universitățile permit studenților să lucreze până la 20 de ore pe săptămână în timpul semestrului. Și aici, munca este văzută ca o componentă naturală a educației.

„Am lucrat ca asistentă de cercetare și, în paralel, într-o organizație non-guvernamentală. Nimeni nu m-a întrebat vreodată dacă jobul îmi afectează studiile, presupunerea este că le completează.”
Sophie, 24 de ani, studentă la Științe Politice, Germania

Spre deosebire de mulți absolvenți români, Sophie spune că nu a resimțit șocul tranziției către piața muncii. Știa deja cum arată un contract, un interviu, un CV și un mediu profesional real. Studiile i-au oferit teoria, dar job-ul i-a oferit încrederea că poate funcționa într-un sistem real.

România: cerem experiență, dar nu oferim cadrul legal

În România, situația este paradoxală. Cerem experiență la angajare, dar nu oferim studenților cadrul necesar pentru a o dobândi. Cerem performanță, dar refuzăm flexibilitatea. Cerem adaptare, dar rămânem blocați într-un model educațional depășit, centrat pe prezență fizică și memorare, nu pe competențe aplicabile.

Diferența dintre România și restul Europei nu este una culturală, ci instituțională. Atâta timp cât universitățile vor continua să trateze munca drept o abatere și nu drept o resursă educațională, absolvenții români vor porni cu un dezavantaj clar pe piața muncii europene.

Dacă vrem absolvenți competitivi, trebuie să acceptăm un adevăr incomod: munca în timpul facultății nu este o problemă, ci o soluție. Până când universitățile românești nu vor integra experiența practică în mod real în procesul educațional, decalajul față de Europa nu va face decât să se adâncească. Această realitate nu e determinată de studenți, ci de sistemul de educație care refuză să evolueze și se centrează doar pe nevoile și interesele sale.

[/responsivevoice]