În 2007, profesorii Mihai Marinache și Ioana Marinache au publicat la editura Haravia din Tulcea volumul <Steua Dobrogei> (1879-…1891). <Steaua Dobrogei> Încercare de reconstituire monografică.
Primul număr din săptămânalul <Steua Dobrogei>, prima publicație românească din Tulcea,a apărut la 22 iunie 1879, sub directoratul lui Basile Brănișteanu. Acesta era un jurnalist care mai lucrase la „Călăușulu” din Bacău (1868-1869) și la „Echoul Bolgradului” (1872-1873). Experiența sa profesională a avut drept consecință pozitivă preluarea știrilor publicației de către presa din capitală. Dar adversitățile politice locale au dus la dispariția gazetei independente în februarie 1891, iar directorul a decedat după doi ani.
Din păcate, doar două numere ale ziarului se mai păstrează la Biblioteca Academiei Române: 27 noiembrie 1879 și 5 septembrie 1883. Ca urmare, pornind de la notele primului bibliograf al Dobrogei, Stan Greavu-Dunăre (1928), autorii au identificat în mass-media bucureștene informații preluate din „Steaua Dobrogei”, pe care le-au redat cu ortografia vremii.
Există trei astfel de știri nesemnate din județul Tulcea care au caracter arheologic: una din 1879 (Enisala), iar celelalte două din 1880 (Niculițel), ultimele referindu-se la același eveniment.
19.„RESBOIUL”, nr. 756, (Mc.), 22 VIII 1879, p. 3, col. 3
*Șciri și fapte
<Ziarul Steua Dobrogei arată că lângă comuna Enisala, plasa Babadag, județul Tulcea, la o distanță ca de un chilometru și jumătate, există și azi ruinele unei cetăți ce se se crede a fi fost ridicată în timpurile de mărire [sec. XI-XV] ale Dogilor [din latinescul dux (duce), conducătorul republicii] Veneției.
Sub zidurile acestei cetăți, după toate probabilitățile, se află o subterană care, desigur, trebuie să conțină obiecte și antichități de mare valoare, mai cu seamă pentru istoria popoarelor ce au trait în aceste localități.
Ne unim și noi [„Resboiul”] cu ziarul în cestiune [„Steaua Dobrogei”] spre a îndemna pe govern ca să numească o comisiune, compusă de bărbați competenți, care să sondeze terenul spre a deschide acea subterană și a face explorațiunile arheologice necesare.>
Conform Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, cetatea, situată la 2 km de Enisala, pe un deal calcaros care domină lacurile Razim şi Babadag, a fost construită în a doua jumătate a sec. XIV, „foarte probabil” de către negustorii din republica Genova, rivală a Veneției și putere maritimă dominantă în bazinul Mării Negre. Fortificația are un plan poligonal neregulat, zidurile şi bastioanele păstrându-se în unele puncte pe o înălţime de 5-10 m. Stăpânită de Mircea cel Bătrân (1386-1418), cetatea a fost abandonată în contextul instaurării dominației otomane în Dobrogea în sec. XV și a formării cordoanelor de nisip care separă lacul Razim de mare.
Ruinele de lângă Enisala sunt înregistrate în Lista Monumentelor Istorice cu codul TL-I-s-A-05785.
44.„BINELE PUBLICU”, an II, nr. 124 (342), (Mc.), 7 V 1880
Aflăm în Steua Dobrogei că:
„În comuna Niculițel din plasa Tulcea, cu ocasiunea scoaterii pietrei pentru construirea școalei, s-au găsit mai multe bucăți de piatră, dintre care două sunt de o însemnătate capitală.
Una represintă un leu sculptat cu multă măiestrie, iar pe cea de a doua se văd două figuri: una mai mare și cea de alături mai mica, întocmai pare c-ar fi muma și copilul. Cea dintâi are părul strâns în vârful capului în forma unui coc. Ambele au mâinile drepte lipite de piept și sprjinite de câte o legătoare ce se învăluie în jurul grumazului. Nici o inscripțiune nu se vede pe ele. Celelalte bucăți de piatră, după sculptura lor, se presupun a fi resturi de capiteluri ale vreunui templu. Stilul sculpturei pare a fi corintic [orașul stat grec Corint].”
45.„TIMPUL”, an V, nr. 102, (Mc.), 7. V. 1880, p. 3, col. 4
*Varietăți. Ceva pentru muzeu
Steaua Dobrogei scrie următoarele:
„În comuna Niculițel din plasa Tulcea, cu ocasiunea scoaterii pietrei pentru construirea școalei, s-au găsit mai multe bucăți de piatră, dintre care două sunt de o însemnătate capitală.
Una represintă un Leu sculptat cu multă măiestrie, iar pe cea de a doua se văd două figuri: una mai mare și cea de alături mai mica, întocmai pare c-ar fi muma și copilul.
Cea dintâi are părul strâns în vârful capului în forma unui coc. Ambele au mâinile drepte lipite de piept și sprjinite de câte o legătoare ce se învăluie în jurul grumazului.
Nici o inscripțiune nu se vede pe ele. Celelalte bucăți de piatră, după sculptura lor, se presupun a fi resturi de capiteluri ale vreunui templu. Stilul sculpturei pare a fi corinticu.
Transportate aceste antichități la vre unul din muzeele țării, credem că bărbații competenți în asemenea materii ar putea să deslege misterul ce coprind, și apoi ar sta mult mai bine niște așa resturi precioase pentru istoria provinciei în muzeele statului de cât în curtea palatului administrativ din Tulcea, unde nu pot aduce nici un folos sciinței.”
[/responsivevoice]
