Luigi FRIGIOIU ■
Pe 31 martie, cultura românească a rememorat o puternică conștiință poetică a secolului XX: Nichita Stănescu iar Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, din Constanța, a celebrat împlinirea a 93 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, cu spectacolul de muzică și poezie „Suntem ceea ce ne amintim”.
Moment artistic special, e o punere în scenă tulburătoare pe versuri din creația inegalabilă a lui Nichita, un melanj perfect între metaforele poetului, imaginile sugestive ale ecranului de fundal și muzica inspirat aleasă, la reușită contribuind din plin jocul remarcabil al tuturor actorilor.
De altfel, la finalul evenimentului, regizorul și directorul teatrului – Aurel Palade, a remarcat întreaga distribuție. Cu un plus pentru Adi Gheo care prin aparițiile sale a sporit dinamismul scenic. Regia aparține lui Aurel Palade, scenografia lui Nicu Baturi, ilustrația muzicală lui Erin Dăneț. Actorii Teatrului pentru copii și tineret – Daniela Vlad, Arina Cojocaru, Claudia Brădescu, Narcisa Hanganu, Adi Gheo, Tiberiu Roșu, Rovena Paraschivoi, Ion Ciolan, Grațian Prisacariu – și-au demonstrat plurivalența într-un show de mare încărcătură emoțională. Felicitări tuturor!
Nichita nu a fost doar un autor de poezie, ci un fenomen cultural în sine. Un creator de metafore ce a redefinit limbajul poetic și a dus limba română într-o zonă de profunzime și originalitate rar întâlnite. Prin opera unică, Nichita Stănescu rămâne un reper al poeziei moderne. Creația sa e studiată și interpretată, atât de elevi, cât și de cititori pasionați, datorită combinației speciale de sensibilitate, inteligență și forță expresivă.
Pe numele său complet Nichita Hristea Stănescu, poetul s-a născut la 31 martie 1933, în Ploiești. Educația a început-o la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” Ploiești și a continuat-o la Facultatea de Filologie a Universității București, între 1952-1957. Nichita își conturează vocația literară și un stil de viață intens cu iubiri, prietenii și experiențe reflectate, ulterior, în opera sa. Viața personală tumultuoasă, căsătoriile și relațiile l-au influențat și au contribuit la crearea universul său poetic.
Debutează, în 1957, în revistele „Tribuna” și „Gazeta literară”. A urmat o carieră impresionantă ce a transformat radical peisajul literar românesc. Cu „Sensul iubirii” (1960), începe o serie de opere-repere. Următoarele cărți „O viziune a sentimentelor”, „Dreptul la timp” sau „11 elegii” îi confirmă valoarea și originalitatea. În volumul „Necuvintele” (Premiul Uniunii Scriitorilor – 1969) redefinește raportul limbaj-realitate și se consacră definitiv ca lider al neo-modernismului românesc.
Nichita Stănescu revoluționează limbajul poetic, explorează continuu sensurile cuvintelor. Printre volumele importante se numără: „Sensul iubirii” (1960), „O viziune a sentimentelor” (1964), „Dreptul la timp” (1965), „11 elegii” (1966), „Necuvintele” (1969), „În dulcele stil clasic” (1970), „Măreția frigului” (1972), „Epica Magna” (1978), „Noduri și semne” (1982).
Gândirea lui Nichita a lansat reflecții la fel de memorabile precum poezia sa: „A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă.”, „Noi suntem clipa care trece prin poarta existenţei.” „Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.”, „Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”, „Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi.”, „Nimic nu este mai firesc decât absurdul.” Ideile sale continuă să fascineze și astăzi prin viziunea profund filozofică asupra existenței și limbajului.
A fost recompensat financiar pentru activitatea literară însă dăruia tot cu o permanentă generozitate. Înainte de 90, Nichita Stănescu era considerat un simbol al culturii naționale cu o poziție aparte în lumea literară. Extravagant pentru standardele epocii, cheltuia într-un ritm de viață dominat de petreceri, excese și alcool.
Pe 13 decembrie 1983, se stinge poetul aflat, întotdeauna, la granița dintre genialitate și autodistrugere. După decenii, Nichita Stănescu se află – alături de Mihai Eminescu și Tudor Arghezi – în „trinitatea” ce a redefinit cuvântul poetic în literatura română.
