Leonard MOCANU ■
Ăia mai cu experiență își amintesc anii acelor câteva ore de program TV pe zi, când principalele derbiuri ale campionatului de fotbal stăteau sub semnul întrebării privind transmisia la televizor, până cu o oră-două înaintea desfăşurării. Toată lumea aștepta cu sufletul la gură anunțul că meciul poate fi urmărit și la TV pe Programul 1 al Televiziunii Române, iar mulți preferau certitudinea prezenței pe stadion. Astfel s-a ajuns la situații precum cea din martie 1985, când spectatorii au rupt gardurile, au invadat pista de atletism și s-a atins recordul de 100.000 de privitori la un meci de fotbal din România.
Cam așa se petrec lucrurile și acum: naționalele sau reprezentanții individuali ai țării noastre se califică din an în Paști la câte un turneu final sau la o competiție mondială de amploare și, ce să vezi? Iubitorul de sport din România nu poate trăi evenimentul în direct (nici întregistrat), pentru că nicio televiziune, de știri sau canal de sport, nu îl transmite.
Uite meciul, nu e meciul!
Iată, spre exemplu marţi, 15 august, când a debutat Campionatul European de Volei feminin, la care participă, după trei decenii de aşteptare, și Naționala României, având chiar privilegiul de a ”deschide balul” cu Italia, lpe Colosseumul din Verona. După ce indecizia transmisiei la TV a planat asupra “consumatorilor” de volei, cu o zi înainte a venit vestea izbăvitoare: una dintre televiziunile de sport și-a călcat pe suflet și va transmite meciurile în direct. Deci, hai să butonăm la ora anunţată și ce să vezi…? Pe toate canalele postului respectiv de televiziune se transmitea fotbal din Anglia, Franța și Spania. Volei? Nicăieri. Greu de înțeles de ce este mai important un meci de fotbal de aiurea transmis în reluare, decât meciul Naționalei României la un campionat european.
E adevărat, sunt posturi private, fac ce vor cu banii lor, dar pentru mine este o mare nebuloasă de ce canalele de sport plătesc sume exorbitante pentru drepturile de preluare şi transmisie simultană a aceloraşi meciuri, în paralel. De unde vine profitul și care este audiența măsurată, care să conducă la decizia realizării acestor cheltuieli?
Ca să nu mai vorbim de televiziunea publică. Aceasta transmite competiții sportive fără rezonanță în rândurile iubitorilor de sport din țara noastră, dar găsește explicații fanteziste, atunci când trebuie să contracteze competiții cu participare românească. Ba se mai și laudă că sprijină sportul românesc. În concluzie, din șapte canale de sport în limba română, aparținând de două posturi private de televiziune, la care adăugăm Societatea Română de Televiziune (SRTV), niciunul nu este în măsură să ofere românilor meciuri cu participare românească de top, preferând să se suprapună în transmiterea acelorași
