Acasă Sport Campionii constănțeni fără sală, fără stadion sau bazin de înot…          

Campionii constănțeni fără sală, fără stadion sau bazin de înot…          

12056
1
Sursa: CSM Constanța
Sursa: CSM Constanța

Luigi FRIGIOIU ■

Sirene de aur la baschet, rechini de argint la handbal

Pe 23 aprilie, baschetbalistele noastre au devenit campioane naționale în premieră, învingând, în deplasare, o fostă multiplă laureată. Scorul general al disputei Constanța-Arad a devenit 3-0 și fetele conduse în teren de Anemarie Godri-Pârâu au desfăcut șampania învingătorilor. 

Replica sportiv[ a băieților a venit rapid. Sâmbătă, 27 aprilie, handbaliștii, antrenați de George Buricea, și-au asigurat medaliile de argint și titlul de vicecampioană a României. Meciul cu Steaua (28-22) a fost o formalitate. Spectacol pe teren, show în tribune: muzică, confetii, ovații, aplauze!

Sursa: CSM Constanța

Un sezon handbalistic infernal s-a încheiat cu bine. Constanța e vicecampioană, s-a calificat la Turneul final al Cupei României, a strălucit în Europa, în Cupa EHF. Iar foarte mulți componenți sunt convocați în echipa națională antrenată tot de George Buricea ce are un dificil meci de baraj, cu Cehia, pentru calificarea la Campionatul European. Felicitări și succes!

Deși, meciul-eveniment fusese mediatizat, nici un reprezentant al Primăriei n-a catadicsit să vină. Probabil, edilii se tem de reacția cetățenilor față de prestația lor din mandatul ce se încheie, în care au reușit să facă praf și pulbere orașul.

Constanța e un oraș al miracolelor și paradoxurilor. Avem resurse umane formidabile dar suntem conduși de o adunătură de impostori, incompetenți și penali. Alții, mai mulți, mereu aspiranți, s-au așezat acum iarăși la coadă să se cațere pe scara parvenitismului social cât mai sus în ierarhia administrativă a cetății, străduindu-se să dovedeasc cum mama proștilor e mereu gravidă.

Într-un mandat întreg nici o investiție majoră nu s-a derulat în infrastructura sportivă. Situația e tragică. Stadionul a fost demolat și se zvonește, tot mai des, că, în loc, se vor ridica blocuri.Oricum un lucru este cert, ne-am întors la ceea ce a fost înainte de 1960 pe acest teren, Groapa lui Oatu, cariera de lut pentru chirpici a orașului/ Lucrările la noul Complex sportiv au fost stopate din lipsă de fonduri. Depășită fizic și moral, Bătrâna Sală a Sporturilor se prăbușește, oricum nu a corespuns niciodată în totatlitate cerințelor internaționale.

Baschetbalistele și handbaliștii noștri și-au obținut dreptul de a evolua în Cupele Europene. Dar unde vor juca? Pe plajă? Dar amănuntul nu-l împiedică pe primar să se laude cu realizări inexistente și să ceară voturi. Deși și-a bătut de jos de un oraș întreg iar acum ne umilește campionii ce aduc glorie Constanței. E prea mult, nea Vergi. Gata, ajunge! Opriți circul, opriți dricul ce ne târâie orașul în fruntea listei tristeții. Rezolvarea e simplă. Chițac e omul apei sau fiul ploii, cum s-ar zice. Să-l relansăm la apă și să-l trimitem de unde a venit, la origini. Spre Eforie, vânt bun la pupa, Amirale!

Iar, pe 9 iunie, noi, toți, să mergem la vot. Haideți să-i tragem clanța, primarului din Constanța!                                  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.