Mihai COSTACHE ■
Anul 1917 începuse binișor pentru Puterile Centrale; toată lumea își trăgea sufletul după Verdun și în vreme ce nemții o pierdeau pe Mata Hari, arestată pe 13 februarie, Aliații pierduseră și ei Rusia ce pusese frână pe frontul de est încă dinainte de revoluția burgheză ce dusese la abdicarea țarului și dispariția dinastiei Romanovilor.
Dar nemții au făcut o nefăcută: au reluat războiul submarin și au reînceput să scufunde nave, unele cu pasageri americani sau chiar cu pavilioane americane, ce traversau Atlanticul spre Europa, cu diverse mărfuri la bord.
Pe frontul invizibil însă, anul 1917 a fost mult mai încărcat decât precedenții. Mai întâi în ianuarie, Telegrama Zimmermann, prin care Berlinul își instruia ambasadorul din Mexic să îi convingă pe mexicani să atace Statele Unite ale Americii ca să își recupereze statele New Mexico, Texas și Arizona. Mesajul a fost interceptat și a dus la niște șuturi în rotulă, pe sub masă, de s-a zgâlțâit emisfera nordică.
Pe urmă, scufundarea “SS Housatonic”, nava americană (construită în Germania), care transporta grâu din Texas pentru Anglia. Înainte de scufundare, marinarii nemți de pe submarinul U53 au lăsat echipajul american să coboare în bărcile de salvare și au jefuit nava – au luat tot săpunul care era la bord, pentru că în Germania era o lipsă teribilă de glicerină – uite asta înseamnă embargo și sancțiuni comerciale!
Tâmpit fiind, Țarul Nikolai Alexandrovici Romanov n-a vrut să înțeleagă că trebuia să schimbe multe lucruri. Luase comanda armatei iar nemții îl băteau, vorba aia, pe persoană fizică. În marile orașe, rușii făceau foamea. Greve peste greve iar Ohrana – precursoarea KGB – aștepta ordine să salte agitatorii ca să populeze Siberia cu “statui de gheață”.
În doi ani de război, rușii mobilizaseră 15 milioane de oameni (sau ce-or fi fost ei) care până în decembrie 1916 au rămas mai puțin de jumătate:
morți = ~0,3 mil + dispăruți (morți neconfirmați) = ~1 mil + prizonieri = ~3 mil + răniți = ~3 mil + dezertori declarați = ~1,2 mil.
Pe 12 ianuarie 1917, după sărbători, marii duci ai Imperiului Rus s-au dus la țar cu jalba în proțap și i-au cerut să schimbe guvernul și să promită diverse. Nikolai n-a zis nimic, toate rosturile în statul absolutist au rămas așa cum erau iar după două săptămâni, într-o conferință la Petrograd, englezii, francezii și italienii i-au cerut independența Poloniei.
În timpul asta, Lenin își pritocea în Elveția propria revoluție. Rămăsese fără bani, legătura cu Rusia era foarte greoaie. Încă din 1915 căutase să se bage în seama pe la nemți dar nu primea niciun răspuns.
Dar la sfârșitul lui 1916, nemții și-au dat seama că au nevoie de Lenin. Știau că Rusia poate fi scoasă din joc și au încercat și cu nemiluita oferindu-i eternului revoluționar ce nu muncise niciodată nicăieri, toate cele necesare ca să-și finanțeze propria revoluție bolșevică. Înainte de Crăciun, Lenin a fost la Legația germană din Berna să-și vândă țara.
Și a vândut-o.
Ludendorff știa că America va declara război Germaniei. Dar credea că dacă Rusia pică repede, avea la dispoziție aproape un an ca să rupă frontul în Vest ceea ce nu putea să facă fără diviziile pe care le ținea blocate în Est, pe frontul rusesc. Avea nevoie ca Rusia să cadă – și încă foarte repede.
„În această alianță contra naturii între aristocrația germană și socialismul revoluționar nu mai există limite. Totul este permis, doar victoria contează.” (1)
„Nimeni nu a cerut ajutorul nemților dar au fost negocieri legate de momentul și de modul în care ei, nemții, ar putea face ca proiectul lor să avanseze. Era o coincidență de interese. Am fi fost idioți să nu o exploatăm.” – Lenin, în 1918.
Și foarte repede s-a ajuns la un acord în cadrul căruia 32 de inși, cu Lenin în frunte ce au trecut clandestin frontiera helveto-germană au prins ultimul tren, cum s-ar zice pe ruta: Frankfurt – Berlin – Stockholm – Petrograd.
Lenin se făcuse scula dușmanului național ca să lupte împotriva dușmanului de clasă.
Pe 2 martie, Țarul Nikolai al II-lea abdicase și nemții erau în culmea fericirii. Haosul care cuprinsese Rusia avea consecințe dramatice și pe frontul de est. Rușii dezertau cu miile iar România nu mai avea nicio șansă să țină piept Puterilor Centrale pe front.
Lenin a ajuns în Petrograd de abia pe 3 aprilie (stil vechi) iar între timp revoluția burgheză se înfăptuise și dăduse naștere unui fel de putere provizorie ce ocupase toată scenă publică. Era un haos generalizat, specific rusesc, în care bolșevicii aproape că nu existau, nu se manifestau, se vedeau câtuși de puțin că există. Nu aveau, cum s-ar zice, presă, un Ion Cristoiu al lor.
Și-aici au contat banii de la nemți.
Petrogradul a fost inundat de afișe și de manifeste bolșevice care în foarte puține zile au ajuns și pe front. Rușii trăncăneau despre crearea unei societăți libere – și foarte puțin despre război iar Lenin a dat tema de casă: ”Toată puterea sovietelor”, pentru că știa că puterea trebuie exercitată de proști, nu de tâmpiți. Bolșevicii aveau nevoie de proști ca să pună mâna pe Rusia și pe lume. Proștii erau în fabrici și-n armata rusă. Acolo au mers mesajele lui Lenin – a chemat proletarii la luptă.
Oferta bolșevică dinainte de octombrie a fost simplă: a oferit oropsiților soartei dictatura proletariatului. La urma urmei, rușii nu știau altceva. Absolutismul rămânea dar cnutul trecea din mâna dreapta în cea stângă.
“Lenin devenise cinic, ascuns și grosolan, conspirând împotriva tuturor și a orice, nu avea încredere în nimeni, suspecta pe toată lumea Iar bolșevicii provocau, provocau, provocau”.(2)
Șeful guvernului provizoriu, Kerenski, a pus piciorul în prag; Troțki a fost băgat la zdup și Lenin a făcut ce știa el mai bine, a fugit să se ascundă în Finlanda de unde a continuat să ceară înarmarea maselor muncitorești, pentru triumful insurecției armate.
“Toate instinctele întunecate ale unei mulțimi iritate de destrămarea vieții cotidiene, minciună și mocirla politicii vor răbufni, se vor aprinde, răspândind agresivitate, ură și răzbunare, iar oamenii se vor ucide între ei, incapabili cum sunt să-și învingă propria prostie animalică.
Atâta timp cât autoritatea nu exercită violență asupra maselor, drumul spre putere nu poate fi găsit”.(3)
Lenin a căutat să-i încaiere pe muncitori cu guvernul lui Kerenski. Abia după aia bolșevicii au pus mâna pe putere.
Nu intru și în alte detalii. Până aici am, făcut doar o introducere.
Arc peste timp: în locul lui Ludendorff puneți-l pe Putin și pe Trump în locul lui Lenin.
Jocul lui Putin în lumea occidentală e Ludendorff 2.0: a aruncat cu bani și orice alte resurse pentru a obține încăierarea cetățenilor cu autoritatea. Orice formă de autoritate.
Actualul război de anexare, purtat în sud-vest de ruși nu e doar cu ucrainenii ci cu întregul occident; planul lui Putin însă a fost făcut atât de prost încât a trebuit să amestece toate rețetele pe care le-au testat și rușii și bolșevicii în ultimii 200 de ani.
Dar ceea ce a dat rezultate în etape succesive nu poate reuși din prima dacă le pui în oală pe toate odată. Grecii n-au intrat în Troia cu calul de lemn din prima săptămână de asediu.
După părerea mea, Putin a spus că o susține pe Harris pentru că știe că el e infect și creează scârbă și repulsie publicului lucid. E ca atunci când descoperi o pată de rahat pe tastatura computerului; arunci echipamentul cu totul, nu mai stai să te uiți. În același timp, sunt convins că Putin nu au sprijinit doar MAGA ci și cealaltă extremă. Altfel nu putea obține radicalizarea în electoratul și în societatea americană iar fără radicalizare risca să rămână cu un câștigător al competiției prezidențiale americane odihnit, ceea ce e periculos căci s-ar putea ca acesta să nu îi fie recunoscător.
Dă-le tu de treabă lor căci dacă nu, îți dau ei de treabă ție.
Cam asta e cheia în care cred că ar trebui descifrată troaca politică din următoarele trei luni, inclusiv de la noi din România.
America nu e cea mai vulnerabilă bucată de occident dar e cea mai importantă. Rușii știu că nu pot lua Ucraina – toată Ucraina – dacă nu îi scot pe americani din joc. Peninsula Crimeea a fost aperitivul iar Regiunea Donețk – felul 1. Restul Ucrainei va cădea mai repede după care urmează să ajungă la desert – un tort mare de tot ce se înbtinde de la Galați la Klaipeda.
Citatele sunt din Stephane Courtois – Lenin, inventatorul totalitarismului, editura Polirom, 2019
