Dan MIHĂESCU ■
În 1989 criza structural-economică a URSS devenise atât de alarmantă încât una dintre soluțiile întrezărite de Mihail Gorbaciov a fost încheierea Războiului Rece cu tot ce însemna acesta ca economie bugetară prin reducerea efortului militar din cursa înarmărilor, reducerea arsenalului militar care genera cheltuieli fără beneficii directe, demobilizarea celei mai mari părți a armatei ce ocupa țările satelit etc. N-au trecut nici doi ani și s-a dovedit că Reuniunea de la Malta a avut un just temei în înțelegerile convenite atunci căci URSS a făcut implozie, în mare parte din cauza susținerii unor cheltuieli militare care au ținut economia în înapoiere și societatea în alienare.
Astăzi, la 35 de ani distanță, în Federația Rusă, urmașa URSS, guvernul planifică să aloce până la 6,3% din PIB pentru cheltuielile militare, care au ajuns la un nivel fără precedent de la finele Războiului Rece. Potrivit legii bugetului de stat votat de Dumă, cheltuielile militare ar urma să ajungă până la 13,5 trilioane de ruble (145 miliarde de dolari) în 2025, cu 25% mai mult față de anul 2024, războiul declanșat de Moscova în Ucraina urmând să intre în al patrulea an. Astfel, cheltuielile militare ar urma să reprezinte practic o treime din bugetul de 41,5 trilioane de ruble estimat de guvernul rus.
În jur de 10% din totalul cheltuielilor militare vor merge pentru plata salariilor, care la fel au atins un nivel record față de perioada sovietică. Militarii ruși, în special cei care merg pe frontul din Ucraina, ajung să primească salarii minime de circa 3,25 milioane de ruble pentru primul an de serviciu.
Astfel este dovedit faptul că actualul vremelnic conducător al conglomeratului eterogen de națiuni denumit acum Federația Rusă, nu a înțeles nimic nici măcar din istoria recentă care ne reamintește, cu mult umor, că în urmă cu 35 de ani guvernul de atunci al URSS ajunsese să aibă o flotă de război atât de mare și de nefolositoare încât a dat-o la schimb pentru niște sticle de Pepsi Cola.
Presa internațională consemna în 1989 că Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) voia să facă o înțelegere cu Pepsi, dar banii erau o problemă: rublele sovietice, ca și acum, nefiind tranzacționabile pe piața internațională deoarece valoarea lor era determinată artificial, prin decizii politice la Kremlin. Mai mult, legea sovietică interzicea exportarea monedei naționale în străinătate.
Pentru a rezolva această problemă, URSS și Pepsi au recurs la troc, Moscova plătind Pepsi Co. cu 17 submarine, un crucișător, o fregată și un distrugător în schimbul concentratului de Pepsi Cola în valoare de trei miliarde de dolari.
La vremea respectivă tranzacția în natură a făcut ca Pepsi Co. să devină a 6-a putere militară navală a lumii ca mărime, timp de câteva zile, înainte de a vinde flota la scrap, pentru reciclarea metalului.
Situația neobișnuită se datora dorinței guvernului comunist de a cumpăra pentru cetățenii săi un produs emblematic al capitalismului american din țara considerată cel mai mare rival.
Dependența omului sovietic de drogul american numit Pepsi Cola a început în vara anului 1959, când U.R.S.S. a organizat o expoziție la New York, iar SUA au deschis Expoziția Națională Americană în Parcul Sokolniki din Moscova. La vremea aceea, tot celovekul putea să vadă acolo cum arată decadentele mașini, arta, moda și o casă americană cu tot confortul: mobilier, veselă, utilități. O serie de mărci cunoscute au sponsorizat expoziția și standurile, inclusiv Disney, Dixie Cup Inc, IBM și Pepsi Co iar în acea lună poporul rus s-a dedulcit la Pepsi Cola, unul dintre marii admiratori ai băuturii devenind chiar liderul sovietic Nikita Hrușciov.
Pe 24 iulie, vicepreședintele SUA, Richard Nixon i-a prezentat expoziția lui Hrușciov ocazie în care liderul american a promovat o strategie de marketing oferindu-i la degustare, gazdei sale, două sortimente distincte de Pepsi Cola îmbuteliate cu apă americană și cu apă rusească.
În 1972 Pepsi Co. a obținut monopolul pe piața URSS blocând Coca-Cola până în 1985 iar concentratul de Pepsi Cola a început să se reverse în URSS, fiind îmbuteliat local. A fost o lovitură de stat: după cum titra New York Times, băutura acidulată energizantă (“soda”) fiind „primul produs capitalist” disponibil în U.R.S.S. Astfel Pepsi Cola a reușit un pionierat în comerțul exterior cu produse alimentare dar problema de fond o constituia modalitatea de plată a rușilor.
Rublele sovietice nu aveau căutare pe plan internațional, valoarea lor fiind stabilită artificial de Kremlin, nu de piață. Mai mult, legislația sovietică interzicea exportul monedei naționale în străinătate. Așa că, U.R.S.S. și Pepsi Co. au recurs la un barter rudimentar denumit popular troc. La schimb pentru concentratul de cola exportat în Rusia, Pepsi a primit vodcă Stolichnaya pentru a o desface pe piața din SUA. Până la sfârșitul anilor ‘80, rușii beau aproximativ un miliard de sticle de Pepsi Cola pe an. În 1988, Pepsi Cola a difuzat primele reclame plătite la televiziunea locală rusească, cu nimeni altul decât Michael Jackson. Trocul funcționa acceptabil iar vodca Stolichnaya era populară în America. Ca urmare a invaziei sovietice în Afganistan americanii au decis să boicoteze băutura tradițională rusească de pe rafurile magazinelor și așa că Pepsi Cola a solicitat diversificarea ofertei rusești pentru barterul prin care se realiza vânzarea concentratului.
Astfel s-a ajuns în primăvara anului 1989 ca Holdingul Pepsi Co. și URSS să semneze un remarcabil acord comercial prin care compania americană de băuturi răcoritoare carbogazoase să accepte decontarea exportului său de concentrat prin compensare valorică la schimb cu o flotilă decomisionată de 17 submarine vechi și trei bastimente (o fregată, un crucișător și un distrugător) aflate în parcul rece al arsenalului marinei militare al URSS. Pepsi Co, urma să vândă întreaga flotilă vrac ca fier vechi pentru industria metalurgică europeană.
Urmare a straniei tranzacții, Donald Kendall, Președintele Pepsi Co. a lansat butada „Dezarmăm Uniunea Sovietică mai repede decât tine” către Brent Scowcroft Consilierul pentru Securitate Națională al Președintelui George W. Bush. Tot el a mai dat un bombastic titlu de ziar “Pepsi duce Războiul Cola în marea liberă.
În baza aceleiași înțelegeri comerciale, în 1990 s-a negociat un adendum prin care Pepsi Co. urma să se aleagă și cu o flotă de 10 petroliere sovietice noi, în valoare de 3 miliarde USD. Petrolierele urmau să fie închiriate sau vândute în parteneriat cu o companie norvegiană. În baza noii înțelegeri Pepsi Co viza să dubleze numărul fabricilor de îmbuteliere din Uniunea Sovietică.
