Leonard MOCANU ■
Gălățean fiind la origine și în lipsa unei echipe constănțene de volei masculin (a avut grijă conducerea ”clubului” CSM Constanța), în fiecare weekend tremur alături de echipa Arcada, cea care a încercat în ultimii ani (e drept, fără prea mari performanțe) să țină steagul sus în Europa voleibalistică. Așa că, întrucât nu-mi pot permite să merg pe malul Dunării la fiecare meci, sufăr în fotoliu, în fața televizorului sau a monitorului computerului, văzând cum, în acest an, structura de rezistență (pentru a mă păstra în domeniul de expertiză a principalului sponsor) a echipei se clatină serios, iar rezultatele, de multe ori surprinzătoare pentru cunoscători, te îndeamnă să te gândești la o prăbușire iminentă.
Nu de puține ori mi-am exprimat opinia critică la adresa jocului de ansamblu al echipei, la cea a felului în care au fost făcute achizițiile în intersezon, dându-se credit unor jucători de valoare cel puțin îndoielnică, în defavoarea altora, care acum joacă titulari la noile echipe, punând chiar probleme, ca să fiu eufemistic, gălățenilor în meciurile directe. Ca să nu mai vorbim că ”refuzații” Galațiului și-au găsit locuri de muncă în campionate mult mai bine cotate, precum Brazilia, spre exemplu (unde iranianul Javad este pe locul al treilea cu noua echipă).
Am criticat jocul stereotip, lipsit de viteză, lipsa de imaginație a coordonatorilor, stilul ”ghiogăresc” al atacanților, care de multe ori închid ochii și atacă în blocaj sau aiurea, serviciile ca în curtea școlii ale unor jucători cu pretenții de internaționali, sau preluările ”de grădiniță” ori caracteristice unei echipe de amatori. Am apreciat, atunci când a fost cazul, dar am și dezavuat atitudinea antrenorului principal, care pare de multe ori depășit de situație, recurgând la soluții de genul ”fie ce-o fi” sau ”loto-prono”.
De multe ori, atât eu, cât și ceilalți care ”ne-am permis” opinii critice la adresa jocului echipei am fost catalogați drept lipsiți de fidelitate față de club și tratați ”de sus” în comentarii pline de aroganță și lipsite de bun simț. Nu de puține ori am răspuns acestor comentarii, explicând că a vrea binele celui drag nu înseamnă a-l pupa pe frunte, ci a-i arăta greșelile și a-l ajuta să le înlăture.
Sâmbătă, urmărind jocul lamentabil al echipei la Baia Mare, în fața unei trupe care în ultimii ani a cochetat mai mult cu evitarea retrogradării (la fel ar fi fost și în acest an dacă CSM-iștii constănțeni nu ar fi fost trimiși la plimbare), și comentând acid ceea ce (nu) arătau în teren jucătorii Galațiului, m-am trezit că mi s-a blocat accesul la pagina socială a clubului. Firesc, dealtfel, atunci când nu poți să te abții de la a arăta cu obiectivitate realitatea.
Echipa de volei Arcada Galați era una dintre puținele legături cu locurile în care am copilărit. Din păcate, era, pentru că, probabil cum nu au observat ”atârnătorii” echipei, cei care mănâncă banii unui sponsor generos și își arogă drepturi nemeritate, inclusiv administratorii paginii de Facebook, ofertele, inclusiv pe plan sportiv, sunt nelimitate. Voi privi, de acum înainte, cu detașare, alte competiții și alte echipe. Voi urmări Turneul Celor Șase Națiuni, Liga Campionilor la handbal, turneele de snooker sau de tenis. Iar dacă nu mă voi mai uita la meciurile echipei Arcada, sau nu mă va mai interesa evoluția ei, ”prietenii” să știe că, probabil, și alții vor face la fel, răspunzând aroganței, lipsei de bun simț și, mai ales indolenței și lipsei de implicare a celor din teren.
Cum poți fi altfel, când ești invitat aproape obsesiv la sală, iar favoriții tăi pierd de o manieră rușinoasă? Pentru că nu înfrângerea doare atât, cât indiferența și prostul gust.
