Tănase PETRENCO ■
Pe 2 iulie, acum aproape un an, am asistat la meciul Austria-Turcia, disputat la Leipzig, în optimile de finală ale Euro 2024. Vreau să enumăr câteva detalii ce pot fi decisive, dacă le scapă jucătorilor noștri, în perspectiva încercării de a remonta imediat handicapul pe care și l-au creat prin startul ratat al preliminariilor, calificări care ar putea trimite naționala de fotbal din nou în America, anul viitor.
Intensitatea și angajamentul în joc a Turciei, care a câștigat cu 2-1, a semănat cu atacarea, pe viață și pe moarte, a unei importante redute, așa cum făceau războinicii otomani odinioară, rămăși în istorie pentru agresivitatea cu care planificau și cucereau bătăliile. Fiecare jucător executind cu pasiune nelimitată, disciplinată, sarcinile de joc. Turcii păreau că roiau precum albinele păzitoare de stup în zonele unde se purtau acțiunile din teren. Puteai detecta din tribune acel magnetism, acel mecanism generator de energie, care se declanșa din dinamismul lor în teren. Suporterii îi purtau pe aripi pe jucători, unii dintre ei chiar îmbrăcăți în costume de ieniceri în tribune, indemnarile lor la atac prin scandări și cîntece, creînd o atmosfera de campanie de cucerire în timp ce, la contrast, austriecii din tribune păreau mai degrabă teleportati dintr-o civilizație de viitor, rafinați, dar mai degrabă detașați, mai în afara evenimentului. Nepregătiți să facă față iureșului care se propulsa cu intensitate și în tribune, dar și în teren pe absolut toată durata confruntării.
Am avut surpriza să constat că am plecat de la meci încărcat cu energie dinamică vitală, molipsitoare care îmi înlocuia orice semn de posibilă oboseală datorată călătoriei, lucru care m-a făcut să stau treaz pînă tîrziu în zona hotelieră Marriott și Westindin zona gării centrale pînă noaptea tîrziu, cînd armata suporterilor turci prezenți în Germania a bătut, în sfîrșit, în retragere. Dar numai după ce a consumat orice picătură de energie acumulată pe fondul marii calificări în sferturile de finală a naționalei lor.
M-am așezat la coadă înainte de meci, la intrarea pe stadion, pentru un bratwurst, un meatloaf și o bere, și am stat de vorba cu doi tineri germani din fața mea care m-au întrebat ce părere am despre deznodamintul meciului. Pronosticul meu a fost 3-1 Austria, datorită valorii arătate pînă atunci de austrieci, și toți trei am căzut de acord că Turcia nu va cîștiga, și că va fi un meci interesant cu goluri.
Cam la fel stau pronosticurile și înaintea meciului României de la Viena, și totul va depinde de agresivitatea jucătorilor noștri care trebuie să fie cel puțin la același nivel cu cea arătată de “ieniceri” și “spahii” la Leipzig. Nu mai avem nici timp, nici spațiu, nici marjă de eroare.
Așa cum am spus multora și înaintea meciului cu Olanda, trebuie ca fotbaliștii noștri, nu doar să pună osul, cum spunem noi, dar să dea agresiv cu osul, ca să simtă ce înseamnă să pună piciorul în prag la orice faza, la toate momentele importante din meci. Românii trebuie să ia cu asalt Viena, așa cum s-a întîmplat la Munchen cu Ucraina, și să se instaleze stăpâni pe joc, așa cum au făcut-o turcii în Germania la Leipzig.
Lucescu trebuie să pregătească România pentru un asediu asupra Austriei la Viena, sâmbătă, 7 iunie, de ora 21:45, ora României, pe arena Ernst Happel Stadion, în preliminariile pentru Campionatul Mondial American din 2026, cu acea intensitate și luptă până la epuizare, pe un ritm superior de reacție și viteză. Asta va fi singură șansă. Vin meciuri cu implicații imediate, fiecare dintre ele trebuie câștigat. Nu mai există că facem egal aici și acolo, și mai vedem ce fac și alții în grupă. Pentru că ne-a bătut Bosnia la București!
Remarc că deși turcii marcaseră din minutul 1, și după o ora dublasera avantajul, marea lor șansă s-a ivit pe minutele de final, cînd au fost ajutați de inspirația portarului, care a salvat golul egalizator în ultimele secunde ale meciului. După ce austriecii reușiseră să reducă diferența. Contribuțiile individuale pe fond de joc ridicat la acel ritm infernal, necesar, vor fi cheia și pentru România la Viena, iar rolul portarului și a jucătorilor din zona porții noastre vor fi imense. Pentru că trebuie să ieșim la joc, și nu avem voie să pierdem mingea aiurea și să îi invităm să ne bată. Dacă va juca și Chiricheș, pentru că selecția lui înseamnă că Lucescu știe că trebuie să captuseasca cum poate ca să umple golurile lăsate în defensivă de lipsa lui Drăgușîn, acesta va trebui să facă meciul vieții lui la Viena. Peste ceea ce a arătat pînă acum indiferent pe unde a jucat în cariera lui. Lucescu știe ce vrea de la el, și îl propune ca eventuală soluție. Astfel, jucătorul nostru poate ajunge la fel precum camerunezul Roger Mila la un campionat Mondial la care nu mai spera că poate ajunge vreodată. Dar va trebui să își aprindă în flăcări caracterul, pentru a arde suficient de intens și pentru a face vizibil geniul antrenorului care, nu este un secret, duce mare nevoie de jucători cu personalitate pe care îi poate alinia, pentru a arăta din nou lumii că este un strateg de excepție.
Citeam în Gazeta Sporturilor declarațiile tari la adresa lui Mircea Lucescu, scrise cu bună intenție, pentru a accentua importanță momentului, și a aprinde din timp spiritele care trebuie să ardă la maxim deja, și să atingă apogeul la ora meciului cu Austria.
Ziaristul Mihai Mironica punea tunurile chiar pe Mircea Lucescu prin titlul:
“Lucescu confundă țările de jos cu Țările de Jos”, făcînd aluzie la criticile aduse de noul selectioner la adresa echipei naționale de la EURO. Deși pierduse dezamăgitor acasă cu Bosnia, Mircea Lucescu critica recent prestația naționalei de la EURO, atragind atenția că datele statistice înregistrate la meciurile României de la EURO sînt de fapt nesatisfăcătoare. Intrînd astfel într-un conflict indirect cu Edi Iordănescu, cel care a condus echipa României la turneul final. Mironica declara:
“Mircea Lucescu nu are simțul ridicolului când vorbește despre progresul din jocul naționalei în actualul său mandat. Adică, după ce a jucat cu țările de jos din clasamentul Mondial (Bosnia), el simte că suntem mult mai bine ca exprimare față de o „optime” de EURO cu Țările de Jos.
Când României i-au fost dinamitate șansele de a câștiga grupa preliminară pentru Mondial de echipa bunicului Dzeko chiar la București, să vii să vorbești de un progres evident față de când eram umiliți în „optimi” la EURO… Poate Mircea Lucescu a uitat că nu este selecționerul naționalelor de patinaj sau gimnastică, ambele artistice, și că trebuie să obțină rezultate pragmatice.”
Fierbe întotdeauna ceva în jurul lui Mircea Lucescu cînd vine ca adversar Austria. Și se ajunge chiar la punerea la îndoială a valorii reale a lui ca selectioner. A fost demis în perioada comunistă în mod controversat după ce cîștigase în 1986, acum 39 de ani, cu 4-0 la București.
Iată ce declarau și atunci cei implicați, după acea demitere șoc, care ne lăsase, îmi amintesc, un vid care nu putea fi la acea vreme umplut cu nimic. Ne pierdusem practic speranța în națională și viitorul fotbalului românesc.
Mircea Lucescu: „În 1986, au fost presiuni politice… Familia Ceaușescu m-a înlăturat de la națională, deoarece nu accepta rivalitatea dintre Steaua și Dinamo. Eu eram și la națională, și la Dinamo. Mi s-a cerut să mă ocup de viitorul naționalei… să caut și să cresc jucători tineri! De parcă nu făceam și lucrul ăsta! N-am habar câți antrenori au fost demiși după o victorie, nici nu contează scorul, dar, probabil, îi numeri pe degete”
Răzvan Lucescu: „Pe tată l-am văzut plângând extrem de rar… Da, de două ori, totul într-un timp extrem de scurt. Eram acasă și avea lacrimi. Nu de fericire, deși România câștigase cu 4-0 în fața Austriei. Erau de durere, culmea, fusese dat afară! Apoi s-a calmat. Cred că după o zi, Hagi l-a făcut pe tata să plângă, când l-a sunat să-i spună că este o greșeală demiterea de la națională. Tata fusese criticat că avusese curajul să-l pună pe Hagi căpitan la 20 de ani, tocmai la meciul cu Irlanda de Nord. Dar tata știa că Hagi avea să urce și l-a susținut, i-a dat încredere. Iar Hagi a ținut să-i mulțumească, să-i spună că nu-i corect. Emoțional, l-a afectat pe tata”
Emeric Ienei: „Foarte, foarte interesantă a fost numirea mea la echipa națională! Sincer, eu vă spun că n-am dorit ca să fiu… adică am vrut să fiu la națională, dar nu oricum, și nu atunci. Și dacă am ajuns acolo, am ajuns pentru că Valentin Ceaușescu… el a fost acela care a avut o influență asupra miniștrilor noștri. Valentin Ceaușescu m-a vrut la națională. Eu n-am vrut să mă duc… că am simțit că e o chestiune forțată!”
Merită menționat faptul că pentru Mircea Lucescu meciul cu Austria de pe 7 iunie este sansă lui prin care poate să își facă dreptate. Ajutat bineînțeles de jucătorii naționalei. Cei care trebuie să se prezinte la acest meci cu tot ce poate să existe mai exploziv și intens în ei. Pentru acest moment al antrenorului lor! Nu există selectioner de geniu fără jucători, și acest punct de răscruce este unic. Mai ales că Mircea Lucescu și-a cerut scuze public pentru că a creat impresia că îl ponegreste pe fostul selectioner Edi Iordănescu, prin constatările exprimate în presă despre datele jocurilor echipei naționale de la Euro, declarînd că nu asta a fost intenția lui, ci aceea de a motiva jucătorii să se exprime la un nivel prin care să facă față mai bine ritmului impus de echipele mari ale Europei.
Revanșa ar fi ca Lucescu să bată din nou cu Austria, și asta să îi aducă consecințe diametral opuse celor pe care le-a suportat acum aproape patru decenii, pentru a își consolida poziția asumată recent și să continue să evite demiterea sau demisia, care sînt ambele posibile dacă naționala pornește cu două înfrîngeri în această campanie.
Pentru noi cei care am suferit în 1986 acum 39 de ani, consternați că antrenorul momentului în România era demis după ce surclasase acea mare Austrie din vest la București, dar și pentru omul Mircea Lucescu, ar fi o mare reparație morală să vedem că bate din nou Austria. De dată asta la vîrsta de 78 de ani, practic dublul vîrstei pe care o avea atunci cînd era demis pe nedrept de la cîrma naționalei. A avut un curaj mare cînd a preluat din nou naționala României pentru a merge cu ea, de data asta ca antrenor, la mondiale.
Încărcat cu energia turcilor de la Leipzig, le urez așa alor noștri: Baftă nea Mircea, Bafta România la Viena!
[/responsivevoice]
