Acasă Poezie Testamentul neîmplinit

Testamentul neîmplinit

4209
0
Eminescu de Victor Vladimir Ciobanu
Eminescu de Victor Vladimir Ciobanu

George MIHĂESCU ■

Mai am un singur dor

În liniştea serii

Să mă lăsaţi să mor

La marginea mării.

(Mihai Eminescu)

Se zbuciumă marea şi ţipă, se zbate

s-o auzim mereu de departe.

Ci noi am crezut că de urât se frământă,

că-i plaja pustie,

şi i-am înălţat pe ţărm

palate, o mie.

Dar marea nu s-a liniştit şi noi

am crezut că digurile vechi poartă vina,

că-s roase,

şi i-am ridicat altele noi

putincioase.

Dar marea tot nu s-a potolit.

“Şi nu se va potoli niciodată!”

mi-a spus de curând un poet

cu chip de profet,

care umblase cu un toiag fermecat

de la izvoarele Oltului

până la vărsarea lui în Dunăre

şi până la contopirea în mare,

un mag care umblase călare

pe zimbrii norilor care traversează Carpaţii

şi citise destinul constelaţiei Orion.

“Nu se va potoli niciodată al apei zvon

până când marea nu-l va avea lângă ea,

într-un mausoleu,

pe acela care a iubit-o mereu şi mereu,

cu inima nesătulă,

încât şi-a dorit să moară la ţărmul ei

deşi n-a văzut-o măcar odată!”

Se zbuciumă marea şi ţipă, se zbate

s-o auzim nereu, de departe.

Din volumul Bună dimineaţa Dobrogea – Ed. Ion Creangă, 1979, Buc.

Publicitate
Articolul precedent“Toate-s vechi și nouă toate”
Articolul următorDintr-un penel şi o ţigară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.