Sebastian CĂTĂNOIU ■
În fiecare an, începând cu 1999, pe 24 mai celebrăm „Ziua europeană a parcurilor„, dată ce reamintește de înființarea primelor parcuri naturale naționale în Europa, începând din Suedia, în 1909. Până la a ajunge la ariile naturale protejate în varianta modernă, trebuie să recunoaștem că necesitatea protejării, într-o formă sau alta, a naturiii sau a unor elemente naturale este o idee străveche.
Pentru populațiile preistorice obiecte ale adorației și implicit ale protecției au fost arborii și pădurile. Vegetația era considerată o manifestare a realității vii, a vieții care se regenerează periodic. Ceremonialele de primăvară ale vegetației, legendele asupra originii plantelor de leac sau asupra transformării în plante a eroilor din povești, nu fac decât să exprime că vegetația înseamnă viața care creează fără să se consume, care se regenerează manifestându-se în forme nenumărate, fără să se istovească vreodată. Astfel vegetația încarnează și relevează sacrul, ea semnifică altceva decât ea însăși. Un arbore sau o plantă nu sunt niciodată sacre ca arbore sau plantă; ele devin sacre prin ceea ce semnifică. În multe din civilizațiile antice arborii au jucat un rol aparte. Astfel celții venerau fagii, în mitologia scandinavă frasinul simboliza întregul Univers, pentru vechii germani unii stejari erau arbori sacri, iar pentru popoarele altaice, mesteacănul era Arborele Lumii.
Din punct de vedere istoric, încă din Evul Mediu au fost adoptate unele măsuri juridice referitoare pa protejarea unor specii, a pădurilor sau a unor cursuri de apă. În 1079, în Anglia, Wilhelm Cuceritorul stabilește zona New Forest ca loc în care ”animalele pentru vânat (cerbii și mistreții) împreună cu hrana lor sunt protejați pentru plăcerea regelui”. Pădurile regale (care cuprindeau atât pădure cât și pajiști, reprezentând de fapt rezervații de vânătoare) ajung să cuprindă în sec. XII-XIII aproape o treime din suprafața Angliei. Țăranilor care locuiau în aceste terenuri le era interzis să-și protejeze recoltele cu garduri, să taie arborii din pădure sau să vâneze. Pedepsele pentru nerespectarea regulilor mergeau de la amenzi până la pedeapsa cu moartea. Începând cu sec. XIII, regii Poloniei au stabilit prin lege că bourul beneficiază de ”un privilegiu sacru de imunitate” și prin urmare vânarea acestuia era doar apanaj regal. Zonele în care bourul trăia au fost declarate păduri regale, păzite de personal specializat, care avea și rolul de a menține pajiștile ca terenuri de hrană. Țăranilor le era interzis să pășuneze cu animalele proprii respectivele pajiști, desemenea deținerea de animale domestice de talie mare le era interzisă. Măsurile de protecție luate au făcut ca bourul să supraviețuiască în Polonia până în 1627.
Conceptul de parc naţional apare pentru prima dată în Statele Unite ale Americii. În 1832, George Catlin, scriitor, pictor şi călător american, fascinat de amerindieni şi splendoarea naturii care le-a oferit toate cele necesare vieţii, îngrijorat de impactul omului alb asupra civilizaţiei indiene, asupra speciilor de plante şi animale şi a sălbăticiei consideră că acestea ar trebui menţinute „printr-o politică deosebită de protecţie a guvernului…. ca şi un parc magnific … un parc al naţiunii, cu oameni şi animale, în toată sălbăticia şi prospeţimea frumuseţii lor naturale”. În 1864 se aprobă înființarea primei rezervații naturale în ValeaYosemite, alcătuită dintr-un arboret multisecular de arbori gigantici Sequoia. În 1872 se înfinţează prin decizie a Congresului primul parc naţional din lume, Parcul Naţional Yellowstone, protejat şi administrat de guvernul federal american „în beneficiul şi pentru bucuria oamenilor”. Prima rezervaţie forestieră este înfiinţată în 1891 de preşedintele Harrison, iar primul refugiu pentruanimalele sălbatice în 1903, de către preşedintele Roosvelt, în Pelican Island– Florida. Ținând cont de amploarea pe care a luat-o declararea de arii protejate în SUA, de faptul că unul din cei mai cunoscuți conservaționiști ai lumii, John Muir, a acționat în acea perioadă, se poate spune că varianta modernă a ariilor protejate își are originea în SUA.
În Australia, anul 1879 este cel în care se înfiinţează primul parc naţional, iar în Canada în 1885 –Hot Springs Reservation, acum Parcul Naţional Banff. În 1898 se înfiinţează primul parc în Africa de Sud, Rezervaţia de animale Sabi, acum Parcul Naţional Kruger. Așa cum am precizat, primele parcuri naţionale din Europa se înfiinţează de către suedezi în anul 1909, ulterior alte parcuri naționale au fost înființate în Bulgaria în 1934, în România în 1935(Retezat), în Franța în 1963, în Germania în 1970, în Ungaria în 1973.
Parcul Naţional Yellowstone, primul din lume, s-a înfiinţat cu scopul de a se opri orice fel de exploatare a resurselor naturale, interzicându-se exploatarea pădurilor, vânătoarea, mineritul dar şi activităţile comunităţilor indigene şi a celor locale. Această abordare, de „protecţie strictă” a dominat în cea mai mare parte a secolului XX, fiind o abordare centralizată, „de sus în jos”, cu reguli impuse de stat. Spre sfârşitul secolului XX, presiunile socio-economice, reafirmarea drepturilor comunităţilor locale, dar şi cunoştinţele noi acumulate în domeniul conservării biodiversităţii au permis schimbarea concepţiei clasice, conform căreia rolul ariilor protejate este de a „păstra” şi de a nu folosi resursele naturale. Concepţia modernăsubliniază necesitatea de a se recunoaşte şi promova rolul multiplu al ariilor protejate. Acestea trebuie să garanteze şi să permită conservarea biodiversităţiiprin menţinerea în perimetrul ariilor protejate a unor specii şi ecosisteme în starea lor naturală sau foarte apropiată de cea naturală, fără a se interzice în totalitate utilizarea rațională a unor resurse, permițându-se astfel dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale.
Mișcarea ecologistă pare să ducă lucrurile mai departe decât constituirea ariilor protejate, unii dintre activiști pretinzând că personalitatea juridica nu este doar un apanaj uman, ci al tututor ființelor, care simt durere, sunt conștiente de sine ori au abilitatea de a comunica, incluzând aici și plantele. Efectele acestei abordări nu au întârziat să apară astfel că din 2008 Constituția Ecuadorului tratează Pachamama ( Mama Pământ) ca pe o entitate legală, în 2009 ONU l-a declarat pe presedintele Boliviei “World Hero of Mother Earth”, iar în 2012 Noua Zeelanda a acordat statut de persoana juridica unei ape curgatoare. Râul Whanganui, al treilea râu ca lungime din Noua Zeelanda, a devenit astfel primul râu din istoria omenirii căruia un tribunal i-a acordat “legal personhood”, adica personalitate juridică! (4)
Cum până în 2050 se estimează că populația planetei va ajunge la nouă miliarde, nevoia de a avea arii naturale protejate este mai mare ca oricând. Pe o planetă din ce în ce mai aglomerată, nu doar creșterea suprafeței ariilor protejate este soluția. Managementul efectiv și echitabil, creșterea eficienței ariilor protejate, asigurarea conectivității lor, protecția peisajelor marine și terestre, resuscitarea valorilor culturale și spirituale asociate ariilor protejate, toate acestea reprezintă soluții pentru un posibil viitor sustenabil al societății umane.
În preajma zilei de 24 mai, toate parcurile naționale și naturale din Europa desfășoară activități pentru promovarea acestora despre care puteți să primiți informații actualizate vizitând site-ul dedicat www.europarc.org.
[/responsivevoice]
