Acasă Utilitare Finalizare lucrări rețeua RAJA din Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara

Finalizare lucrări rețeua RAJA din Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara

70
0

Echipele de intervenție au reușit, în cursul acestei nopți, finalizarea lucrărilor de conectare a noului tronson, cu diametrul 1.000 mm, edificat între stația de tratare și pompare Cota 20 și zona Pod Rutier (Ovidiu), la magistrala existentă. Imediat, s-au făcut manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.
Amintim consumatorilor că timpul necesar pentru încărcarea cu apă a rețelei de distribuție poate ajunge până la 24 ore, având în vedere lungimea, dar și diametrul conductei de 1000 mm. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv către consumatorii din localitățile Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara. Precizăm că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program, în funcție și de consumurile înregistrate în această perioadă.
Atenționăm consumatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității şi culorii. În această situație, până la limpezirea apei se va evita consumul.
Investiția face parte din Contractul de Lucrări 22 „Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție în localitatea Lazu, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și canalizare, reabilitare stație de pompare apa uzată, stații noi de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente, din localitatea Agigea. Rețele apă Ovidiu, Cumpăna, Poiana. Aducțiuni Ovidiu, Poiana. Rețele de canalizare Ovidiu, Cumpăna, Poiana”, în valoare de aproximativ 70 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung deoarece prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Biroul de Comunicare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.