Acasă Caleidoscop Se caută un nume – ediția a XIII-a

Se caută un nume – ediția a XIII-a

17218
0

Sebastian CĂTĂNOIU

Cercetările toponimice realizate la începutul secolului al XX-lea de geograful George Vâlsan au evidențiat în zona carpatică din județele Neamț, Suceava, Maramureș și Bistrița o așa numita ”zonă a zimbrului”, în care se  întâlnea cea mai mare concentrație toponimică privitoare la acest animal. Existența Grădinii Zoologice ”Dragoș Vodă”, aflată în apropierea Mănăstirii Neamț,  în care zimbrii au fost ținuți în captivitate începând cu 1970, a reprezentat un motiv în plus pentru a se încerca reintroducerea în libertate a celui mai mare mamifer terestru european, în județul Neamț.

Această specie reprezentativă pentru Europa, pe care doar superlativele reușesc să o descrie, o minune a naturii, s-a aflat de două ori în pragul extincției, de fiecare dată în conjuncturi legate de războaiele mondiale care au zdruncinat și remodelat din temelii continentul nostru. Primii pași în cadrul programului de reintroducere a zimbrului în România au fost  crearea infrastructurii necesare, specializarea personalului și importurile de animale din țări ale Europei de Vest. În 2012,  s-a realizat în Parcul Natural Vânători Neamț,  în valea Cracăului, prima punere in libertate a unui grup de zimbri (5 exemplare), o premieră pentru România. Noi eliberări s-au efectuat până în 2019, ca dovada a succesului acestui program s-au inregistrat fătări în liber începând cu 2013, astfel că la data actuală efectivul în libertate, de aproximativ 80 de exemplare, este alcătuit majoritar din animale fătate în sălbăticie. (foto 1)

Scenă de familie (arhiva APNVNT)
 

Pentru ca apariția pe lume a unui zimbrișor să nu fie o bucurie doar pentru cei din Administrația Parcului, începând cu anul 2013 s-a organizat un concurs, mai degrabă o consultare publică,  în vederea găsirii celor mai potrivite nume pentru cei ce vor face fala pădurilor României. Regula concursului  a fost dintru început una simplă: numele propus să înceapă cu particula “Ro” de la România, pentru început un juriu s-a pronunțat asupra celei mai întemeiate propuneri. Cu timpul, interesul publicului față de acest exercițiu de imaginație a crescut, motiv pentru care a fost nevoie ca alegerea numelui să se facă ”democratic”, cu luarea în considerare a celui mai mare număr de voturi exprimate, ca să nu fie tocmeală,  prin intermediul unui soft specializat de votare. După atâția ani de concurs a fost nevoie să introducem o nouă regulă, de bun-simț, aceea că numele câștigător va fi diferit față de numele deja premiate în anii anteriori.

Cu sprijinul publicului, au fost ”botezați” până în prezent 15 viței: 8 masculi (Românașul, Rovin, Robur, Romașcan, Ronică, Rovan, Roborn, Roberto și Rodnicu) și 7 femele (Rozana, Rolinne, Roemi, Roltea, Rovidenia, Roleny și Rosina). S-ar putea ca socoteala să nu vă pară tocmai corectă, dar fiți fără griji: în unii ani am avut și doi zimbrișori la ”cristelniță”! (foto 2)

Prin urmare vă rugăm a ne fi alături, propunând un nume inspirat pentru vițelul femelă fătat în acest an. Chiar dacă ne repetăm, va trebui ca numele propus să înceapă cu particula “Ro”și, dacă vreți să câștigați,  să fie diferit față de numele propuse în anii anteriori. Totodată, înainte de a înscrie propunerea d-voastră, vă rugăm a verifica dacă aceasta nu a fost deja consemnată de alți participanți. Puteți propune un nume sau doar puteți vota nume deja propuse!

Pentru a vă înscrie în competiție, va trebui să parcurgeți următorii pași:

1-accesati link-ul https://pollunit.com/polls/se_cauta_un_nume_2025

2 pentru a nu alege un nume deja propus, în bara cu “…” tastați numele propus și apasați “enter”. Dacă numele dorit nu se regăsește între cele deja propuse, înseamnă că îl puteîi tasta în fereastra “Idea”, altfel va trebui să formulați altă propunere).

3-Click ”Add idea”,

4 Name: Inserați numele și prenumele dvs.

5 dacă apare, click pe “Proceed as guest”

6 Descriere (doar dacă dorți să detaliați alegerea dvs.),

7-Author-(apare numele și prenumele dvs. introduse anterior la “Name”)

8 Completați datele de contact, acestea vor fi disponibile doar pentru Administrația PNVNT, în calitate de administrator al procesului de votare, pentru a vă putea contacta în cazul în care sunteti câștigător.

9 Save.

10-Go back (vezi numele propuse și apeși pentru a vota numele favorit!

Termenul limită pentru a propune un nume sau pentru a vota este 10.08.2025, orele 20.00.

Autor: Ivan Eduard Valentin /Ținutul Zimbrilor prin ochi de copil

Anunțarea numelui care a obținut cele mai multe voturi și premierea ”nănașului/nănașei” va avea loc pe data de 14.08.2025, la Centrul de Vizitare a Parcului din comuna Vânători Neamț, în cadrul evenimentului Ziua Parcului Natural Vânători Neamț – Ziua Zimbrului, editia 2025, organizat în cadrul proiectului “Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț” este finanțat de #Fundația OMV Petrom prin programul “Verde pentru Viitor” ediția 2.0, dezvoltat de #FDSC și #ProPark. Proiectul este implementat de Asociația de Ecoturism din România(AER), în parteneriat cu RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, Asociația Mioritics și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice. #VerdepentruViitor.

[/responsivevoice]

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.