Belphegor ■
„Fiecare clic ne simplifică gândirea. Fiecare algoritm ne oferă confort și odată cu el o doză de retard asistat.” — Reflecțiile unui gazetar care refuză să-și predea mintea în mâinile unui cod sursă
Prolog: O luptă începută fără aruncarea zarurilor
Într-o eră în care cipurile nu mai sunt gândite de oameni ci de alte inteligențe, artificiale, și în care omul nu mai caută adevărul, ci o versiune confortabilă a lui, mă simt obligat să ridic colțul cortinei.
Suntem în plină revoluție cognitivă inversă: una în care nu devenim mai inteligenți, ci mai comozi, mai ușor de manipulat, mai tăcuți în propria minte.
Inteligența Artificială (IA) își proiectează propriile cipuri, dar cine ne mai proiectează pe noi?
Google a făcut valuri în 2021 cu AutoML: un sistem IA care a proiectat un cip TPU în șase ore. În tăcere, fără vreo manifestație filosofică, am asistat la una dintre cele mai mari delegări din istoria umanității: atunci creierul uman a predat ștafeta.
Acum, în 2025, cipurile care alimentează telefoanele, centrele de date, camerele de supraveghere — și chiar alte IA-uri — nu mai sunt făurite de mintea umană. Sunt rezultatul optimizării recursive: IA proiectează cipuri pentru IA. Iar noi? Așteptăm rezultate și… actualizări.
Psihologia declinului gândirii: „E o alegere. Una inconștientă.”
Dr. Andreea Cazan, psiholog clinician:
„Oamenii nu își pierd gândirea brusc ci aleg treptat să nu o mai folosească. Fiecare întrebare adresată IA, în loc să o formuleze singuri, este o piatră în zidul pasivității mentale.”
Dr. Mihai Voinescu, psihiatru:
„IA nu te face prost. Tu te faci prost, când încetezi să-ți folosești mintea și acest tip de regres e mai periculos decât orice dictatură: pentru că vine cu zâmbet, viteză și confort.”
Studii de caz: cifrele care ar trebui să ne îngrozească:
– MIT, 2025 – activitate cerebrală cu 60% mai scăzută la utilizatorii care folosesc constant IA pentru sarcini intelectuale. Zonele afectate? Creativitatea, memoria de lucru și gândirea critică.
– Journal of Cognitive Impairment – studenții care au folosit IA pentru redactarea temelor au obținut rezultate cu 30% mai slabe în testele de interpretare și analiză critică.
– Studiul „AI and the Decline of Mind” (IE.edu, 2025): cei care apelează zilnic la IA manifestă simptome de „încredere deplasată în autoritatea algoritmică”, afectând judecata independentă.
Experiment personal: Trei zile cu mintea pe pilot automat
Am încercat să externalizez totul: scris, programare, decizii, răspunsuri. Eficiența era halucinantă dar în a patra zi, când am vrut să scriu cu mintea mea, m-am trezit gol. Fără cuvinte, fără flux cerebral. Creierul refuza să coopereze, ca un mușchi atrofiat.
Este acesta viitorul nostru? Să devenim consumatori ai propriei tăceri interioare precum miticul Oroboro, autodevoratorul?
Ce ne spun cifrele, dincolo de ecran
– 82% dintre utilizatorii frecvenți de IA încep să simtă anxietate atunci când trebuie să ia decizii fără asistență digitală.
– 70% dintre liceeni români din mediul urban au folosit cel puțin o dată IA pentru a scrie un eseu școlar.
– 46% nu își pot aminti, după 24 h, ideile principale din textele generate de IA.
Dr. Loredana Pintilie, psiholog educațional:
„Generația care crește acum cu IA nu mai învață-să-învețe. Învață să caute, să copieze sau să confirme, nu să dezbată.”
Cipuri tot mai inteligente vs. oameni tot mai optimiști și tot mai goi
Inteligența artificială e un miracol ingineresc dar e și o iluzorie nirvana, extrem de periculoasă. Cu cât IA e mai deșteaptă, cu atât noi ne permitem să fim mai proști. E un schimb pe care îl facem în tăcere.
Dar când te lași condus de o minte care nu are valori, emoții sau responsabilitate, unde ajungi?
Nu e distopie. E aici.
În clasă, copilul învață cu un chatbot. La birou, deciziile se iau cu scoruri generate de IA. În spitale, diagnosticul e predat unui algoritm. În redacții, știrile sunt editate de sisteme automate.
Ce ne mai rămâne? Ne rămâne alegerea. Alegerea de a gândi. Alegerea de a simți. Alegerea de a nu deveni o piesă dintr-un sistem care nu știe ce înseamnă umanitatea.
Și totuși: ce facem?
– Folosim IA ca unealtă, nu ca dirijor.
– Scriem cu mâna noastră, măcar o dată pe zi.
– Ne educăm copiii să pună întrebări, nu doar să accepte răspunsuri.
– Refuzăm să fim eficienți în loc să fim vii.
O întrebare în loc de epilog:
Când va veni ziua în care IA va decide ce scriem, ce citim, ce simțim, ce votăm — vom mai ști că ceva s-a pierdut? Sau vom fi prea ocupați să fim eficienți?
*Belphegor scrie acest articol fără niciun bit de IA. Nu pentru că poate, ci pentru că încă vrea să simtă cum gândirea doare. Așa cum ar trebui.*
