Tănase PETRENCO ■
Kaliningrad a existat odată sub numele de Konigsberg și acest toponim chiar a dat naștere conceptului ‘păcii eterne’ dar pentru această îndrăzneală izvorită din dorința existențială a unui geniu, pe nume Immanuel Kant, ținutul și-a atras mânia astrelor, cum se spune în popor. Astfel, de-a lungul timpului, locul a fost călcat de picioare încălțate cu bocanci care au șters de pe fața pământului tot ceea ce amintea despre tezaurul umanist încifrat sub matricea onomastică Konigsberg.
Au venit mai întâi dinspre vest către est elementele rătăcirii naziste iar mai apoi în sens opus de hraparetii celoveci bolșevici. După ce și-a primit pecetea plăcii funerare Konigsberg a devenit Kaliningrad, exclava favorită a Rusiei și a lui Putin.
Din 1946 a devenit o imensă gaură neagră artificială după modelul gravității temporale, creație de laborator a războiului asimetric rusesc, un corp astral din largul și misteriosul univers inuman al extremului sovietic gravitând cu fața mereu încruntată către vest.
Acolo, stă de veghe cel mai vorace emisar al defunctului “imperiu sovietic” și al rămășițelor sale ce hărțuiețte continuu țările învecinate de 79 de ani – “Flota Baltică”.

Pe măsură ce intru în detaliu și aprofundez simt că răsfoiesc un scenariu de conflict galactic, științifico-fantastic, în genul războiului stelelor. Agresivitatea federației ce-și amenință cu distrugerea vecinii, și nu numai, este evidență deși aceștia și-au dorit mereu liniștea, independența sau, cum frumos spunea odată Immanuel Kant, pacea perpetuă.
„Spre pacea eternă” este titlul eseului filosofic al lui Immanuel Kant, publicat inițial în limba germană că „Zum ewigen Frieden. Ein philosophischer Entwurf”, în 1795.
Filosoful german Immanuel Kant (22 aprilie 1724 – 12 februarie 1804) născut chiar la Königsberg (devenit ulterior sub ruși Kaliningrad), oraș în care a adus la lumină conceptul păcii perpetue între oameni și națiuni, a fost unul din gânditorii centrali ai curentului iluminist.
Lucrările cuprinzătoare și sistematice din epistemologie, metafizică, etică și estetică l-au transformat într-una dintre cele mai influente și discutate figuri ale filosofiei occidentale moderne. El spera că pacea perpetuă ar putea fi asigurată printr-o federație internațională de state republicane și prin cooperarea internațională.
În lucrarea sa Kant propunea condiții pentru realizarea unei păci durabile între națiuni, trecând dincolo de simplele încetări ale focului către o stare de coexistență rațională. Eseul prezintă șase articole preliminare ce vizează prevenirea războiului și trei articole definitive care pun bazele unei solide păci etrne.
Ideile lui Kant sunt adesea asociate cu concepte precum pacea democratică, pacea comercială și pacea instituțională.
Elemente cheie ale eseului lui Kant:
- Articole preliminare: Aceste articole abordează acțiuni care ar putea împiedica pacea viitoare precum tratatele secrete, achiziționarea de către unele state a altora, armatele permanente și incitarea la trădare.
- Articole definitorii: Acestea stabilesc condițiile pentru o pace stabilă: constituții civile republicane pentru fiecare stat, o federație de state libere bazată pe dreptul națiunilor și ospitalitate universală (permițând indivizilor să circule liber și să viziteze alte țări în mod pașnic, fără ostilitate).
Kant credea că atingerea păcii etrene necesită respectarea principiilor morale în relațiile internaționale și stabilirea unor structuri care să promoveze cooperarea și respectul între națiuni. El a argumentat împotriva unui guvern mondial despre care se temea că ar putea duce la tiranie, dar a pledat pentru o federație de state libere, egale și independente.
În esență, „Spre pacea eternă” reprezintă viziunea lui Kant despre o lume în care pacea durabilă poate fi realizată prin rațiune, moralitate și respectarea principiilor specifice statuate ale relațiilor internaționale și a guvernării interne.
Astăzi, orașul în care Kant și a sa ‘pace eternă’ au văzut lumina zilei poartă acum numele Kaliningrad fiind fondat în 1255 pe locul vechii așezări prusace Twangste de către Ordinul militar religios al Cavalerilor Teutoni, în timpul Cruciadelor Nordice fiind numit Königsberg („muntele regelui”) în onoarea regelui Ottokar al II-lea al Boemiei.
Pe rând, orașul portuar baltic, a fost capitala Statului Ordinului Teutonic, a Ducatului Prusiei și a provinciilor Prusia Orientală și Prusia. Din 1454 până în 1455, sub numele de Królewiec, orașul a aparținut Regatului Poloniei, apoi fief polonez din 1466 până în 1657.
Königsberg a fost și orașul tradițional de încoronare al monarhiei prusace, deși din 1701 capitala fusese mutată la Berlin, și a rămas cel mai estic oraș mare al Germaniei, până la al Doilea Război Mondial.
Grav avariat de bombardamentele Aliaților în 1944 și în timpul Bătăliei de la Königsberg, pe 9 aprilie 1945, orașul cu ținutul înconjurător, a fost capturat de ruși și înglobat în Uniunea Sovietică. Acordul de la Potsdam, din 1945, l-a plasat sub administrație sovietică iar în 1946 a fost redenumit Kaliningrad, în onoarea liderului bolșevic rus Mihail Kalinin, și repopulat cu ruși, populația germană fiind expulzată. În schimb, doar unei minorități etnice lituaniene i s-a permis să rămână pe loc pentru a ajuta la reconstrucția orașului ruinat de bombardamente.

Reveniți în prezentul tulbure tresărim din nou la bătaia furioasă din bocanc a celui mai mare pitic al lumii, Vova Putin, mereu tânjind după ceea ce este al altora. Astfel, Putin nu sfiit chiar a participa, în orașul ‘păcii eterne’, la ceremonii onorifice pompoase sub pretextul onorării valorilor asimilate omagiind personalitatea lui Kant, deși celovecii săi erau preocupați doar de experiența apetisantă a festinelor de gen “all you can eat” (înghite cât de mult poți).
“În ianuarie 2024, la o întâlnire cu studenții la Kaliningrad, Putin i-a îndemnat pe tineri că studieze lucrările lui Kant, pentru că „îndemnul lui de a trăi cu propria minte este mai actual decât oricând. Pentru Rusia, la modul practic, aceasta înseamnă să se ghideze de propriile sale interese naționale”, a conchis președintele locatarul de la Kremlin. Și asta după ce anterior cu 19 ani, același sinistru, cu prilejul dezvalirii unei plăci memoriale a lui Kant pe clădirea Universității din Kaliningrad, îl cita pe filosoful german afirma că „niciun stat nu are dreptul să se amestece cu forța în treburile altei țări” și că ”Moscova încearcă să adere la învățăturile filosofului cu privire la soluționarea pașnică a disputelor interstatale“.
Dar din 2005, s-au schimbat multe, inclusiv discursul pacifist de fațadă al lui Putin și despre posibilele reale intenții perverse ale piticului atomic, ne lămurește analistul geopolitic Brian Iselin, director executiv al Institutului de studii EU-Taiwan, în articolul “E timpul să înfometăm fiara: Blocada Kaliningradului este o măsură proporțională, dar și o lovitură de grație ce trebuie dată acolo unde îl doare pe Putin.”
Despre cât de pasionat mai este Putin în însușirea conceptului de “pace etrnă” al gânditorului german ca și al kantismului, ne explică pe îndelete Iselin.

“Astăzi, fortăreața baltică preferată a lui Putin alimentează sabotajul, războiul cibernetic și agresiunea în Europa iar tăierea accesului la aceasta este cheia pentru restabilirea rolului NATO în zonă. Pentru prea mult timp occidentul a jucat în defensivă. Într-un război pe care Moscova nu l-a declarat niciodată oficial, atacul hibrid al Rusiei – dezinformarea, atacurile cibernetice, sabotajele, dezinformarea și subversiunea politică au corodat fundamentele securității europene, în timp ce liderii NATO răspund cu mustrări diplomatice și sancțiuni economice și politice. Între timp, Kaliningradul – fortăreața militarizată a Rusiei de la Marea Baltică – rămâne neatins, funcționând ca un refugiu sigur pentru operațiuni ce destabilizează Europa. Acest sanctuar trebuie să fie închis.”, menționează autorul articolului.
Mai departe, Brian Iselin continuă: “Ce naiba facem? Este timpul ca NATO să impună o blocadă totală aeriană, maritimă și terestră asupra Kaliningradului până când Kremlinul își va opri toate acțiunile ostile împotriva Europei. Acesta nu ar constitui un act de război, ar fi un act de autoapărare colectivă legal, proporțional și demult așteptat. Ar semnala sfârșitul erei impunității.”
Și vă las să citiți în continuare articolul de pe Linkedin netrunchiat căci merită redate în întregime remarcile autorului.
“Războiul mocnit nu este pace. Există o iluzie ciudată care definește modul în care democrațiile liberale percep conflictul și presupunând că războiul începe cu bombe și se termină cu tratate, tot ce nu este așa este etichetat drept „tensiune” sau „provocare”. Această incapacitate de a recunoaște natura conflictului modern este exact ceea ce exploatează Vladimir Putin.
Rusia nu a mai fost în pace cu Europa din 2008, de când a invadat Georgia iar anexarea Peninsulei Crimea, în 2014, nu a fost o gafă strategică, ci o asumare publică a metodei de acțiune. De atunci, agresiunea a continuat prin alte mijloace: atacuri cibernetice asupra Bundestagului german, incursiuni cu drone asupra platformelor petroliere norvegiene, distrugerea infrastructurii și chiar furtul în Suedia, asasinate politice în Marea Britanie, comploturi de sabotaj în Republica Cehă și crize orchestrate ale migranților la granița Poloniei. Adăugați la acestea tăierea cablurilor submarine de comunicații din Marea Baltică ori bruierea echipamentelor electronice de navigație ale zborurilor Companiei Aeriene SAS deasupra Danemarcei și astfel vedem că toate acestea sunt caracteristici ale unei strategii coerente.
Acest lucru nu este teoretic. Acesta este un război prin alte mijloace dect cele clasice iar Kaliningradul este una dintre principalele platforme operaționale ale Kremlinului.

Kaliningrad: De la avanpost la rampă de lansare
Înghesuit între Polonia și Lituania, Kaliningradul este o exclavă rusească, un bastion militar puternic fortificat, dotat cu rachete Iskander cu capacitate nucleară, sisteme de apărare aeriană S-400 de ultimă generație și sisteme avansate de război electronic. Aerodromurile, navele de război și instalațiile radar formează coloana vertebrală a strategiei A2/AD (anti-acces/dezinițierea zonei) a Rusiei în Marea Baltică.
Kaliningradul nu este un atu defensiv. Este un centru ofensiv; un loc de unde Kremlinul își proiectează puterea și perturbă semnalele GPS, monitorizează mișcările NATO și își intimidează vecinii. Poziția geostrategică îi oferă Rusiei proximitate fără responsabilitate și îi permite lui Putin să poarte un război hibrid sub acoperirea ambiguității juridice și a protecției geografice.
Iar noi, fără să o recunoaștem cu voce tare știm cu toții ce este. Inacțiunea noastră este pur și simplu lașă și exact ceea ce speră Putin care va continuă să testeze temperatura NATO cu astfel de provocări. Pentru el, temperatura noastră abia se simte.
Această ambiguitate trebuie să se încheie acum.
De ce o blocadă – și de ce acum?
NATO are la dispoziție ample instrumente. Implementăm sancțiuni, convocăm întâlniri de urgență, condamnăm activități maligne dar am evitat cu grijă să folosim orice mijloace care seamănă cu o putere coercitivă proporțională pentru a schimba calculele Moscovei. Iar această ezitare a transmis semnale greșite Kremlinului.
O blocadă totală a Kaliningradului ar redesena regulile de angajament. Ar fi un mesaj nu în discursuri, ci de hotărâre și tărie.
Acest lucru nu este lipsit de precedent. SUA au impus o “carantină” navală Cubei în timpul crizei rachetelor din 1962. UE a sancționat și blocat navele iugoslave în anii ‘90. Chiar și blocada Israelului asupra Gazei – oricât de controversată – se bazează pe principiul că teritoriul folosit pentru atacuri susținute poate fi, fără îndoială, izolat pentru a proteja securitatea națională.
Kaliningradul nu este Gaza, e o fortăreață militară, nu o zonă umanitară. Niciun civil nu va muri de foame. Niciun spital nu va rămâne fără combustibil. Scopul nu este de a pedepsi populația – este de a-i refuza Kremlinului utilizarea unui atu strategic care ii permite agresiunea hibridă.
Cazul juridic de drept internațional nu este un pact sinucigaș. Articolul 51 din Carta ONU afirmă dreptul la autoapărare individuală și colectivă împotriva atacurilor armate iar Summitul NATO de la Bruxelles, din 2021, a afirmat explicit că atacurile hibride se califică pentru astfel de răspunsuri proporționale.
Articolele Comisiei de Drept Internațional privind responsabilitatea statului permit contramăsuri care nu implică forța, dacă acestea sunt proporționale și reversibile iar o blocadă structurată cu grijă și justificată din punct de vedere juridic se potrivește acestei descrieri. Nu vizează patria rusă, ci un nod specific utilizat pentru acțiuni ostile. Blocada escaladează presiunea fără a se transforma în violență neprovocată, este proporțională, condiționată și se încheie de îndată ce atacurile adverse încetează.
În ceea ce privește riscurile și de ce sunt ele gestionabile, unii vor avertiza asupra escaladării sau asupra pericolului ca acest lucru să împingă Europa într-un război. Ce se întâmplă dacă Rusia ripostează? Lista tuturor roșii trasate lui Putin a expirat demult. Toate au fost încălcate și dacă ar fi să-i luăm temperatura asta ne arată că el va merge tot mai departe forțând și punând presiune fără a aștepta, atâta timp cât va aprecia că răspunsurile primit sunt lașe și ignorabile.
Putin a ales războiul, exclusiv în termenii săi și nu într-o formă pe care putem să o numim ca atare. Dacă ne temem de escaladarea unei contracarări măsurate și defensive, atunci am renunțat la inițiativă. Moscova nu dorește un război direct cu NATO. Stupidele sale invective și scuze anti-NATO au fost mereu teatrale. NATO nu este cauza comportamentului său abuziv, la fel cum nici un bărbat abuziv nu-și bate soția din cauza comportamentului ei. El este doar o persoană abuzivă și atât. La fel este și cu Putin. NATO este sacul lui de box și de fiecare dată când spune un cuvânt împotriva NATO, este doar un abuzator manipulator.
Mai mult, Putin nici măcar nu își poate permite luxul unui război cu NATO. De aceea insistă și insistă. E sâcâitor. E enervant și laș.
După toate informațiile oferite de acțiunile și comportamentul său, omul este departe de a fi inteligent, dar, fără îndoială, este la fel de viclean ca un șobolan cu un dinte de aur. Se bazează pe ambiguitate tocmai pentru că știe că nu poate supraviețui unui conflict simetric și de aceea fiecare lucru pe care îl face este doar pentru prezervarea propriei puteri. O blocadă îl va forța pe Putin să aleagă între o escaladare pe care nu o poate câștiga sau o dezescaladare prin care va pierde jocul, pe teren.
Nu este o provocare periculoasă. Este o corecție strategică.
Cum ar arăta blocada?!
Din punct de vedere operațional, o blocadă este simplă.
NATO anunță o dată fixă la care va interzice accesul pe cale aeriană, maritimă sau terestră în exclava Kaliningrad pentru toate mărfurile militare și cu dublă utilizare. Mărfurile comerciale pot continua să fie transportate, sub rezerva inspecției. Forțele navale vor monitoriza Marea Baltică, patrulele aeriene vor împiedică survolul dinspre Rusia, traficul terestru dinspre Belarus sau Lituania va fi oprit și percheziționat sub autoritate legală defensivă.
Nu este un asediu. Este o carantină. Nu este fără discriminare, este țintit și nu este permanent, e condiționat și nici pe departe nejustificat. Este un răspuns direct la ani de agresivitate susținută.
Imperativul moral
Dincolo de logica juridică și strategică se află un imperativ moral.
Timp de peste un deceniu, democrațiile occidentale liberale au încercat să regularizeze relațiile cu un regim politic care definește normalitatea ca fiind slăbiciune. Au fost oferite schimburi comerciale, a fost extins dialogul și cooperarea, Rusia a fost invitată în instituțiile globale iar occidentul colectiv a primit, la schimb, doar otrăvire, propagandă, bombe, incendii, trucări electorale, sabotaje, manipularea maselor și intervenții paramilitare.
Ce mai așteptăm? O declarație oficială de război? Un atac cinetic asupra Bruxelului? O bază navală rusească instalată peste noapte în Peninsula Gotland?
Pacea nu înseamnă doar absența rachetelor. Pacea înseamnă absența coerciției. Iar status quo-ul nu înseamnă pace – înseamnă paralizie.
Kaliningradul este o pârghie pe care e timpul să o folosim.
Costul inacțiunii
Dacă vom continua să ezităm, Moscova va escalada. Va continuă să taie cablurile submarine, să pirateze parlamentele, să mituiască politicienii, să radicalizeze grupurile marginale și să testeze fiecare fisură din structura noastră democratică.
Scopul nu este victoria, ci entropia. Scopul lui Putin nu este să învingă NATO ci să-l epuizeze și să expună slăbiciunea noastră; lipsa capacității de a acționa în afara unei invazii convenționale totale.
Fiecare război hibrid se încheie cu o socoteală. Întrebarea este dacă noi stabilim termenii sau îi acceptăm pe ai altora? Simplul fapt că NATO a trebuit să dezbată îndelung și să argumenteze pentru a decide în final că războiul hibrid este război de agresiune neprovocat i-a spus lui Putin tot ce avea nevoie să știe despre determinarea noastră.
Blocaj pentru descurajare, nu distrugere
Această evaluare se referă la echilibru. Rusia a petrecut cincisprezece ani remodelând mediul de securitate european prin mijloace hibride și de atunci am fost în permanentă defensivă. A venit timpul să-l refundamentăm la loc. Întrebați orice boxer despre această stare de fapt și vă va spune că viața în defensivă duce doar la înfrângere.
O blocadă NATO asupra Kaliningradului nu este o fantezie beligerantă. Este un act proporțional de autoapărare. Este reversibilă. Este morală și de mult așteptată.
Trebuie să clarificăm faptul că actele ostile împotriva Europei nu vor fi tolerate — nici în spațiul cibernetic, nici prin dezinformare, nici prin intermediari și mai ales folosind scutului unei exclave militarizate.
Acesta este momentul nostru de inițiativă când îndeplinim toate condițiile ca să restabilim principiul fundamental al păcii moderne: acela că nu poți ataca vecinii tăi dintr-o poziție protejată fără consecințe.
Kaliningrad nu este intangibil. Este vulnerabil din punct de vedere strategic și indefensibil din punct de vedere politic așa că hai să-l folosim cum trebuie. Îl blocăm și-i spulberăm iluziile lui Putin.”
[/responsivevoice]
Am fost la Kaliningrad, am fost la Universitatea unde a învăţat şi a predat, am vrut să văd amfiteatrul unde a predat Immanuel Kant, Magistrul. In vremea lui Kant, Konisberg-ul era un oraş al păcii, era vremea lui Frederick cel Mare. Dacă n-aş fi auzit în jurul meu vorbindu-se în ruseşte, cu uşurinţă m-aş fi simţit ca într-o hologramă a vechiului Konisberg. Numai într-un asemenea oraş ar fi putut să creeze Magistrul. Astăzi, “raţiunea pură” n-o mai întâlneşti acolo, ba chiar, nici măcar prin alte citadele academice ale Europei. Si dacă nu există “raţiune pură”, nu poţi să aspiri nici la “raţiune practică”. Astăzi, cred că Magistrul s-ar fi ruşinat să vorbească despre raţiune şi chiar despre criteriile de “critică a puterii de judecare”. Deşi s-a desprins de metafizică, vrând să promoveze un mod de gândire bazat pe raţiune, sistemul său filosofic, bazat pe o putere de pătrundere nemaipomenită a minţii omeneşti, acum nu-şi mai găseşte adepţi în oraşul său iubit. Altele sunt criteriile de viaţă, banul, armele sofisticate, dorinţa de a ucide cât mai mulţi “adversari”, n-au nevoie de raţiune pură.