Dan MIHĂESCU ■
Zilele trecute mi-a picat dinaintea ochilor o știre cam veche, ce-i drept, publicată de Reuters, despre un cercetător sud-coreean, profesor de inginerie urbană și de mediu la Institutul Național de Știință și Tehnologie din Ulsan (UNIST), care a inventat sistemul ce transformă veceul într-o toaletă ecologică. Noua toaletă casnică are un minibiolaborator tehnologic ce descompune excrementele în biogaz și gunoi de grajd, fiecare utilizator fiind răsplătit cu monete digitale pentru contribuția sa.
Potrivit Reuters, veceul ecologic BeeVi (acronim rezultat din cuvintele„albină” și „viziune” ) al inginerului Cho Jae-weon, transformă excrementele umane în combustibil pentru alimentarea unei clădiri cu energie electrică. O pompă de vid, ce înlocuiește sistemul de spălare cu apă a toaletei, trimite fecalele în rezervorul colector subteran unde dejecțiile sunt descompuse de microorganisme în metan. Gazul rezultat alimentează o sobă cu boiler și o celulă de combustie cu oxid solid iar întregul sistem tehnologic devine o sursă de energie pentru clădire.
O persoană defechează, în medie, aproximativ 500 g pe zi ce pot fi transformate în 50 de litri de gaz metan care generează 0,5 kWh de electricitate, echivalentul a 10 Ggool, bani ce pot fi folosiți pentru cumpărarea cafea, tăiței instant, fructe sau cărți, de la magazinele din campusul universitare, a declarat proiectantul.
O istorie despre trasul apei
Citind despre această variantă modernă, automatizată și informatizată a ceea ce bunicii și străbunicii noștri numeau “umblătoare”, este interesant să trecem în revistă evoluția în timp a locului unde „și regele merge singur”!
Astfel, în Europa, arheologii au scos la iveală în interiorul Palatului din Knossos din Creta prima toaletă cu apă inventată acum peste 3.700 de ani, din epoca civilizației minoice. Acest dispozitiv incredibil, cu un scaun din lemn, făcea parte dintr-un sistem de instalații sanitare conceput pentru a gestiona eficient deșeurile prin țevile de scurgere. Întregul sistem tubular ceramic gestiona apa reziduală, rețeaua pluvială și aducțiunea de apă potabilă, toate cu conexiuni extra-muros, demonstrând cunoștințele avansate de salubrizare urbană, cu mult înaintea romanilor, o tehnologie care nu a mai fost utilizată pe scară largă în Europa până la Revoluția Industrială. .
Astfel putem afirma că ruinele Palatului Knossos de pe insula Creta, a scos la iveală una dintre cele mai vechi toalete cu apă curentă, din lume, demonstrând cunoștințe avansate de inginerie hidraulică.
Această realizare străveche evidențiază nu doar expertiza arhitecturală a minoicilor, ci și aprecierea lor profundă pentru igienă, comoditate și calitatea generală a vieții.
Alte sisteme de toalete cu spălare premoderne
S-a descoperit, de asemenea, că latrine cu spălare cu apă au existau în perioada neolitică și în alte zone geografice. Mesopotamienii, spre exemplu, au fost primii din lumea antică care au introdus în în ingineria civilă țevile de canalizare din lut în jurul anului 4000 î.Hr, cele mai vechi exemple fiind găsite în Templul lui Bel din Nippur și din Eshnunna. Acolo au fost identificatr sisteme de canalizare complexe pentru evacuarea apelor uzate din situri și pentru a capta apa de ploaie în fântâni. Orașul Uruk găzduiește cele mai vechi exemple cunoscute de latrine construite din cărămidă, atât de tip ghemuit, cât și cu piedestal, din anul 3200 î.Hr. Țevile de lut, cu segmente ușor detașabile și înlocuibile ce permiteau curățarea, au fost utilizate mai târziu în orașul hitit Hattusa.
Latrină publică romană din orașul antic Ostia
Sistemele de toalete cu spălare au fost construite de civilizația Indus în unele locuri, iar mai târziu egiptenii și civilizația minoică au făcut același lucru, în timp ce aceasta din urmă a dezvoltat în mileniul al II-lea î.Hr. toalete cu spălare pe piedestal, la Knossos și Akrotiri.
Și la fel, în Marea Britanie, la Orkney, a fost identificat mai vechi sat neolitic datând din secolul al XXX-lea î.Hr, Skara Brae, unde fusese folosită o altă formă de tehnologie hidraulică pentru canalizare, proiect utilizând un pârâu conectat la un sistem de drenaj pentru a spălarea dejecțiilor.
Latrinele comunale erau utilizate în tot Imperiul Roman, alimentând canalizările primare sau secundare, din secolul I până în secolul al V-lea d.Hr. Un exemplu foarte bine conservat sunt latrinele de la Housesteads, de pe Zidul lui Hadrian, în Marea Britanie. Aceste toalete nu aveau sistem de spălare în sensul modern al cuvântului, dar aveau un flux continuu de apă curentă pentru a spăla deșeurile organice. Odată cu căderea Imperiului Roman de Apus, aceste sisteme de toalete comune au căzut în desuetudine în Europa de Vest, deși au continuat să fie utilizate în Imperiul Roman de Răsărit unde s-au păstrat înregistrări despre reînnoirea conductelor de toaletă și repararea canalizărilor.
În februarie 2023, arheologii din China au descoperit rămășițele unei toalete cu spălare vechi de 2.400 de ani, precum și o țeavă de spălare îndoită, au fost descoperite printre ruinele unui palat antic în situl arheologic Yueyang din centrul orașului Xi’an de cercetătorii Institutului de Arheologie al Academiei Chineze de Științe Sociale.
Cei familiarizați cu veceurile din civilizația rurală veche, exterioare locuinței, trebuie să știe că toaleta medievală este predecesoarea lor, construită din piatră masivă. Relegate în nișele private ale unei fortărețe, toaletele medievale nu erau altceva decât scaune cioplite în piatră deasupra unor deschideri ce duceau la o latrină sau la șanțul castelului de dedesubt.
Toaleta medievală mai era cunoscută și sub numele de garderobă sau cameră privată (de unde și arhaicul românesc “privată”) și era adesea amplasată pe mai multe etaje ale majorității castelelor, nefiind mai spațioasă decât toaleta unei cafenele moderne.
Toaleta medievală era un produs al epocii sale, înainte ca apariția instalațiilor sanitare interioare să rafineze experiența băii. Cu toate acestea, merită să aruncăm o privire asupra modului în care a apărut și a dispărut.
Istoria toaletei medievale
În ciuda numelui, Evul Mediu nu a fost doar o perioadă de tranziție între epoci. Această perioadă lungă și dificilă din istoria Europei a început odată cu căderea Imperiului Roman în 467 d.Hr. și a continuat până în Renașterea din secolul al XIV-lea.
Odată cu căderea Imperiului Roman, Europa a devenit în mare parte feudală. Construirea castelelor era o întreprindere ambițioasă și putea dura până la 10 ani, fără a mai menționa că era destul de costisitoare. La sfârșitul Evului Mediu, regele Edward I aproape și-a falimentat trezoreria coroanei, cheltuind 100.000 de lire sterline pe fortificațiile sale din Țara Galilor unde toaletele au fost o prioritate majoră în proiectare.
Existau câteva modele diferite pentru aceste toalete. Canalele de evacuare ale unor toalete medievale se scurgeau pe exteriorul fortăreței în șanțuri sau râuri, în timp ce altele erau proiectate cu canale interne ale castelului care canalizau deșeurile într-o curte sau hazna.
Alte toalete, între timp, ieșeau în afara zidurilor castelului. Deschiderile atârnau în aer liber, lăsând gravitația să facă restul. De obicei, o bancă de lemn separa gaura sculptată în piatră de fundul utilizatorului.
Construirea toaletelor în interiorul zidurilor palatului nu era însă doar pentru comoditate. De fapt, ele serveau și ca obstacol pentru potențialii inamici.
Prin construirea de toalete cu puțuri care se goleau în curțile sau haznalele din jurul palatului, invadatorii puteau fi ținuți relativ la distanță.
Cu toate acestea, aceste puțuri trebuiau construite la o înălțime suficientă deasupra solului, astfel încât inamicii să nu poată pătrunde prin gaura din camera privată. Exact acest lucru s-a întâmplat în 1203, când palatul francez al regelui Richard I, Château Gaillard, a fost asediat.
În mod ideal, desigur, deșeurile ar fi căzut pur și simplu într-un râu, unde nimeni nu ar fi trebuit să se ocupe de ele, așa că unele toalete ale castelelor erau construite deasupra unei stânci abrupte.
Fără acest lux, trebuia să existe cineva care să se ocupe de excremente, să le îndepărteze sau să se asigure că erau amestecate corespunzător în șanțul din jur. În Anglia dinastiei Tudor, această meserie era cunoscută sub numele de ”gong farmer”, iar cei care aveau această îndeletnicire trebuiau să lucreze doar noaptea, pentru ca ceilalți să nu fie deranjați.
Deși erau obligați să locuiască în case izolate, se pare că primeau un salariu decent pentru fiecare tonă de excremente pe care o îndepărtau. O toaletă medievală, sau garderobă, era doar o gaură care direcționa deșeurile utilizatorului în șanțul de dedesubt.
Cel mai mare dezavantaj al toaletei medievale era faptul că nu exista aproape nicio modalitate practică de a evita mirosul urât. Din păcate, toaletele medievale nu erau întotdeauna situate în camere private cu fereastră, caz în care se recurgea la aromatizarea cu ierburi.
Dezvoltarea toaletei moderne cu spălare hidraulică
În 1596, Sir John Harington (1561–1612) a publicat A New Discourse of a Stale Subject, Called the Metamorphosis of Ajax (Un nou discurs despre un subiect vechi, intitulat Metamorfoza lui Ajax), în care descria un precursor al toaletei moderne cu apă curentă instalată în casa sa din Kelston, Somerset. Proiectul avea o supapă de spălare pentru a lăsa apa să iasă din rezervor și un sistem de spălare pentru a goli vasul. El a instalat unul pentru nașa sa, regina Elisabeta I, la Palatul Richmond.
Odată cu debutul Revoluției Industriale și progresele tehnologice aferente, toaleta cu rezervor a început să capete forma sa modernă. Un progres crucial în domeniul instalațiilor sanitare a fost sifonul în formă de S, inventat de mecanicul scoțian Alexander Cumming în 1775 și utilizat și în prezent. Acest dispozitiv utilizează apa stagnantă pentru a sigila ieșirea vasului, împiedicând scurgerea aerului puturos din canalizare. Proiectul său avea o supapă glisantă în ieșirea vasului, deasupra sifonului. Doi ani mai târziu, Samuel Prosser a solicitat un brevet britanic pentru o „toaletă cu piston”.
Brevetul lui Alexander Cumming din 1775 pentru sifonul în formă de S, care a pus bazele toaletei moderne cu spălare.
Inventatorul prolific Joseph Bramah și-a început cariera profesională instalând toalete bazate pe modelul brevetat de Alexander Cumming în 1775. El a constatat că modelul instalat în casele din Londra avea tendința de a îngheța pe timp rece. În colaborare cu domnul Allen, el a îmbunătățit modelul înlocuind supapa glisantă obișnuită cu o clapetă articulată care sigila fundul vasului. De asemenea, a dezvoltat un sistem de supape cu flotor pentru rezervorul de spălare. Obținând brevetul pentru acesta în 1778, a început să fabrice toalete într-un atelier din Denmark Street, St Giles. Designul a fost, probabil, prima toaletă cu spălare automată practică, iar producția a continuat până în secolul al XIX-lea, fiind utilizată în principal pe bărci. Thomas Bowdich, un călător englez, a vizitat Kumasi, capitala Imperiului Ashanti, în 1817 și a menționat că majoritatea caselor din oraș, în special cele din apropierea palatului regelui, aveau toalete interioare care se spălau cu litri de apă clocotită.
Versiunea îmbunătățită a lui Joseph Bramah a fost prima toaletă cu spălare practică.
Toaletele moderne germane: o scurtă istorie
De-a lungul istoriei, toaletele au fost doar o simplă gaură în pământ. În Germania, întrebarea când a fost instalată prima toaletă modernă are răspunsuri diferite. Cu toate acestea, istoria toaletelor nu poate fi povestită fără a-l menționa pe Alexander Cumming. În 1775, inventatorul scoțian al cotului în S a cucerit lumea și a schimbat cu adevărat istoria toaletelor.
În timp ce britanicii îi sunt recunoscători prințului Albert pentru bradul de Crăciun, o teorie sugerează că regina Victoria a dăruit Germaniei ceva și mai magic – o toaletă cu apă curentă, cu cotul în S al lui Cumming. Datorită vizitelor sale regulate la Castelul Ehrenburg pentru a-și vedea familia extinsă din Renania-Palatinat, o toaletă cu apă curentă a fost importată din Anglia și instalată în castel în anii 1860 pentru ca regina să o folosească atunci când stătea acolo. Astăzi, aceasta este cea mai veche toaletă modernă care mai există în Germania.
Mișcările sanitare victoriene din Marea Britanie anilor 1830 au însemnat că reforma sanitară a precedat cu mult orice astfel de evoluții în Germania. Dar în ambele țări a trecut mult timp până când toaletele au devenit cu adevărat populare. Până în anii 1880, designul lui Cumming fusese deja actualizat de Thomas Crapper, devenind designul cu cot în U pe care îl folosim și astăzi. Numele lui Crapper avea să capete, de asemenea, un nou înțeles pentru totdeauna.
Abia după începutul secolului, toaletele cu apă curentă au început să fie utilizate pe scară mai largă, odată cu conectarea locuințelor la rețeaua de alimentare cu apă și dezvoltarea sistemelor de canalizare în toată Germania. Totuși, asta nu înseamnă că oamenii se bucurau de același nivel de confort pe care îl avem astăzi: încă în 1968, aproximativ 12% din locuințele din Berlinul de Vest nu aveau încă toaletă privată, iar toaleta era adesea amplasată la jumătatea scărilor într-un bloc de apartamente.
Astăzi, marea majoritate a oamenilor din Germania se pot bucura de confortul propriului lor WC. Dar există încă o inovație în materie de design, care datează din anii 1850, care îi bântuie pe utilizatorii moderni de toalete din republica federală: spălarea superficială, mai cunoscută sub numele de „raftul pentru caca”. Se pare că Marea Britanie este, de asemenea, responsabilă pentru acest design infam, brevetat pentru prima dată de inginerul sanitar englez George Jennings. Toaleta cu spălare superficială sau „washout” era o caracteristică comună a toaletelor din Europa până în anii 1970.
Însă, odată cu scăderea numărului de toalete cu spălare care mai există și care se găsesc doar în clădiri vechi dintr-un număr limitat de țări europene, multe persoane care le întâlnesc pentru prima dată în Germania cred în mod eronat că sunt un design unic german. Prin urmare, expresia inventată de mulți străini care caută pe Google din confuzie este „raftul german pentru excremente”.
Raftul german pentru excremente
Dacă ești obsedat de curățenie și îți place să-ți examinezi excrementele înainte de a le arunca în toaletă, toaletele germane sunt cele mai potrivite pentru tine.
Cunoscut oficial sub numele de Flachspüler, toaleta germană cu „raft pentru excremente” uimește prin modul în care promovează o experiență față în față cu fecalele, neplăcută pentru majoritatea oamenilor.
În loc să evite procesul natural al corpului nostru, rafturile toaletelor germane afișează ceea ce a lăsat în urmă și îl oferă spre inspecție. Poate părea ciudat pentru unii, dar raftul a fost de fapt foarte popular odată datorită a două avantaje de design:
Împiedică stropirea în timpul vizitei pentru numărul doi, spre deosebire de toaletele standard de astăzi, unde stropirea este obișnuită, sau toaletele din Statele Unite, unde vasul toaletei este de obicei aproape plin. Vasul de toaletă cu raft, pe care oamenii îl consideră caracteristic Germaniei, se numește washout suite . Acesta a fost proiectat inițial de producătorii britanici pentru țările tropicale, iar ideea era de a proteja utilizatorul în cazul în care apa sanitară ar fi fost mai puțin igienică.
Ideea era de a preveni stropirea atunci când fecalele sunt eliberate în apă.
George Jennings a brevetat ideea în 1852, același tip care a construit toaletele publice pentru marea expoziție și a inventat ușa veceului public cu monede care ne-a dat expresia acum uitată „a cheltui un penny”.
Te ajută să ții sub observație excrementele din motive de sănătate și să deprinzi așa numita artă a scatologiei (ghicitul în fecale).
Dar, desigur, există și alte moduri în care vizita ta poate fi murdară atunci când este implicat un raft pentru excremente. Fără gravitație ca ajutor pentru curățenie, raftul pentru excremente necesită o spălare puternică pentru a îndepărta excrementele. Deși spălarea este puternică, rareori este suficientă pentru a lăsa vasul curat lună. Acesta este momentul în care înveți cuvântul „Bremsstreifen” (urme de frânare).
Un alt aspect care poate fi dificil pentru utilizatorii care folosesc pentru prima dată Flachspüler este faptul că sunt confruntați cu propriile mirosuri neplăcute. Între depunere și spălare, Flachspüler lasă excrementele expuse la aer, spre deosebire de modelul de toaletă la modă în prezent, care este conceput pentru a încuraja deversarea imediat a deșeurilor în apa din toaletă și pentru a vă scuti de mirosurile neplăcute pe care le produce. Într-adevăr, aceste două dezavantaje sunt probabil principalele motive pentru care toaleta cu raft pentru excremente a căzut în dizgrație în Europa modernă.
Dar confuzia nu se oprește aici. În Germania, într-o toaletă puteți întâlni și alte tehnologii cu care nu sunteți familiarizați, și anume încuietori, robinete și lumini de tip german.
În timpul vizitei la „stilles Örtchen” (locul tăcut), întrerupătorul de lumină ar putea fi primul lucru care vă va deruta, nu pentru că este dificil de utilizat, ci pentru că este adesea amplasat în exteriorul ușii, și nu în interiorul băii. Acest lucru înseamnă că în Germania riscați să faceți accidental treaba mare în întuneric. Să sperăm că aveți copii, parteneri sau colegi de apartament înțelegători, care nu sunt predispuși la farse.
Odată ce v-ați făcut treaba, este timpul să apreciați marea invenție care este toaleta cu spălare. Lucrurile au evoluat mult în Germania de la vremea când regina Victoria era pe tron, iar astăzi majoritatea toaletelor din Germania au mai multe opțiuni de spălare – jumătate sau completă – care pot fi alese în funcție de natura vizitei dvs. la toaletă și de câtă forță considerați că este necesară pentru a elimina resturile.
Pe lângă toaleta cu dublă spălare, un alt element genial al băilor germane vă permite să găsiți temperatura perfectă pentru a vă spăla pe mâini înainte de a ieși din nou în lume. Acestea nu au două robinete, ci unul singur, care poate fi reglat între cald și rece pentru a găsi temperatura perfectă pentru spălarea mâinilor. Bucurați-vă!
Designul vasului de WC
„Vasul” sau „tava” unei toalete este recipientul care primește deșeurile corporale. Vasul toaletei este cel mai adesea fabricat din ceramică, dar poate fi uneori fabricat din oțel inoxidabil sau din materiale plastice compozite. Vasele toaletelor sunt montate în unul dintre cele trei moduri de bază: montate deasupra podelei (pe piedestal), montate pe perete (în consolă) sau montate în podea (toaletă turcească).
În interiorul vasului, există trei sisteme principale de proiectare a căilor de apă: sistemul cu sifon (utilizat în principal în instalațiile rezidențiale din America de Nord și în instalațiile comerciale ușoare din America de Nord), sistemul fără sifon (utilizat în majoritatea celorlalte instalații) și sistemul cu supapă (utilizat în trenuri, avioane de pasageri, autobuze și alte instalații similare din întreaga lume). Toaletele de tip vechi, numite „toalete cu spălare”, se găsesc acum doar în câteva locuri.
Dacă doriți să reduceți la minimum mirosurile neplăcute și să eliminați cât mai repede posibil deșeurile, toaletele britanice sunt cele mai potrivite.
Sintetizând, comparația între toaletele germane și cele britanice se reduce adesea la preferințele de design și practicile culturale, deoarece ambele au avantaje și dezavantaje:
Toaletele germane -“wash-out” toilet
Design: Multe toalete germane au un design de tip „raft”, în care deșeurile sunt depozitate pe o suprafață plană înainte de spălare. Acest lucru permite utilizatorilor să inspecteze deșeurile din motive de sănătate.
Mecanism de spălare: Toaletele germane au de obicei opțiuni de spălare dublă (pentru deșeuri lichide și solide), ceea ce promovează conservarea apei.
Igienă: Designul raftului poate facilita curățarea și inspectarea mai ușoară, ceea ce unii utilizatori consideră igienic.
Toaletele britanice “wash-down” toilet
Design: Toaletele britanice au de obicei un design mai tradițional al vasului, în care deșeurile sunt scufundate imediat în apă, ceea ce poate contribui la reducerea mirosurilor.
Mecanism de spălare: Toaletele britanice au, de asemenea, în mod obișnuit sisteme de spălare dublă, deși spălarea simplă este încă prevalentă în unele modele mai vechi.
Spațiu și confort: Toaletele britanice pot avea un design mai compact, ceea ce poate fi avantajos în băile mai mici.
Preferințe personale
Igienă vs. confort: Unii oameni preferă designul german pentru caracteristicile sale igienice, în timp ce alții pot considera designul britanic mai confortabil și mai plăcut din punct de vedere estetic.
Norme culturale: Preferințele pot fi influențate de normele culturale și de experiențele personale.
În cele din urmă, depinde de preferințele individuale și de aspectele designului toaletei care sunt cele mai importante pentru dvs.
Boluri sifonice / Toaleta sifonică cu sifon unic
Toaleta sifonică, numită și „sifon jet” și „sifon wash”, este probabil cel mai popular model din America de Nord pentru instalațiile sanitare rezidențiale și comerciale ușoare. Toate toaletele sifonice au o conductă de apă în formă de S.
Apa stagnantă din vas acționează ca o barieră împotriva gazelor de canalizare care ies din canalizare prin scurgere și, de asemenea, ca un recipient pentru deșeuri. Gazele de canalizare sunt evacuate printr-o conductă de aerisire separată atașată la conducta de canalizare. Apa din vasul toaletei este conectată la scurgere printr-o conductă de scurgere în formă de „S” extins, care se curbează în sus în spatele vasului și în jos până la scurgere. Porțiunea canalului din spatele vasului este dispusă ca un tub sifon, a cărui lungime este mai mare decât adâncimea apei din vas. Partea superioară a tubului curbat limitează înălțimea apei din vas înainte ca aceasta să curgă în canalul de scurgere. Canalele de scurgere din aceste toalete sunt proiectate cu diametre puțin mai mici decât cele ale toaletelor fără sifon, astfel încât canalul de scurgere să se umple în mod natural cu apă de fiecare dată când se trage apa, creând acțiunea de sifon.
În partea superioară a vasului de toaletă se află o margine cu multe orificii de scurgere înclinate, alimentate din rezervor, care se umplu, clătesc și induc un vârtej în vas atunci când se trage apa. Unele modele utilizează un orificiu mare în partea din față a marginii pentru a permite umplerea mai rapidă a vasului. De asemenea, poate exista un orificiu de jet sifon cu diametrul de aproximativ 25 mm (1 inch) în partea inferioară a sifonului vasului de toaletă.
Dacă toaleta este spălată dintr-un rezervor, deasupra toaletei este montat un rezervor mare, care conține aproximativ 4,5 până la 6 litri (1,2 până la 1,6 galoane americane) de apă în modelele moderne. Acest rezervor este construit cu un orificiu mare de scurgere cu diametrul de 50 până la 75 mm (2 până la 3 inci) în partea inferioară, acoperit de o supapă cu clapetă care permite apei să părăsească rapid rezervorul de reținere atunci când este activată spălarea. Alternativ, apa poate fi furnizată direct printr-o supapă de spălare sau un „flushometru”.
Afluxul rapid de apă în vasul toaletei face ca apa stagnantă din vas să se ridice și să umple tubul sifonului în formă de S montat în partea din spate a toaletei. Acest lucru declanșează acțiunea sifonului toaletei. Acțiunea sifonului „trage” rapid aproape toată apa și deșeurile din vas și apa din rezervor care se scurge rapid în canalizare în aproximativ 4-7 secunde — se trage apa. Când cea mai mare parte a apei s-a scurs din vas, coloana continuă de apă din sifon se întrerupe atunci când aerul pătrunde în tubul sifonului. Toaleta emite apoi un sunet caracteristic de gâlgâit, pe măsură ce acțiunea sifonului încetează și nu mai curge apă din toaletă.
O „toaletă cu sifon adevărat” poate fi identificată cu ușurință după zgomotul pe care îl face. Dacă se aude cum aspiră aerul în canalul de scurgere la sfârșitul unei spălări, atunci este o toaletă cu sifon adevărat. Dacă nu, atunci este fie o toaletă cu sifon dublu, fie o toaletă fără sifon.
Dacă apa este turnată încet în vas, aceasta curge pur și simplu peste marginea canalului de scurgere și se scurge încet în canalizare, astfel încât toaleta nu se spală corespunzător.
După spălare, supapa cu clapetă din rezervorul de apă se închide sau supapa de spălare se închide; conductele de apă și supapele conectate la alimentarea cu apă umplu din nou rezervorul și vasul toaletei. Apoi, toaleta este din nou gata de utilizare.
Dacă racordul jetului frontal („de spălare”) la orificiul de admisie superior al toaletei se înfundă, spălarea poate fi deficitară sau imposibilă.
O secțiune transversală simplificată a unei toalete sifonice. Săgețile indică fluxul apei de spălare prin margine și jetul în vas și ieșirea prin sifonul alungit în formă de S.
Toaletă cu sifon dublu
Toaleta cu sifon dublu este un tip mai puțin obișnuit, care este extrem de silențioasă la spălare. Un dispozitiv cunoscut sub numele de aspirator utilizează fluxul de apă din spălare pentru a extrage aerul din cavitatea dintre cele două sifoane, reducând presiunea aerului din interior și creând un sifon care extrage apa și deșeurile din vasul toaletei. Spre sfârșitul ciclului de spălare, aspiratorul nu mai este scufundat în apă, permițând astfel aerului să pătrundă în cavitatea dintre sifoane și să rupă sifonul, fără zgomotul de gâlgâit, în timp ce apa finală de spălare umple vasul.
O toaletă cu sifon cu dublă capcană. Apa intră la (A), aspirând aerul în aspirator (B) din piciorul sifonului (E) înainte de a trece în margine (C) și în vas (D). Apa din prima capcană din vas (F) este împinsă prin sifon și ieșită prin a doua capcană (G) către scurgere.
Boluri fără sifon / Toaletă cu evacuare prin spălare
Toaletele cu spălare sunt cea mai comună formă de toalete cu piedestal și consolă în afara Americii. [citare necesară] Vasul are o deschidere mare în partea superioară, care se îngustează până la un sifon la bază. Se spală din partea superioară cu apă evacuată printr-o margine de spălare sau jeturi. Forța apei care curge în vas spală deșeurile prin sifon și în canalizare.
Vasele de toaletă cu spălare au fost dezvoltate din vechile toalete „hopper”, care erau simple vase conice conectate la un canal de scurgere. Cu toate acestea, deșeurile sunt de obicei excretate spre partea din spate a toaletei, mai degrabă decât exact în centru, iar partea din spate a vaselor hopper era predispusă la murdărire. Vasul modern de spălare are o parte din spate cu o pantă abruptă și o parte din față cu o pantă mai ușoară sau curbată, astfel încât sifonul este descentrat, spre partea din spate a toaletei. Cu acest design „conic excentric”, majoritatea deșeurilor cad în bazinul de apă de la baza vasului, mai degrabă decât pe suprafața toaletei. Vecile toalete cu spălare aveau o zonă mare de apă la bază pentru a minimiza murdărirea, ceea ce necesita un volum mare de apă pentru a le curăța eficient. Vasele moderne au o suprafață mai mică, ceea ce reduce volumul de apă necesar pentru spălare; cu toate acestea, zona de apă este întotdeauna mică în comparație cu zona de apă a unui vas sifonic tipic nord-american, iar acest lucru face ca vasul cu spălare să fie predispus la murdărire.
Toaletă cu spălare
Toaletele cu spălare sau Flachspüler („spălare superficială”) au o platformă plată cu un bazin superficial de apă. Acestea sunt spălate cu un jet de apă din spate care împinge deșeurile în sifonul de dedesubt. De acolo, fluxul de apă le elimină în sistemul de canalizare. Un avantaj al acestui design este că utilizatorii nu vor fi stropiți de jos. Prelevarea probelor de scaun este, de asemenea, simplificată. Toaletele cu spălare au un bazin superficial cu apă în care sunt depozitate deșeurile, cu un canal de scurgere chiar în spatele acestui bazin. Deșeurile sunt eliminate din acest bazin cu apă fiind măturate în canalul de scurgere (de obicei un canal în formă de P sau de S) și apoi în canalizare de apa din spălare. Vazoanele cu spălare au fost printre primele tipuri de toalete ceramice inventate și, de la începutul anilor 1970, se găsesc acum doar într-un număr din ce în ce mai mic de localități din Europa. [este necesară citarea] O toaletă cu spălare este un tip de toaletă cu spălare care a fost odată utilizată în mod predominant în Germania, Austria și Franța. A fost brevetată în Marea Britanie de George Jennings în 1852 și a rămas tipul standard de toaletă în Marea Britanie pe tot parcursul secolului al XIX-lea.
Exemple de acest tip de toaletă pot fi găsite în Austria, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Țările de Jos și unele regiuni din Polonia, deși devine din ce în ce mai puțin obișnuită.
Un dezavantaj al acestui design este că poate necesita utilizarea mai intensă a unei perii de toaletă pentru a îndepărta resturile de fecale care ar putea lăsa urme pe raft. [citare necesară] În plus, acest design prezintă dezavantajul de a crea un miros puternic și persistent, deoarece fecalele nu sunt scufundate în apă imediat după excreție.
O toaletă cu spălare care reține materiile fecale într-o adâncitură superficială până la spălare.
Toaletă turcească
În multe părți ale Asiei, oamenii folosesc în mod tradițional toaleta în poziție ghemuită. Acest lucru se aplică atât defecării, cât și urinării, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor. Prin urmare, locuințele și toaletele publice sunt dotate cu toalete în poziție ghemuită, cu vasul de toaletă instalat în podea. Acest lucru are avantajul de a nu necesita un scaun de toaletă suplimentar și, de asemenea, este mai convenabil pentru culturile în care oamenii folosesc apă pentru a-și spăla organele genitale în loc de hârtie igienică. Cu toate acestea, toaletele în stil occidental, montate la înălțimea scaunului și dotate cu un scaun din plastic, au devenit și ele populare. Multe toalete publice au atât toalete în poziție ghemuită, cât și toalete în poziție așezată.
În țările occidentale, în unele toalete publice utilizate de persoane obișnuite cu toaletele de tip turcesc, au fost afișate instrucțiuni privind utilizarea corectă a toaletelor de tip occidental. Acest lucru are scopul de a evita spargerea toaletei sau a scaunului în cazul în care cineva încearcă să se așeze în poziție turcească pe margini.
Designul „anglo-indian” utilizat în India permite utilizarea aceleiași toalete atât în poziție așezată, cât și în poziție turcească.
Toaleta orientală – Squat toilet
Toaletele ghemuite oferă mai multe avantaje în comparație cu toaletele cu scaun:
1. **Poziție naturală**: Poziția ghemuită aliniază corpul într-o postură mai naturală pentru defecație, ceea ce poate ajuta la facilitarea procesului și la reducerea efortului.
2. **Îmbunătățirea tranzitului intestinal**: Poziția ghemuită poate ajuta la relaxarea completă a mușchiului puborectal, promovând mișcări intestinale mai ușoare și mai complete, reducând potențial probleme precum constipația și hemoroizii.
3. **Igienă**: Unii utilizatori consideră că toaletele ghemuite sunt mai igienice, deoarece necesită mai puțin contact cu suprafețele care pot adăposti bacterii.
4. **Eficiență a spațiului**: Toaletele ghemuite ocupă adesea mai puțin spațiu, ceea ce le face potrivite pentru băi sau facilități mai mici.
5. **Eficiente din punct de vedere al costurilor**: Pot fi mai puțin costisitoare de instalat și întreținut, deoarece necesită de obicei mai puține instalații sanitare și sisteme mai puțin complexe.
6. **Preferințe culturale**: În regiunile în care toaletele ghemuite sunt comune, utilizatorii se pot simți mai confortabil și obișnuiți cu acest stil, ceea ce îl face opțiunea preferată.
7. **Mai puțin miros**: Toaletele ghemuite pot ajuta la reținerea mirosurilor mai eficient, deoarece au adesea designuri mai simple care reduc la minimum problemele de ventilație.
Deși toaletele ghemuite au aceste avantaje, preferințele individuale și nivelurile de confort variază foarte mult, ceea ce duce la rate de adoptare diferite în întreaga lume.
WC cu valvă
Toaleta cu supapă are o supapă sau o clapetă la ieșirea din vas, adesea cu o garnitură etanșă pentru a reține apa din vas. Când se trage apa, supapa se deschide și apa din vas se scurge rapid în canalizare, ducând cu ea și deșeurile.
Cel mai vechi tip de toaletă, toaleta cu supapă este acum rar utilizată pentru sistemele de toalete cu apă. Mai complicat în proiectare decât alte toalete, acest model are o fiabilitate mai scăzută și este mai dificil de întreținut sau reparat. Cea mai comună utilizare a toaletelor cu supapă este acum în toaletele portabile pentru rulote, camping, trenuri și avioane, unde lichidul de spălare este reciclat. Acest model este utilizat și în vagoanele de tren pentru utilizare în zone în care deșeurile pot fi pur și simplu aruncate între șine (spălarea acestor toalete este, în general, interzisă când trenul se află într-o gară).
Toaletele simple cu supapă sunt utilizate în majoritatea trenurilor rusești de stil vechi, fabricate în Germania de Est (fabrica Ammendorf, designul datând probabil din anii 1950), folosind o supapă de închidere în formă de tavă la baza vasului și descărcând deșeurile direct pe patul de cale ferată de dedesubt. Utilizarea acestui tip de toaletă este permisă numai în timp ce trenul este în mișcare și în afara marilor orașe. Aceste modele sunt eliminate treptat, împreună cu trenurile vechi, și sunt înlocuite cu sisteme moderne de vid.
Cântărețul britanic Ian Wallace a compus și interpretat piesa umoristică „Never Do It at the Station” (Nu o face niciodată în gară), care menționa toaletele vechi cu rezervor de apă, care erau încă în uz la mijlocul secolului al XX-lea în Marea Britanie. Piesa îi sfătuia mai întâi pe călătorii economi să economisească bani evitând toaletele cu plată din gări, dar le reamintea și pasagerilor politicoși să nu folosească toaleta din tren în timp ce acesta era oprit în gară.
[/responsivevoice]
