C.M. VLAICU ■
Vreau eu multe, așa că îmi permit să adaug pe listă și pașaportul cultural. Mă rog, abordăm conceptul aici, nu denumirea, nici variațiile ideii pe glob. „Pașaportul cultural” este un program public prin care statul oferă acces gratuit sau subvenționat la cultură – de regulă pentru tineri (elevi, studenți) sau pentru anumite categorii sociale. Și aici vin variațiunile: poate fi un card, un cont digital sau o aplicație care oferă bilete gratuite de acces la muzee, teatre, cinema, evenimente, uneori chiar și credit cultural (o sumă de bani pe care o poți cheltui pe cultură).
În Malta se numește „Cultural Passport” și dă dreptul membrilor unei familii, indiferent cât de numeroase, să intre o dată pe an gratuit la oricare dintre muzeele malteze. În Franța este „Pass Culture”, vizează vârstele 15–18 ani și adaugă un credit în bani. În Italia este „18app” și oferă o sumă de bani pentru cheltuieli culturale, iar în Spania există un mix numit „Bono Cultural Joven”. În fine, nu are rost să ne lungim cu exemplele. Există, se poate și ne-ar plăcea, asta e sigur.
Că ne-ar plăcea e important, dar oportunitatea e mai exigentă și cere argumente.
Acestea sunt însă și ele favorabile ideii: pașaportul cultural are rolul de a crea obiceiuri de consum, de a crește expunerea timpurie la actul artistic, de a susține industriile culturale și calitatea în artă, de a da acces la cultură familiilor cu venituri mici și celor din zone defavorizate, de a crea un public viitor. Cum să o spun sintetic? Pune umărul la demanelizare.
Miza este serioasă, atât economică, cât și socială, deoarece cultura nu este „lux”, ci industrie și instrument de coeziune. Țările care au introdus astfel de programe nu au făcut-o din generozitate, ci din calcul: fiecare bilet subvenționat întoarce banii în librării, teatre, în toate formele de producție artistică.
În mod real, accesul la cultură nu a fost niciodată egal, nu pentru că nu există ofertă, ci pentru că există bariere de preț, de educație și de obișnuință. Un copil care nu merge niciodată la teatru nu va simți nevoia să meargă nici ca adult. Un adolescent care nu intră într-un muzeu nu va dezvolta o relație cu patrimoniul. Pașaportul cultural este o investiție în reflexele celor privați de acest acces și de informație. În același timp, este și o investiție în piața de artă.
În România, au existat și continuă să existe intrări gratuite pentru elevi în anumite muzee, ca inițiative locale, există și evenimente subvenționate, dar nu avem un sistem unitar, ușor de folosit și valabil unei întregi categorii de beneficiari.
Pe scurt? Mie mi-ar plăcea acel gest simplu prin care statul spune: „du-te și consumă cultură, plătesc eu”.
[/responsivevoice]
