Sebastian CĂTĂNOIU ■
Prima reacție ar fi să vă spuneți că nu mai știm nici măcar să scriem un titlu corect: ce-i prostia asta, „plotun”, care nu înseamnă nimic? A fost o neglijență, pardonabilă sau nu, dar cu siguranță e vorba de „pluton”, iar titlul ar putea trimite, poate, la un remake al celebrului film ”Platoon” al lui Oliver Stone! Vă asigur că, rămânând pe tărâm artistic, s-ar putea face un film sau scrie o carte cu acest titlu, doar că personajul principal va fi…elanul, cea mai mare cervidă.
Termenul „plotun”, folosit pentru elan, apare în textele vechi și cronici, inclusiv la Dimitrie Cantemir care menționează plotunii trecând Nistrul în iernile grele, venind dinspre Polonia acelor vremuri, ceea ce confirmă circulația cuvântului în spațiul moldovenesc înainte de standardizarea vocabularului modern. În timp, pe măsură ce limba literară s-a uniformizat și influențele occidentale au crescut, „elan” a devenit termenul preferat, iar „plotun” a rămas doar o relicvă lingvistică, cu valoare istorică și stilistică. Într-o perioadă în care vocabularul se îmbogățește constant cu neologisme, încercarea de a resuscita un arhaism ar putea părea, la prima vedere, în contra firii. Asemenea reveniri nu sunt neapărat artificiale, ele pot funcționa ca gesturi de recuperare culturală, mai ales dacă au o explicație!
Recuperarea cuvântului ar putea fi justificată prin cele petrecute în ultimele zile la Parcul Natural Vânători Neamț unde, venind din Germania, Elveția și Franța, au ajuns patru elani, trei femele și un mascul! Momentul e cu adevărat istoric pentru România pentru că este pentru prima dată când exemplare din această specie au fost aduse ca urmare a unui act voluntar, cu bătaie pe termen lung. După un drum de mii de kilometri, parcurși de-a lungul a trei zile, ”mușchetarii” noștri au poposit cu bine în țarcul de carantină, unde vor sta o perioadă de 30 de zile, timp în care accesul va fi permis doar autorităților sanitar veterinare și personalului Administrației Parcului Natural Vânători Neamț (Romsilva). (foto 1)
După acest interval, elanii vor putea fi admirați de publicul iubitor de natură, de la distanță, având în vedere că scopul pentru care au fost aduși este pregătirea pentru viața în sălbăticie. Se va urmări starea de sănătate a animalelor și, foarte important, se va realiza tranziția de la meniul occidental, bazat pe peleți, la ”bucatele” autohtone din care nu vor lipsi morcovii, merele, fânul din flora spontană și bineînțeles delicatesele din țarcul de carantină: ramuri de salcie și plopi, semințișuri și pătura erbacee neaoșă. Iar asta nu se va întâmpla așa, din ochi, ci sub supravegherea specialiștilor în faună cinegetică. Poate mai puțin știut, spre deosebire de alte mari erbivore europene, elanul este un foarte bun înotător care se poate scufunda complet, proporția vegetației subacvatice în dieta sa fiind una însemnată. Pentru a veni în întâmpinarea acestei caracteristici, în țarc au fost săpate două cuvete, în zone în care apa pluvială stagnează natural, înlesnindu-se astfel captarea apei pe o perioadă mai îndelungată. Efectele vor fi benefice nu doar pentru elan, ci și pentru biodiversitatea locală. (foto 2)
După trecerea cu bine a perioadei de carantină, elanii vor fi lăsați în țarcul de aclimatizare, a cărui suprafață de 180 de hectare cuprinde un mozaic de arborete, cu compoziții, vârste și expoziții diferite, precum și zone de pajiști, oferindu-le astfel habitate variate, apropiate de cele existente în sălbăticie. Prezența acestora în ecosistemele de pădure va face obiectul unor noi cercetări, vizând atât impactul speciei asupra vegetației forestiere, cât și interacțiunile cu celelalte specii de erbivore, în special cu zimbrul. În Europa, elanul a fost reintrodus în Polonia (1951), în Belarus (1958), în Slovacia (1970–1980), în Cehia (1980) și în Scoția (2008). În toate cazurile, ca dovadă a succesului, efectivele sunt stabile sau în creștere. Aceste exemple ne arată că o astfel de inițiativă, implementată în România, ale cărei condiții naturale sunt mult mai favorabile, are toate șansele să conducă la rezultate pozitive. (foto 3)
Întorcându-ne în trecut, elanii au fost prezenți pe teritoriul actualei Românii, astfel reluând mai vechi semnalări ale epocii, cărturarul Gaspar Heltai, pe la 1575, pomenește de existența în Transilvania a unor mari erbivore precum ”boi comaţi, cai sălbatici, elani şi zimbri”. Câteva decenii mai târziu, geograful italian Giovanni Antonio Magini menţiona: „Transilvania are codri mari şi păduri nesfârşite unde trăiesc multe animale sălbatice, între care şi elanii”. Se pare că, din fauna țării noastre, elanii au dispărut până la începutul sec. al XIX-lea. Cu toate acestea, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, elanii au reînceput să apară, sporadic, pe teritoriul României. Mai întâi, au fost semnalați în Delta Dunării (1964), ulterior, în anii ’70, în județele din Moldova aflate în apropierea graniței cu fosta URSS precum Suceava, Vaslui și Botoșani sau, ca dovadă a faptului că animalele au reușit să parcurgă distanțe apreciabile, în județe aflate mai în interiorul țării precum Neamț, Bacău sau Vrancea.
Văzută din prespectiva prezentului, apariția unui elan, în 1973, în județul Neamț, între localitățile Bălțătești și Crăcăoani, în raza actualului Parc Natural Vânători Neamț, poate fi văzută ca o dovadă a favorabilității zonei pentru această specie, mai ales că, nu departe, în comuna Pipirig, unul dintre sate se numește…Plotun! Parcă pentru a constitui o avanpremieră a celor ce urmau să se întâmple la Vânătorii Neamțului, începând cu iarna 2024/2025 un elan venit din Ucraina sau Republica Moldova și-a făcut veacul prin județele Iași și Botoșani, un alt exemplar a fost semnalat brusc în iarna 2025/2026 pe raza județului Hunedoara și mai apoi, spre primăvară, în Alba! (foto 4)
Aducerea elanilor este un act de reparație morală față de natură, începutul unui proces gradual, construit pe baze științifice și cu o viziune pe termen lung privind prezența speciei în libertate. Alături de reintroducerea zimbrului, acest nou început, legat de elan, va consolida statutul Parcului Natural Vânători Neamț ca reper pentru conservarea naturii în România și ca destinație de ecoturism. Pe lângă numeroasele atracții ale zonei, vizitatorii vor avea ocazia să descopere, în același areal, zimbri și elani, ca într-o veritabilă ”Ice Age Valley”!
Iar dacă elanii au revenit, poate nu e desuet să resuscităm și arhaicul „plotun”, măcar pentru a readuce în limbajul actual un termen care descrie fauna de odinioară și pentru a oferi explicații asupra toponimelor al căror sens este pe cale să se piardă…
Revenirea elanilor reprezintă o componentă-cheie a proiectului „Ținutul Zimbrului: conservare, educație și turism în Parcul Natural Vânători Neamț”, finanțat de Fundația OMV Petrom prin programul „Verde pentru viitor”, ediția 2.0, dezvoltat de FDSC și Propark. Asociația de Ecoturism din România (AER) implementează proiectul în parteneriat cu RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, Asociația Mioritics și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice.
[/responsivevoice]
