Dan MIHĂESCU ■
Tata îmi povestise la un moment dat cum, în copilăria lui, un vecin mucos mai mic de vârstă, care-și umfla mai tot timpul, când vorbea, o bășică verzuie la nara stângă, a apărut într-o zi pe toloacă fudul nevoie mare strigând, în ciuda celorlalți copii din sat: “Hââââ, băăă, io am cingo’ de fier…!” Și în fudulia lui arogantă, Corneluș îș arăta știrbele gingii înnegrite molfăind o pastă cenușiu-argintie, greu maleabilă. Baba lui Geacarel, gard în gard cu bunică-mea de la Năvodari, era mare felceriță, renumită pentru legături și descântece iar în dimineața cu pricina tocmai turnase cositor pentru pentru o lăuză din vecini al cărui bărbat nu prea mai dădea pe acasă. După prestația cu dichis, pentru dezlegatul drumurilor și îmbunarea știmei casei, Geacaroaica a răsturnat cățuiul cu restul de cositor pe lăntețul gardului unde la zărit cald, moale argintiu strălucitor, Corneluș a lu’ Mălăin. Muciosul îl băgă în gură, ca pe orice găinaț verde de rață cînd îl zărea prin colb, doar că acum moliciunea metalului și gustul coclelii de plumb îl făcu să creadă că pentru întâia-și dată în viața lui a ajuns să mestece cingo’; minunăția americană de care auzise că s-ar găsi la oraș. Și încă unul din fier, care n-o să se termine niciodată, după cum se părea…
Strania poveste a sărăciei de pe ulițele satului dobrogean de la sfârșitul deceniului al patrulea din secolul 20, mi-a revenit în minte alaltăieri după ce am citit știrea preluată și prelucrată, de mai multe publicații online, conform căreia un colectiv al Facultății Știința și Ingineria Alimentelor, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a brevetat Pâinea cu gust și aromă de friptură. „Carnea nu se vede, dar se simte”, scriu specialiștii gălățeni în chimie alimentară pe site-ul lor, anunțând că în produsul iscusit “friptura nu se vede, dar se simte”, invenția fiind brevetată la OSIM.
„Pâinea astfel obținută ar putea reprezenta o opțiune pentru populația săracă, mare consumatoare de pâine. Politicile de realizare și distribuție, cu protecția celor săraci, trebuie să vină prin niște programe guvernamentale sau locale. Pâinea echilibrată nutrițional va trebui să existe pentru toți consumatorii, dar consumatorii cu venituri mici trebuie să beneficieze de un preț subvenționat. Pâinea echilibrată nutrițional în proteine este ca și cum ai mânca pâine cu friptură, dar friptura nu se vede, dar se simte!”, explică prof. dr. ing. Petru Alexe, unul dintre membrii colectivului de cercetători care au obținut brevetul de invenție pentru acest produs atipic.
“Procedeul de obținere a pâinii echilibrate nutrițional în proteine reprezintă o soluție de a aduce pâinea în limitele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, adică de a avea un conținut optim în aminoacizii esențiali”, se mai arată în prezentarea acestui produs de panificație, și mă cuprinde iarăși o nostalgie amară de parcă lecturez celebra broșură “Alimentația științifică și rațională”, cu normele de hrană din Epoca de Aur concepute pentru poporul român, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, de prof. dr. Iulian Mincu,.
Într-un articol publicat pe site-ul memoria.ro,Vlad Odobescu amintește cum la ședința Comitetului Politic executiv din 3 iulie 1982, Ceaușescu dorea aprobarea cât mai rapidă a punctului 2. Îi chema pe ceilalți tovarăși să ia cuvântul doar pentru “observații deosebite”. Președintele Colegiului Central de Partid de la acea vreme, Petre Lupu, avea una destul de curajoasă: i se păreau cam puține cele 2.800 de calorii de locuitor, ținta prevăzută în document pentru anul 1985, față de 3.300 de calorii, câte se consumau în România acelor ani.
Dictatorul i-a tăiat imediat vorba: “Așa prevăd normele Organizației Mondiale a Sănătății pentru țara noastră, nu trebuie să depășim 2.800 de calorii media. Acum nicio țară din Europa nu trebuie să depășească 2.800 de calorii consum. (…) Noi spunem că normal nu trebuie să mănânce mai mult decât atât. Dar noi îl publicăm și îl discutăm, pentru că cine vrea să mănânce mai mult n-are decât, dar nu pot să spun că cine mănâncă mai mult moare mai repede?” Tovarășa Elena Ceaușescu sărea cu o completare: “Asta este. Noi publicăm, dacă vor să mănânce mai mult, să mănânce, riscul este al lor”. Nu era însă tocmai pe vrute. Nicolae Ceaușescu menționa că e nevoie de reguli stricte la vânzarea produselor. Și că, în ciuda aparențelor, românilor nu li se lua, ci mai degrabă li se dădea: “Problema nu se pune să mănânce mai multe calorii, ci trebuie să le reducă. Însă ce se prevede aici nu înseamnă o reducere, pe ansamblu consumul crește, cresc altele, se schimbă structura și trebuie să știți că aici nu este luată în calcul berea, băuturile răcoritoare care au multe calorii. Aveți vreo întrebare tovarăși? Vreo observație? Atunci dacă nu sunt, să fie publicat și sigur, completându-l (sic!) să ne uităm la el să fie bine înțeles. De acord, tovarăși?”. Toți tovarășii au fost de acord.
“Programul punea în centrul atenției omul cu nevoile sale” și satisfacerea echilibrată a cerințelor de consum alimentar al tuturor membrilor societății noastre și cuprinde cerințele fundamentale ale unei alimentații echilibrate și direcțiile în care trebuie să acționeze pentru realizarea acesteia cercetarea științifică, agricultura, industria alimentară, comerțul, alimentația publică și activitățile privind educarea populației. Programul alimentației științifice raționale stabilește, în mod orientativ, pentru cetățenii patriei noastre ce este normal să se consume cantitativ și structural, în funcție de vârstă și sex, de specificul activității și efortul fizic, de obiceiurile și tradițiile de consum din diferite zone ale țării, în așa fel încât să se prevină bolile generate de un consum alimentar necorespunzător și să se asigure o stare bună de sănătate a populației”.
Pus pe cântar, consumul anual “ideal” al românului mediu arăta astfel: 60-70 de kg de carne, 8-10 kg de pește, între 260 și 280 de ouă, 210-230 de kg de lapte și produse din lapte (exclusiv unt), între 85 și 95 kg de fructe și 70-90 kg de cartofi.
Mai departe, interveneau diferențieri în funcție de vârstă, sex și tipul de activitate desfășurat. Spre exemplu, unui bărbat cu activitate ușoară îi erau suficiente 2.700 de calorii, iar unei femei – 2.000 de calorii. Valorile ajungeau la 3.500 de calorii în cazul bărbaților care desfășurau “activități forte” și la 4.000, pentru cei cu „activități excepționale”.
Aceste tipuri de activități erau explicate într-o anexă. Activitate ușoară era munca de funcționar la birou, liber profesionist sau funcționar în comerț (bărbați), respectiv funcționară sau “gospodină care dispune de aparatură mecanică”. Pe următoarea treaptă se aflau muncitorii din industria ușoară, din construcții, agricultorii, studenții și militarii, respectiv muncitoarele în industria ușoară, vânzătoarele, “gospodinele care nu dispun de echipament mecanic” și studentele.
Activități forte desfășurau minerii, muncitorii din industria grea, manipulanții și militarii în serviciul de campanie, precum și muncitoarele din agricultură, dansatoarele și sportivele. La activități excepționale erau trecuți forjorii, hamalii, muncitorii în abatoare și măcelarii. Din rândul femeilor, la acest nivel erau menționate doar muncitoarele în construcții. În perioada imediat următoare, directivele de sus au fost puse în practică: cetățenii au fost instruiți, rafturile s-au golit, cozile s-au lungit. N-a fost însă suficient. La doi ani după acest document, Ceaușescu și specialiștii săi aveau să mai contribuie încă o dată la “însănătoșirea” populației: consumul de carne necesar pe cap de român era redus până la 39 kg anual (ceva mai mult de jumătate din cantitatea calculată inițial), cel de ouă la 120 de bucăți, de lactate la 78 kg, iar de legume – la 66 kg.
Mie îmi miroase că ne pregătim de vremuri grele!
Bine scris, cu ,,sare și piper”, și bine documentat!