Emil ȚÎRCOMNICU ■
Inaugurarea „Bibliotecii universale” și a revistei Ovidiu
„«Un popor lipsit de literatură și de istoria trecutului său este condamnat să piară».
De aceea să nu încetăm de a depăna mereu firul istoriei noastre naționale, de râvnim să ne îndrumăm pe calea progresului.” Petru Vulcan
(Geneza și fasele Cercului literar «Ovidiu», în revista „Ovidiu, nr. 1, 15 septembrie 1878, p. 15)
Cu ocazia inaugurării statuii din bronz a lui Ovidiu, poetul exilat pe țărmurile Pontului Euxin în anul 8 d.Hr., realizată de maestrul italian Ettore Ferrari și amplasată în centrul orașului Constanța la 16 august 1887, poetul, publicistul și avocatul Romulus Scriban nota, într-un articol dedicat acestui eveniment, următoarele: „Sărbătoarea lui Ovidiu este sărbătoarea naționalității române, este dovada virtuților ei, este semnul că ea vrea să trăiască, este preludiul măririi ei viitoare. Apoi, totdeodată, este afirmarea stabilității domniei române la Marea Neagră, în locul unde a pătimit poetul Ovidiu”. (ziarul „Curierul”, Anul XV, Iași, nr. 90, 14 august 1887, p. 3)
La 14 decembrie 1897 s-a constituit „Cercul literar al tinerimei din Constanța «Ovidiu»”, sub conducerea unui comitet al cărui președinte era scriitorul Petru Vulcan, de curând sosit în Constanța în calitate de funcționar al prefecturii.
„Meritul însemnat al inițiatorilor, printre alte acte frumoase, este de a fi pus bazele unei biblioteci universale, pentru mărirea căreia fiecare luptă în parte în marginile puterilor sale: donând unii cărți, alții bani.
Președintele acestei instituțiuni, d. Petru Vulcan, a luat inițiativa de a se lansa către toată țara un apel călduros însoțit de o listă de subscripție națională pentru a se mări fondul bibliotecii dobrogene, lucru ce pentru prima oară se face în această parte a țării”. (în ziarul „Adevărul”, Anul XI, nr. 3125, 25 martie 1898, p. 2).
Petru Vulcan răspundea, în articolul dedicat genezei Cercului literar, la întrebarea „de unde a venit ideea aceasta de a începe o luptă atât de măreață pentru ridicarea nivelului cultural în Dobrogea?”, astfel: „Spiritul poporului nostru, răspunde-voi, a fost acela care s-a încumetat să determine aceste mișcări, ce în principiu nu se nasc decât spre întărirea și pregătirea lui pentru fapte mari”. (Petru Vulcan, Geneza și fasele Cercului literar «Ovidiu», în revista „Ovidiu, nr. 1, 15 septembrie 1878, p. 16)
Obiectivele inițiale ale Cercului literar al tinerimei din Constanța „Ovidiu” au fost:
- Înființarea unei biblioteci universale…
- Inaugurarea unor serii de conferințe prin care mijloc s-ar putea prepara și în orașul nostru un „Ateneu”.
- Răspândirea gustului de citire în toate straturile sociale.
- Înființarea unui organ literar științific.
(a se vedea ziarul „Constanța”, Anul VII, nr. 245, 22 martie 1898, p. 1).
Petru Vulcan a organizat și conferințe și reprezentații teatrale, din biletele vândute susținându-se campania de strângere de fonduri pentru deschiderea bibliotecii. O astfel de conferință, vorbind „Despre Seriozitate”, a susținut la Constanța, la 22 octombrie 1898 Ion Luca Caragiale, fiind invitat al Cercului literar „Ovidiu”, moment la care a asista un numeros public, alături de personalitățile orașului.
S-a făcut Apel pentru a se colecta bani și cărți pentru fondul bibliotecii. Acesta a fost publicat și în revista „Ovidiu” (Anul I, nr. 3, 15 octombrie 1898, și nr. 4, 1 noiembrie 1898). Un exemplar al Apelului se află și la Arhivele Naționale Centrale din București, în fondul Societății de Cultură Macedo-Română, pe care-l înfățișăm mai jos.
„«OVIDIU»
CERCUL LITERAR AL TINERIMEI DIN CONSTANȚA
No 35
APEL
Cronicarul Miron Costin zice: „Omul este al vremei și nicidecum vremea omului”.
Începem cu cugetarea distinsului cronicar român, pentru a arăta fiilor acestei țări că „Vremea” a fost aceia, care ni s-a impus de a fonda și pentru Dobrogea o Instituțiune culturală, al cărei scop nu ne vom opri de a-l menționa pe scurt în aceste rânduri – Apel – către toți fiii țării, care râvnesc ca românismul să pășească sub glorioasa Domnie a M. S. Regelui Carol I, acolo unde a fost menit de destin să ajungă reprezentantul latinității în Orient. Cu deosebire noi aceștia care [pe] ne-a așezat destinul la frontiera cea mai însemnată a țării, dinspre Marea Neagră, suntem datori a conlucra, în limitele puterilor noastre, pentru fericirea acestei țări.
Scopul Instituției culturale, care poartă numele de Cercul literar Ovidiu, este:
De a ridica nivelul cultural în orașul Constanța ca și în toată Dobrogea, prin alcătuirea unei Biblioteci universale care ființează deja și pentru a cărei mărime apelăm la toți fiii acestei țări de a contribui cu obolul lor fie în bani, fie în cărți donate – biblioteca fiind a națiunii întregi, de la izvoarele căreia se vor putea adăpa toți cei prezenți și viitori.
Pentru acest motiv, însemnat, nu ne îndoim că apelul nostru va găsi un ecou sincer în inimile tuturor și ni se va da concursul călduros pentru aducerea la îndeplinire a acestei mărețe opere.
Al doilea, prin ținerea de conferințe, cu intrare liberă spre a se adăpa de cunoștințele necesare și folositoare și care n-au avut fericirea să fie în contact zilnic cu știința.
Și, în fine, prin înființarea și la noi a unui organ literar prin mijlocul căruia putem răspândi cultura în toate straturile societății; prin cultivarea artelor frumoase de a se veni în ajutor școlarilor săraci dar silitori, cu haine, cărți etc.
Aceste proiecte, frați Români, ne-au determinat să intrăm în luptă căci este frumos lucru a lupta și a muri, zice poetul, pentru a țării propășire.
Odată cu acest Apel călduros, am formulat o listă de subscripție națională, în 500 exemplare, din care 1 exemplar se anexează aici, spre a fi subscris de toți Românii, fără excepție de treaptă socială, de la frunțile crăiești și până la talpa țării, toți câți simt și cugetă românește, sunt rugați de membrii cercului literar „Ovidiu” a subscrie de cât ar binevoi, pentru mărirea bibliotecii universale.
Se va forma un dosar din numele tuturor care vor fi subscris și se va publica, păstrându-se pe de o parte în arhivele Cercului, pe de alta se va oferi câte un exemplar donatorilor, însoțit de un album măreț al Dobrogei.
Președinte, Petru Vulcan
Vice-președinți, Al. Caranfil, I. Carapetru
Secretari, C. P. Demetrescu, M. B. Parseghian
Casier, I. Andreescu
Membri în Comisia de Control: V. Miteanu, S. Simionescu, G. Grigoriu
Membri:
| D-na Ana Vulcan D-ra Eleonora Mironescu D-ra Olga Valter D-ra Lelia Petraru C. Marian D. Takescu Anghel Cișmigiu Căpitan N. Marinescu Constantin Stoianovici Constantin Dan T. Theodorescu I. Dimcea D. Simionescu Gheorghe Palade Ștefăniu I. Petraru | C. Lumezenu Anton Madolciu D. Perjescu Gh. Marinescu Anton Diamandopol C. Simion Popescu M. Voiculescu I.N. Fallon Gheorghe Manura M. Manura Em. Mannu Ilie Băloiu Th. Manura N.H. Ciurcu Gh. Ionescu V. Popovici | D. Nicolaescu (librar, ed. tipograf) Ilie Grigoriu A. Triandafil Ștefan Pavlo Dumitrescu Constantin Dumitru Călinescu N. Costin Dimitrie Ciupagea Șt. Bălicescu Zinobiu Constantinescu Oroveanu Gh. Ghițescu M. Constantinescu Ilie Marinescu I. Pâslaru T. Damian” |
Cercul literar al tinerimei din Constanța „Ovidiu” a corespondat prin poștă și cu Societatea de Cultură Macedo-Română, un plic fiind primit de SCMR la data de 18 mai 1898.
Pentru inaugurarea „Bibliotecii universale” s-au trimis invitații. Astfel, pe 4 septembrie 1898, Societatea de Cultură Macedo-Română a înregistrat sub nr. 181 invitația trimisă de la Constanța la 2 septembrie 1898.
„«OVIDIU»
CERCUL LITERAR AL TINERIMEI DIN CONSTANȚA
Nr. 194
Constanța 2 Septembrie 1898 Nr. 181/4 septembrie 1898
Domnule
În ziua de 6 septembrie 1898, Cercul Literar „Ovidiu” urmând a serba inaugurarea bibliotecii universale din Constanța și dorind a da o însemnătate meritorie primei instituții culturale Dobrogene, prin participarea D-voastră, a Presei și a mai multor instituțiuni culturale din țară, călduros vă rugăm să bine-voiți a ne onora cu prezența D-voastre la sediul Cercului literar «Ovidiu» din Constanța, între ora 9 și 10 a.m.
Considerând înaltele sentimente ce vă animă, nu ne îndoim, Onorate Domn, de concursul D-voastră moral, de a ne seconda în greaua sarcină ce ne-am luat pentru întărirea românismului și alipirea elementelor eterogene la sufletul României.
Rezumăm ordinea programului:
9-10 a.m. Îndrumarea membrilor, persoanelor invitate, reprezentanților presei și corporațiunilor de la localul cercului la catedră, unde se va oficia un Tedeum.
La întoarcerea din biserică se va încununa străbunul nostru poet de către cercul literar «Ovidiu». În preajma statuii d. P. Vulcan va recita «Ovidiu în exiliu» versuri.
11-12 Cuvântare de deschidere la sediul cercului, rostită de d. P. Vulcan, președintele activ.
4-6 p.m. Conferința Dlui Gr. Tocilescu despre: Dobrogea în timpul lui Ovidiu.
Seara reprezentație teatrală.
Primiți, vă rugăm, onorate Domn, încredințarea înaltei noastre considerațiuni.
În numele Cercului literar «Ovidiu».
Președinte activ PETRU VULCAN.
Secretari C.P. Demetrescu, Jean N. Fallon”
(SANIC, fond SCMR, dos. 10, f. 48).
În ziua de 6 septembrie 1898, de la catedrală, unde s-a ținut un Te Deum, mulțimea s-a deplasat în piață, la statuia lui Ovidiu, unde s-au rostit alocuțiuni de către Petru Vulcan, președintele Cercului literar, și N.H. Ciurcu, membru al asociației. Cuvântarea lui Petru Vulcan a fost publicată în primul număr al revistei Ovidiu, alături de poezia „Ovidiu în exilu” (vezi „Ovidiu. Prima revistă literară dobrogeană”, Anul I, nr. 1, Constanța, 15 septembrie 1898, pp. 3-6).
Deplasându-se la bibliotecă pentru inaugurare, s-au ținut alocuțiuni de către Petru Vulcan și Iordache Ciorapciu, răspunzând dnii Ioan Berberianu și avocatului Al. Malcoci-Petrescu.
O telegramă a fost trimisă în Italia, la Sulmona, locul de naștere al lui Ovidiu.
„Cercul literar Ovidiu din Constanța salută cu venerație locul nașterii poetului, rugând Cerul să trăiască în veci ginta latină”.
Seara s-a încheiat cu o reprezentație teatrală, la sala Bristol, unde a participat dna Zoe D. Sturdza și prefectul Luca Ionescu.
Prima revistă literară din Constanța, numită „Ovidiu”, a apărut la 15 septembrie 1898, ca revistă bilunară, având ca director pe Petru Vulcan. Revista era tipărită la Tipografia Aurora din Constanța. O avut o viață lungă pentru o revistă literară, ultimul număr ajungând în anul 1910.
Tematica acestui număr era următoarea:
În această revistă literară au publicat nume sonore ale culturii române de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului al XX-lea. Între acestea, întotdeauna și-au aflat locul și scriitori și poeți aromâni, fiind o revistă în care permanent a fost promovate și valorile românismului sud-dunărean.
Între românii macedoneni care au publicat în revista Ovidiu s-au aflat Petru Vulcan, Nuși Tulliu, Nicolae Batzaria, George Murnu, Marcu Beza, Vasile Diamandi.
Petru Vulcan a fost pentru Constanța un vizionar, un om al acțiunii imediate, un întreprinzător și, de acea, îl putem pune în galeria întemeietorilor culturali ai spațiului dintre Dunăre și Mare.
Cuvintele sale și spiritul de care era animat răzbat și în aceste fraze:
„De ce ne-am mira, zic, că începutul marilor fapte își are originea în inimile celor mici, care poartă în sufletul lor germenul geniului poporului căruia aparțin?
Sunt unele firi vizionare, care aruncate de destin departe de ale lor cămine, necunoscute și nevăzute de marii zilei, și când zic marii zilei risc să mă supun unei greșeli generale, care firi, uitându-se pe sine, nu se gândesc decât la propășirea neamului din care fac parte.
Aceste firi când sunt dotate cu o doză de voință și judecată cu mult mai presus decât mediocritatea, se pot numi cu drept cuvânt campionii speței, adică după cum obișnuiam azi a-i numii: genii.
Și le numim astfel pentru că geniile creează ceva nou, ce n-a mai fost până la ei; ei nimic nu imită; îndeplinesc fapte, pe care le vor imita de aci încolo milioane; lor nu le va păsa de formele de până acum întocmite; vor trece peste toate utopiile în disprețul mediocrității; vor determina mișcări uriașe, vor croi o nouă cale, în care vor obliga să se îndrume noroadele.
Dar genii țara noastră n-a putut avea încă până în zilele noastre; să sperăm însă că va avea în viitor.
Totuși, și în țara noastră sunt firi în persoana cărora la unele voința e mai pronunțată decât la celelalte; la altele, judecata mai mult decât voința și, în fine, la altele simțirea mai presus de toate.
Aceste categorii de persoane trăiesc laolaltă și urmărind același ideal alcătuiesc geniul căutat al poporului, pe care l-am analizat mai sus.
Comunicându-și fiecare dorurile sufletești ajung, în a înjgheba o idee; ideea odată înjghebată, urmează să fie concretizată, să ajungă un fapt împlinit. Pentru ajungerea la fapt se simte necesitatea omului cu voință, prezența lui pentru aceasta e sine qua non.
Noi obișnuim în asemenea caz să numim pe atare persoană: omul cu voința de fier.
Acesta e un geniu relativ pentru noi.
Pentru ca să pot în cadrul expunerii mele privitoare la instituțiunea noastră, ori la nașterea ideii concretizată prin existența Cercului literar Ovidiu, am avut nevoie să mă servesc de teoria voinței din domeniul psihologiei”
(Petru Vulcan, Geneza și fasele Cercului literar «Ovidiu», în revista „Ovidiu, nr. 2, 1 octombrie 1878, p. 31-32)
[/responsivevoice]
