Aurel FLEISCHMANN ■
În primăvara anului 1916 la Constanta în piața din fata Palatului Regal se dezvelește „Avântul Ţării, un falnic monument demn de prosperitorul oraş Constanţa care să eternizeze memoria ostaşilor morţi pentru Patrie, pe câmpiile Bulgariei şi avântului cărora se datoreşte mărirea patriei prin anexarea Cadrilaterului”, după cum scria Liberalul Constanţei din 3 aprilie 1916.
După cum îi sugerează și numele sau declarația de mai sus, e un monument dedicat singurului război expansionist al României, în urma căruia România a anexat o fășie de teritoriu din Bulgaria numitî și Cadrilater cu justificarea că ar fi fost nevoie de un spațiu de siguranță la frontiera de sud a Dobrogei, în cazul în care bulgarii ar dori să atace România pentru a ocupa această regiune geografică şi istorică.
În paranteză, bulgarii au considerat dintotdeauna Dobrogea ca ținând de provincia istorică romană Moesia, locul formării națiunii bulgare. În anul 681, la Ongal în nordul Dobrogei, Asparuh, căpetenia celor ce vor deveni bulgari, i-a învins pe bizantini obținând tribut de la aceștia și creând Primul Țarat Bulgar, din Dobrogea până în Balcani.
Nici un soldat român nu a căzut pe câmpul de luptă răpus de gloanţe sau obuze, în campania din 1913, soldații bulgari predându-se, la scurt timp urmând şi cererea de pace necondiționată a Bulgariei.
Deficiențele Serviciului Sanitar al Armatei și condițiile de igienă catastrofale din campamentele militare ale României au dus la reizbucnirea unei molime de holeră mai vechi, în urma cărora au murit, într-adevăr, în jur de 1.500 soldați români, pe lângă victimele de partea bulgară, soldați și civili.
Revenind la monumental de for public ridicat la Constanţa în piaţeta Palatului Regal, acesta a fost distrus din temelii de către soldații bulgari, numai câteva luni mai tărziu, după cucerirea Constanței în „Marele Război”, cunoscut și că Primul Război Mondial.
Printre altele a urmat și dărâmarea statuii lui Ovidiu, salvată totuși de soldații germani, aliații bulgarilor.
Prin distrugerea monumentelor sau batjocorirea drapelelor și simbolurilor românești se urmărea ștergerea istoriei și distrugerea identității românești de pe aceste meleaguri.
Oribile însă au fost crimele împotriva civililor la năvălirea armatei bulgărești în Dobrogea. Aceștia omorau pe oricine după considerente proprii sau la cea mai mică opunere, deseori bestial. În fiecare casa în care năvăleau, femeile și fetițele de la patru ani în sus erau violate iar cele care se opuneau erau ucise, precum și toți membrii familiei care se opuneau la aceste fărădelegi.
Daca credeți că mai rău nu se poate, fărădelegile comise de soldații bulgari au fost mult mai oribile, descrise minuțios în raportul alcătuit de Eftimie Antonescu, secretar general a delegației romane la Conferință de Pace de la Paris din 1919, din date culese la doua luni de la retragerea trupelor bulgărești din Romania. Din documentul „LES SACRIFICES ROUMAINS PENDANT LA GUERRE – LES VICTIMES” prezentat internațional la conferința de pace de la Paris, găsiți fragmente referitoare la județul Constanta și pe siteul techirghiol.com.
Nu intru în amănunte despre ce a urmat de la această anexare de pământ bulgăresc. Hărțuiala pornita de bandele milițiilor bulgărești (comitagii) și crimele asupra a tot ce era romanesc în Dobrogea nu au încetat cu adevărat decât în 1940, când Cadrilaterul a fost restituit Bulgariei.
Atât privitor la acest monument ridicat pentru comemorarea unor soldați romani care nu au căzut în lupte ci în urma neglijentei diferitelor servicii ale armatei, aflați într-o tara străină cu o motivație expansionistă a României.
Eh, un astfel de monument „al Dobrogei” își dorește un deputat dobrogean, ultima sa găselniță și asta după ce s-au finalizat toate străzile și spitalele Dobrogei (ironie!). Ar trebui din nou înălțat, luând în considerație și pe cel vechi: „ca sursă de inspirație, nu ar strica să se arunce un ochi pe fostul monument, din aceeași zonă, „Avântul țării”. Foarte probabil soclul și fundația care există acum în scuarul de la Tribunalul din Constanţa sunt chiar ale lui. Zic și eu numai, să nu dați cu parul…”, a transmis deputatul Bola publicației Tomis News.
Același deputat constănţean se remarca prin postări deosebit de „agresiv” nostalgice referitoare la „Cadrilaterul nostru” sau cum îl mai numește, „România Nouă”. Tonul naționalist-revanșard al comentariilor publicului sau incitat de astfel de rânduri nu se poate trece cu vederea.
Se pare că pentru o popularitate îndoielnică, orice preț este justificat, chiar și crearea unei dispoziții naționalist-revizioniste în mijlocul populației, deosebit de dăunătoare României.
În ceea ce privește implicarea în problemele legate de diferite „monumente istorice” ale Dobrogei, Bogdan Bola are deja un mic palmares.
În articolul din 16 mai 2018 de pe pagina sa, cu înduioșătorul titlu „Monumentul Tineretului de la Straja, Îngerul Căzut al unei generații pierdute”, Bogdan Bola se angajează cu multe vorbe, pentru viitorul monumentului comunist de la Straja (al celor care au lucrat la construcția canalului Dunăre-Marea Neagră), că ar fi al nimănui și totuși al unei firme obscure și ceva ar trebui făcut pentru acest monument (?!). Tot dânsul concluzionează oarecum fatalist: „Nu există un cadru legal pentru a face ceva să salvăm acest monument, iar bătaia de joc continuă”.
La începutul lunii ianuarie 2021, un alt titlu de ziar îl consacra deja pe deputatul Bola ca grjuliu luptător cu vorba pentru monumentele obscure ale Dobrogei, cu o valoare mai mult decât îndoielnică: „Deputatul Bola îl interpelează pe ministrul Culturii dacă a preluat Pasarela Regală din Mamaia, pentru reabilitare”. Angajamentul declarativ pentru astfel de obiecte nu deranjează politic absolut pe nimeni, prieten sau dușman, dar aduc o mulțime de bonusuri ca popularitate, în social-media.
Ca fapt divers, obiectul de mai sus, pe care parlamentarul dorea să-l „salveze”, să-l recondiţioneze ca în anii 1936, nu este monument istoric decât în discursurile sale, dânsul oferindu-i și supranumele cu nimic justificat de „Pasarela regală” pe când arhitectul îl definise drept debarcaderul Mamaia cu tobogane acvatice. „Lupta” a durat mai bine de un an, după cum spuneam, declarativ, până la înnisiparea acesteia în mijlocul unei plaje, destin știut dinainte de toată lumea, dar vâlva produsă de opiniile şi intervenţiile formulate în spaţiul public în baza temei noi false, i-au adus, evident numeroase beneficii de imagine şi popularitate, de la clientela nostalgică.
Pe 8 noiembrie 2021 siteul Constănțeanul.ro scrie: „Bola (PNL) întreabă Ministerul Apărării unde este Monumentul promis Eroilor Dobrogei”. (?!?)
Referitor la prezumtivul monument al „Eroilor Dobrogei”, trebuie spus că acești eroi nu au existat niciodată, așa după cum răstălmăcesc istoria naţională Bogdan Bola & Co.
Pentru Dobrogea, înainte de 1916, nu a murit nici un dobrogean şi înainte de 1878, aceasta a fost provincie otomană, iar soldații care au murit în Războiul de Independență, s-au jertfit tocmai pentru independența României plătitoare de tribut otomanilor!
Dobrogea, pământ turcesc a fost revendicată de Rusia că despăgubiri de război. Apoi la dorința expresă a Rusiei, Dobrogea a fost acordata României de către Marile Puteri prin Tratatul de la Berlin în 1878, că schimb forțat cu sudul Basarabiei către Rusia și fară nici o alternativă, decât eventual războiul, iar eroii români participanţi la luptele din Războiul de Indepenţă (1877-1878) sunt omagiaţi şi evocaţi printr-un remarcabil grup monumental dedicat şi edificat pe platoul piaţetei de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa.
Apoi, eroii Dobrogei, cei care cu adevărat s-au jertfit pentru patrie în lupte dramatice în „Marele Război”, au monumente peste tot, în toate satele și orașele Dobrogei!
Ar fi mai bine pentru toți dacă politicienii ar rămâne la politică și ar încerca să facă ceva real pentru Dobrogea (drumuri, poduri, spitale etc.) și să lase istoricii să se ocupe de istorie. Cu cât îți sunt temele mai efemere, cu atât mai devreme te „deconspiri”.
Dacă deputatul de Dobrogea duce lipsă de teme, i le arătam noi, precum și alegătorilor lui, cu ajutorul unui veritabil foto-panegeric expus mai jos.
Vila a fost construită în 1934 de Henriette Gibory Delavrancea, prima dintr-o serie de vile care se înșirau de-a lungul plajii spre Carmen Sylva, alături de Castelul de Nisip, construcții în regia Societății Techirghiolul și a fost dăruită (donată) de directorul general Aristide Blank, regelui Carol II și metresei sale Elena (Magda) Lupescu. Societatea Techirghiolul era o anexă a Băncii Marmorosch, Blank et comp., bancă controlată de Aristide Blank de al cărui nume se leagă cea mai mare escrocherie financiară din România secolului al XX-lea, care a ruinat financiar economia României. Această vilă apare și în raportul comisiei de anchetă pentru coruptie deschisă împotriva regelui abdicat a doua oară.
Iată istoria adevărată a României în cateva monumente demne de păstrat, care mai stau in picioare, pe care mulți se pare că nici nu le cunosc!
Imaginea de copertă reprezintă „Avântul Tării”, monumentul distrus de bulgari in 1916.
Chiar nu are rost un monument dedicat eroilor care nu au căzut niciodată la datorie, pentru dobândirea Cadrilaterului…
Dar sunt de părere că nici nu e cazul să afirmăm – așa cum se afirmă în acest articol – că Dobrogea a fost doar un simplu teritoriu otoman, sau că Dobrogea de Sud – așa zisul Cadrilater, a fost dobândită în urma unui act de expansionism, ori că Dobrogea ar fi bulgărească, doar pentru că un han Asparuh a cucerit-o cândva vremelnic și că (sic!) a fost parte a Moesiei romane…
Trăim niște vremuri în care nu ar trebui dată apă la moară – noi ca români – unor tendințe revansarde bulgaro – slave! Căci, fiți convinși, dușmanul ascultă și… abia așteaptă!
Eu am mai scris despre problematica Dobrogei aici https://sentinela.ro/2021/09/07/7-septembrie-1940-cedarea-cadrilaterului/ și vă recomand să citiți! Lectură plăcută!
Salutari domnule Manuel Vladut.
Va inteleg si va respect temerile. Aveti dreptate sa va temeti ca poate dam „apa la moara tendintelor revizioniste a unor vecini”, dar va asigur ca nu aveti de ce sa va temeti daca cunoastem si vorbim despre istoria adevarata a Dobrogei.
Ca Dobrogea a fost otomana pana la 1877, asta este fapt si nu-l putem nega cu nici un artificiu retoric. Dar in Dobrogea a locuit elementul romanesc secole, nici asta nu este de tagaduit. Fapt sunt numele localitatilor Dobrogei pastrate in parte de-a lungul secolelor pana la „mica unire” din 1878, caci aceasta se poate numi „mica unire” si nu constituirea Statului Roman modern de la 24 ianuarie 1859.Vezi de exemplu „Gura Portiţei”, nume romanesc pastrat de secole. (https://www.techirghiol.com/gura-portitei-2003)
Apoi, va temeti ca daca fac referiri la Asparuch si „descalecarea” lui in Dobrogea, ne sar vecinii in cap? Dar chiar dumneavoastra scrieti in articolul pe care mi l-ati citat „Dobrogea au stăpânit-o: 292 ani bulgarii (679-971),”
Cu o astfel de afirmatie luati dvs. „apa de la moara” tuturor celor care atata stiu referitor la drepturile noastra asupra Dobrogei. Si este chiar bine asa, „mostenirea lui Mircea cel Batran” cel care de la 1388 a stapani Dobrogea 30 de ani e o aiureala! Oricare bulgar care cunoate putina istorie vine si va spune ce ati afirmat si dvs. mai sus, Asparuh a aparut mai devreme in Dobrogea! El a pus bazele organizatiei statale care a fost creuzetul nasterii poporului bulgar.
Dar noi putem raspunde ca noi romanii eram aici de sute de ani! O confirma recunoasterea internationala a latinitatii noastre, o confirma limba noastra de origine latina, o confirma monumentele nasterii poporului roman de la Adamclisi si Roma. Tropaeum Traiani ridicat in urma victoriei romane asupra dacilor si getilor si Columna lui Traian de la Roma ridicata in cinstea aceluiasi eveniment! Pe acea columna sunt precusorii neamului romanesc!
Asta este istoria noastra adevarata, a crearii neamului nostru, incepand cu victoria romana de la Adamclisi!
Iar in ceea ce priveste Cadrilaterul, daca ramanea de atunci la noi, in urma Razboaielor Balcanice pe care le-a purtat Bulgaria pentru castig de teritoriu, acum era un teritoriu romanesc unanim aceptat de intreaga comunitate interantionaa. Dar nu am fost in stare sa-l pastram. Regele Carol al II-lea si politicienii corupti cu naravuri de fanarioti nu mai erau in stare de nimic, stare care nu s-a schimbat nici pana in zilele noastre.
Si ca razboiul de anexiune purtat de Romania in 1913 impotriva Bulgariei a fost poate de „scuzat” la vremea aceea, va pot da tot eu argumentele.
Iata ce propaganda se facea in Bulgaria impotriva Romaniei inca din 1900:
„Ataşatul declară, că fără indoială un resboiu contra Romaniei ar fi popular in Bulgaria, caci ar corespunde atat dorinţelor naţiunei, cat şi mai ales militariştilor bulgari. In special ofiţerii bulgari fac propagandă in acest scop. Deca ar merge după armată, răsboiul ar fi neincunjurabil. ” (https://www.techirghiol.com/conflictul-romaniei-cu-bulgaria)
Dar nu a fost un razboi justificat cu nimic decat de dorinta de a obtine o halca de teritoriu din Imperiul Otoman care se descompunea. Astazi nu am mai avea absolut nici o justificare in fata comunitatii internationale, daca am pretinde Cadrilateru „inapoi”, asa cum nici Putin nu are nici o justificare sa atace si sa anexeze astaziteriotorii in jurul fostului imperiu rus.
Este foarte periculos sa mentinem astfel de granite imaginare in capul oamenilor, altele decat cele desenate pe harta. Razboiul nu va lasa in urma decat locuri distruse si populatii decimate, intre acelasi graniti de dinainte sau mai rau.
Numai bine!
Vă salut, domnule Aurel Fleischmann!
Apreciez răspunsul dvs. argumentat! Cred că „temerile” mele legate de unele tendințe revizioniste pot fi oricând justificate, mai ales că „prietenii” de la miazănoapte nu vor ezita niciodată să fructifice ideile revanșarde ale unora sau altora, în orice teritoriu și în favoarea lor. Dar rămân la ideea că nu trebuie să le dăm apă la moară și să le combatem tot argumentat, atunci când este cazul. Răspunsul dvs. poate face obiectul unui articol adresat în special celor care cunosc mai puțin istoria provinciei în care trăim, dar și celor care mai au dubii că Dobrogea ne aparține de drept.
Și nu trebuie să reconstruim monumente care nu și-au avut niciodată rostul, atât timp cât nu suntem în stare să restaurăm monumentele părăsite ale eroilor neamului (exemplu, monumentul de pe Dealul Muratan – Topraisar).
Cu respect!