Acasă Utilitare Lipsă apă în mai multe zone din Constanța din cauza unei avarii...

Lipsă apă în mai multe zone din Constanța din cauza unei avarii majore pe bulevardul Tomis

241
0

RAJA sistează furnizarea apei potabile joi, 03 noiembrie, între orele 09.00 – 16.00, în mai multe zone din municipiul Constanța, urmare a unei avarii survenite pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Tomis (fosta cofetărie Macul Roșu), informează Biroul de Comunicare.

Conform sursei citate, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

–  bd. Tomis (tronsonul delimitat de bd. Aurel Vlaicu și str. Petru Vulcan);

–  str. Poporului–între bd. Tomis și str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente;

–  bd. Alexandru Lăpușneanu – între bd. Tomis și str. I.G.Duca;

– str. Soveja – între bd. Tomis și str. Barbu Delavrancea;

–  perimetrul delimitat de bd. Aurel Vlaicu, bd. Tomis, str. Soveja și Ștefăniță Vodă;

– cartierele Anadalchioi, Tomis Nord, Boema, Tic-Tac, piața Tomis III, cu punctul termic 117.

Totodată, în vederea executării lucrărilor de reparații, echipele RAJA au restricționat traficul auto pe prima bandă de circulație de pe bd. Tomis, în zona stației CT Bus. Zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului au fost anunțate Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.