Acasă Politic Despre măsura reducerii cheltuielilor bugetare cu 20 miliarde lei

Despre măsura reducerii cheltuielilor bugetare cu 20 miliarde lei

4834
0
sursa:economedia.ro
sursa:economedia.ro

Valentin M. Ionescu  ■

După ani de zile în care politica fiscală a fost prociclică și pe fundalul unei decelerări a creșterii economice, guvernul este forțat să-și reducă din cheltuieli.

sursa:newsweek.ro

După două luni, execuția bugetară nu arată promițător, deși anual primul trimestru a fost întotdeauna cu probleme pe latura încasărilor. În bugetul consolidat, se înregistrează un deficit de 17 miliarde lei, comparativ cu 9,5 miliarde de lei în 2022, respectiv de 1,07 % ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru acest an.

Politica de ajustare a cheltuielilor bugetare care se analizează în coaliția de guvernare în aceste zile ar putea fi corectă, în măsura în care este de natură structurală, nu una conjucturală.

Nu este clar ce se va tăia. Se discută de reducerea numărului de membri în consiliile de administrație ale firmelor de stat, de tăieri de salarii, de concedieri. 

Din punctul meu de vedere, orice ajustare de cheltuieli pornește de la obiectivele și politicile de guvernare, în raport cu care se face în fiecare an o alocare de resurse. Dacă această cerință este respectată, atunci se poate face o economie drastică de bani prin reducerea numărului de agenții guvernamentale, de posturi de demnitate publică și de funcționari.

De asemenea, se poate face o analiză a tuturor serviciilor publice din țara asta pentru a vedea câți bugetari prestează un serviciu public și câți sunt în activități de suport, în care de regulă s-au făcut mereu multe angajări.

De mulți ani există un dezechilibru între bugetarii care lucrează în furnizarea de servicii și cei care lucrează în activități de suport, în defavoarea primilor, ceea ce exprimă o ineficiență în alocarea resurselor.

În 30 ani nu s-a făcut la scară națională o evaluare a serviciilor publice pentru a vedea care dintre acestea sunt necesare în funcție de cerințele oamenilor și care dintre acestea sunt inventate din motive politice, pentru extracția unei rente.

O asemenea lucrare trebuie asociată cu analiza pe posturi în toate organizațiile publice şi autorități publice, pentru a vedea  câte posturi de bugetari se justifică și câte nu.

Sigur că asemenea evaluări sunt de durată, nu pot fi făcute pe termen scurt, dar economia de bani publici ar putea fi mai mare decât cea estimată de guvern în prezent. 

Ceea ce scriu aici nu seamănă a austeritate, ci are legătură cu logica economică și interesul public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.