Acasă Poluţia Presei Primăria Medgidia – amendată de Garda de Mediu

Primăria Medgidia – amendată de Garda de Mediu

2325
2

Manuel VLĂDUȚ■

Pentru că are primar pădurar – priceput în tăierea copacilor și plantarea gazonului, azi, 11 aprilie, Garda de Mediu “a amendat primăria municipiului Medgidia cu 10.000 lei, pentru tăieri neautorizate de arbori ca urmare a unor lucrări conexe pentru realizarea unor proiecte pe raza municipiului și nu a asigurat protecția și conservarea arborilor existenți” – a transmis pentru gazeta Sentinela, șefa comisariatului Gărzii de Mediu Constanța, Steluța Popescu.

Autosesizată odată cu publicarea articolului nostru din Sentinela.ro – cu referire la tăierea abuzivă a arborilor din parcurile și de pe străzile Medgidiei, Garda de Mediu Constanța a vizitat pitoreasca urbe dobrogeană, constatând ceea ce era deja înfăptuit… și de neînlocuit: arbori cu vârste de peste 30 de ani, puși la pământ într-o clipă, spre consternarea cetățenilor, fără nici o remușcare sau respect față de natură, doar sub pretextul bunelor intenții de a construi parcuri moderne, cu gazon, floricele exotice și nelipsiții palmieri.

Crezând probabil că se află pe propria moșie (sau pădure), urmând exemplul confratelui primar de la Constanța – în cazul teilor doborâți pe Bd. Ferdinand, edilul Vrabie a aprobat cu de la sine putere punerea sub drujbă a falnicilor copaci, fără a solicita vreun aviz de mediu, atrăgând astfel (spre bucuria medgidienilor, desigur!) amenda de 10.000 de lei, pe care o va plăti, normal și evident, din banii publici…

Să-i lăsăm acum pe concetățenii medgidieni să se „bucure” mai departe și să reflecte la aceste “bune” fapte și pilde creștinești; că tot suntem în Săptămâna Patimilor!

Foto: Manuel Vlăduț, www.ct100.ro

2 COMENTARII

  1. Medgidia sufera crunt la estetica urbana!Lasati lucrurile sa se intimple si in a scurt timp o sa vedem cu toti rezultatele.Sa punem mina sa facem!E plina tara de priceputi in ale criticii.Rad astia padurile tarii si v-ati impiedicat de cîtiva plopi!Vedeti doar palmieri.Pai ce brazii V-au intrat in ochi.Rabdare fratilor si fiti calmi!Lasati politica speciala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.