Acasă Caplimpede Promisiunea

Promisiunea

825
0

Diana CÎRJALIU

A intrat în cabinet cu spaima pe chip. O mai tratasem acum 15 ani pentru anxietate, apoi pe sora ei, așa că a intrat direct în subiect, fără introduceri și ocolișuri.

”Nu am fost niciodată o persoană sociabilă sau veselă, nu am fost căsătorită, am grijă de mama, merg la serviciu și am fost persoana la care toți din familie apelau la nevoie, pentru că eram disponibilă. Dar acum am cedat complet. De patru zile am o durere cruntă aici (îmi arată zona inferioară a sternului), in dreptul esofagului. Am facut RMN și scrie ceva de crosa aortică. Am citit că disecția de aortă e urgență chirurgicală și că din asta se poate muri în cateva ore. Nu am reușit să mă programez decat mâine la cardiolog. Azi mi-am făcut toate analizele de sange. De sambătă nu am inchis ochii, de durere și de frică, nici nu mai pot să respir. Mi-e frică să nu mor în somn.”

 ”De ce, te doare cand tragi aer? E ca și cum te taie un cuțit? Ca și cum te înjunghie? La fel și când te miști? Ai încercat să-ți ții respirația? Ia ține-ți respirația, acum. Mai simți?”

Cat a stat în apnee, am citit rezultatul RMN; totul era normal, iar ea nu a mai simțit nicio durere.

Şi mi-am amintit cum era să mă las eu de fumat.

Bineînțeles că i-am povestit, ca să vadă că fricile noastre sunt aceleași și că uneori scăpăm.

” Acum vreo 10 ani eram in vizită la fiul meu. La 4 noaptea m-a trezit din somn o durere retrosternală ucigătoare. Infarct! a strigat conștiința mea. Tutunul! A dat să zbiere subconștientul, dar n-a reușit de durere. Al doilea gând lucid a fost că dacă tot n-am nitroglicerină, să înghit niște zahăr; al treilea – că o să-mi trebuiască un efort fenomenal ca să mă ridic și să merg la bucătărie, și ce penibil ar fi să cad în mijlocul camerei. Apoi, că va fi la fel de oribil și să mă găsească moartă în pat. Deci, am mers până la dulap și am început să caut. Și să caut. Si să caut. Niciun zahăr nu mi-a ieșit în cale. Eram atât de copleșită de convingerea morții iminente, încăt am dat de-o parte întrebarea dacă fii-miu nu consumă zahăr sau e prea ordonat; cu cine naiba o fi semănând? Așa că am hotărât, în lipsa unei idei mai bune, să mă întind din nou în pat și să alung ischemia coronariană prin concentrare. Orice pas și orice mișcare erau un chin și o sfâșiere toracică.

Și I-am zis: Doamne, dacă mă mai lași o dată, promit că mă las şi eu de fumat!

De durere n-am mai putut să respir.

Și durerea a încetat. Ups!!!!!! Trag aer în piept, junghi groaznic. Apnee, relache. Mișc, junghi.

Nevralgie intercostalăăăăăăăăăăăăăăăăă! De fapt, condro-costală.

Evident că de fericire m-am ridicat și am aprins o țigară.

Și am zis: ”Iartă-mă, Doamne, dar nu era infarct”.

Pe vremea aia nu exista Vimovo, care e acum iubirea vieții mele, dar tot mi-a trecut într-o zi cu Aulin, și oricum, o nevralgie intercostală nu merită decât un sictir.

Pacientei i-am prescris Vimovo și o bulină blândă de-a noastră, a psihiatrilor, ca să uite că i-a fost frică de moarte.

Foto ilustrativ: pixabay.com

Publicitate
Articolul precedentCompania Naţională Administrația Porturilor Maritime Constanța are un portofoliu investiţional de peste 200.000.000 de euro, până în 2024
Articolul următorPROIECTE DE NAVE MILITARE STRĂINE PROPUSE MARINEI ROMÂNE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.