Diana Cîrjaliu MELIU ■
Încă oscilez între acest titlu și: „Drumul spre iad e pavat cu bune intenții”.
Când am citit Zbor deasupra unui cuib de cuci am gândit că dacă am avea și noi așa spitale de psihiatrie, ar fi super. Cum o fi ajuns Ken Kesey, promotorul curentului antipsihiatric? Pe vremea aceea eram un proaspăt angajat al Secţiei de Psihiatrie Palazu Mare din cadrul Spitalului Judeţean
Constanţa, care, dupa 30 de ani, e neschimbată.
În timpul ăsta am consolat, am tratat, am despăducheat, am resuscitat, am ascultat, am intermediat și am încercat să ajut. Bănuiam că asta trebuie să facă medicii. Ca și acum 30 de ani, practica psihiatrică se află în vizorul tuturor asociațiilor posibile și imposibile ce apără drepturile omului. Atunci se focusau pe drepturile politice, acum pe cele civile. Stigma a rămas, s-a schimbat doar temeiul ei, efectul fiind o suprareglementare a practicii psihiatrice care, în realitate, are efect invers celui scontat: cei care refuză să se implice se prevalează tocmai de acele reglementări pe care, dealtfel, le cunosc numai după ureche.
Mă refer aici la realitatea cotidiană: ambulanța, chemată de familie să transporte la spital o persoană cu tulburări grave de comportament și agresivă, refuză, motivand că pacientul nu consimte; poliția, solicitată în același scop, nu cheamă ambulanța și nu întocmește niciun dosar, pe motiv că nu există plangere penală. De procedura internării nevoluntare în baza Legii 487 nu vor să audă aceste instituții nici măcar cand membrii familiei, disperați, au în mână cererea de internare nevoluntară. La UPU (Unitatea Primiri Urgenţe) se întamplă la fel: în afara faptului că personalul medical nu are capacitatea de a discerne tulburările psihice, pacienții sunt ținuți câte 16 ore cu niște perfuzii inutile, după care li se dă drumul acasă.
În timp ce pe bolnavii de covid nu i-a întrebat nimeni dacă vor să urce în izoletă (excepție ex senatorul Chițac), pe bolnavul psihic agresiv îl întreabă dacă acceptă să urce în ambulanță.
Hai, că totuși legile nu sunt rele. Doar sunt copiate din afară!
O asemenea lege, Legea 487/2002 actualizată, spune că și la psihiatrie, ca în orice altă specialitate, pacientul trebuie să semneze la camera de urgență consimțământul informat. Deci psihiatrul de gardă îl informează pe tanărul drogat, cu lama de cutter la ciorap și pliculețele de etnobotanice ascunse în anus sau între fese, că are ceva simptome pentru care trebuie internat și tratat. Surpriză, etnobotanicul își cunoaște drepturile și refuză. Atunci psihiatrul roagă nefericiții părinți să completeze cererea de internare nevoluntară. Surpriză, aceștia refuză. ”Dacă ne omoară cand vine acasă? Doar vi l-am adus să-l faceți bine! Faceți ce vreți cu el, dar eu nu-l iau! Nu semnăm nimic!” Care va să zică medicul e la mijloc și cineva tot o să-l dea în judecată; ori părinții, că nu l-a internat, ori pacientul, că l-a internat.
Legea 487 mai spune că cererea de internare nevoluntară o pot completa aparținătorii, polițiștii, jandarmii, pompierii care se confruntă în activitatea de serviciu cu un caz de tulburare psihică gravă, care pune în pericol integritatea fizică a pacientului sau a celor din jur. Realitatea este că toți refuză să facă asta. Ca să nu se lege la cap. Singurii care îşi asumă răspunderea sunt psihiatrii de gardă. Chit că atunci când sunt reclamați la Parchet, la Colegiul Medicilor, la DSP și cine știe mai unde, răspund pe nervii, timpul și banii lor.
Ce spun eu este că psihiatrul, față de orice alt specialist, este încorsetat de prevederile legislative, altfel, emanate cu bună intenție. De acord, oamenii sunt răi și periculoși, manipulativi și perverși. Nu rare sunt cazurile în care unii abuzează de bătrâni singuri și îi internează pentru a obține un diagnostic de demență, de care să se folosească ulterior pentru a-i deposeda de bunuri. Sau de persoane aduse pentru internare de către un membru al familiei care se vede ulterior că el este cel cu delir paranoiac.
Psihiatrul, vrea-nu vrea, poate- nu poate, trebuie să discearnă adevărul ascuns în spatele minciunilor, omisiunilor, distorsiunilor sau numai exagerărilor celui care apelează la el.
Într-un univers al incertitudinii, psihiatrul trebuie să fie atent la fiecare cuvânt spus și scris pe care este forțat de lege să-l spună și să-l scrie. Pentru că fiecare cuvânt costă cât o viață.
E clar că până acum am vorbit de medicină și bunele ei intenții, nu?
Să trecem la iad.
Povestea e despre cum se pavează el cu bune intenții.
X este un domn bine și aflat într-o perioadă nefericită a vieții. Inteligent și bine realizat profesional și material. După o lungă și oribilă suferință, soția i-a murit de cancer cu multiple metastaze, acum doi ani. A luat-o în grijă pe mama lui, cu un Alzheimer care acum este în fază avansată și de care are grijă o femeie, cât el este la serviciu. Fiul locuiește în altă localitate. X este patronul unei firme cu mai mulți salariați și are o activitate profesională ce implică responsabilități, termene, obligații financiare și mult stres. A cedat nervos și, în loc să meargă la psihiatru, a început să consume alcool. Nu zilnic, nu în public, nu la serviciu, nu la volan. Acasă, de amărăciune. A culminat într-o perioadă de două săptămani, imediat după ce s-a sfârșit o relație sentimentală de la care avea așteptări. Şi-a dat seama că e într-un impas și a acceptat propunerea fiului de a se interna la psihiatrie. Își imagina că acolo te relaxezi, ești băgat în seamă, psihoterapizat, etc, etc. S-a confesat sincer și deschis. Dar după două zile a constatat că ”e mai rău ca la închisoare”, că nu sunt lăsați să iasă nici la aer, din cauza covidului, că i se dau medicamente care îl amețesc și și-a cerut externarea.
În epicriză se menționează că nu prezintă semne de impregnare sau de sevraj alcoolic, că se poartă normal, că nu are tulburări ale funcțiior psihice, ale percepției, atenției, memoriei, că este disforic, anxios și iritabil si că, tocmai din cauza acestei dispoziții, prezintă un tipar de consum de alcool de tip binge drinking, adică compulsiv, așa cum mă îndop eu cu înghețată până mă doare gâtul. Epicriza descrie exact ce am spus:o persoană anxioasă, stresată și depășită emoțional, care a recurs la alcool ca tranchilizant.
Apoi vine cuvântul ucigător, diagnosticul: ”Dependență alcoolică”. Și bonusul, biletul de trimitere către o policlinică autorizată pentru evaluarea capacității de a conduce autovehicule.
Din punct de vedere nosologic, diagnosticul stabilit este o varză. Până în anul 2013, patologia secundară consumului de alcool era diagnosticată fie ca Abuz fie ca Dependență de alcool, conform DSM IV (Manualul Diagnostic și Statistic al tulburărilor mentale), cu criterii specifice pentru fiecare. Dependența de alcool este atât fizică cât și psihică și implică sevrajul la alcool (la 12 ore de la întreruperea consumului, apar transpirațiile, tremorul extremităților, cu sau fără delirium, stare confuzională, halucinații). Ori acest om, după cum se specifică în foaia de externare, nu avea nimic din toate astea.
În 2013, DSM V a unificat aceste două diagnostice într-unul singur, Tulburarea uzului de alcool, cu subspecificanți (ușoară, medie, severă) în funcție de numărul de simptome prezente din cele 11 caracteristice.
Tulburarea uzului de alcool ușoară are 2-3 simptome, cea moderată 4-5, cea severă 6 sau peste.
Dacă ești al dracului, poți aprecia că pacientul prezenta abuz de alcool. Dacă ești psihiatru, apreciezi mai degrabă că problema principală și factorul cauzal era anxietatea și depresia, și încerci să ajuți omul.
Nu i s-a spus ce înseamnă și ce vrea hârtia care i s-a dat o dată cu biletul de externare. Iar el s-a dus ca mielul la tăiere și l-a mai consultat un psihiatru al acestei policlinici de pus ștampile, care a cugetat că, dacă a fost dependent de alcool în urmă cu o lună, o să fie toată viața. Și i-au întocmit hârtie către poliția circulație, pentru a i se suspenda permisul de conducere. Plăcerea asta l-a costat 300 de lei.
Ești anxios, necăjit, deprimat și mergi la psihiatru? Ei, lasă, că te aranjăm noi de tot.
De ce-au făcut asta? Pentru că atăt i-a dus mintea, pentru binele public și pentru că îi obligă Legea 345/2018 pentru modificarea și completarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Fiți atenți:
Art.22
(6) Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidența sau îngrijirea sa, prezintă afecțiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătății emis conform alin. (2), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistență medicală autorizată prevăzută la alin. (4), cu diagnosticele constatate și cu datele de contact ale unității medicale în care medicul trimițător își desfășoară activitatea și să consemneze acest lucru în fișa medicală a conducătorului. Biletul de trimitere va fi comunicat conducătorului, de îndată, prin orice mijloc de comunicare prevăzut de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În baza biletului de trimitere, în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, persoana care posedă permis de conducere este obligată să se prezinte la unitatea de asistență medicală autorizată pentru a efectua examinarea medicală de specialitate.
- La articolul 22, după alineatul (6) se introduc patru noi alineate, alineatele (6^1)-(6^4), cu următorul cuprins:(6^1) În cazul în care unitatea de asistență medicală autorizată, în urma realizării examenului de specialitate necesar, stabilește că persoana care posedă permis de conducere este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, aceasta este obligată, în termen de o zi de la data constatării, să comunice rezultatul examinării către poliția rutieră în a cărei rază teritorială unitatea își desfășoară activitatea, către medicul trimițător, precum și persoanei declarate inaptă din punct de vedere medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai. În cazul în care persoana care posedă permis de conducere este declarată aptă medical, unitatea de asistență medicală autorizată comunică, în termen de 15 zile de la constatare, rezultatul examinării către medicul trimițător.(6^2) În cazul în care, în termen de 30 zile de la data comunicării biletului de trimitere în condițiile alin. (6), medicul trimițător nu este înștiințat de către unitatea de asistență medicală autorizată asupra rezultatului examinării, acesta este obligat să comunice poliției rutiere pe a cărei rază teritorială acesta își desfășoară activitatea numele, prenumele și codul numeric personal al persoanei aflate în evidența sau îngrijirea sa, precum și informația că aceasta a fost trimisă să se prezinte pentru o examinare medicală în conformitate cu prevederile alin. (6).(6^3) La data primirii comunicării prevăzute la alin. (6^1) teza I sau, după caz, la alin. (6^2), poliția rutieră retrage permisul de conducere al persoanei respective, făcând mențiune despre aceasta în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie. Măsura dispusă i se comunică, de îndată, conducătorului prevăzut la alin. (6).(6^4) Persoana care posedă permis de conducere, declarată inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu mai are dreptul de a conduce de la data comunicării acestui fapt de către poliția rutieră în condițiile alin. (6^3). În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la această dată, conducătorul este obligat să se prezinte la sediul poliției rutiere pentru a preda permisul de conducere, în vederea retragerii acestuia, până la încetarea cauzelor pentru care s-a luat această măsură.4. La articolul 22, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă psihologic pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se retrage de către poliția rutieră și poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură.5. La articolul 97, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră în cazurile prevăzute la art. 22 alin. (6^3) și (8).6. La articolul 102 alineatul (1), după punctul 39 se introduce un nou punct, punctul 40, cu următorul cuprins:40. neîndeplinirea de către medic a obligației prevăzute la art. 22 alin. (6) și alin. (6^2).7. La articolul 105, după punctul 29 se introduce un nou punct, punctul 30, cu următorul cuprins:30. neîndeplinirea de către unitatea medicală autorizată a obligației de a comunica în termenul prevăzut la art. 22 alin. (6^1) faptul că persoana este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai poliției rutiere pe a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea, precum și medicului trimițător.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Ce să vezi? Codul rutier aduce modificări legislației în ceea ce privește răspunderea ”oricărui medic”.
Ai permis de conducere și iei antialergice? Îți luăm permisul! Iei antidiabetice, ai apnee de somn, ai probleme cardiace, te doare stomacul, ai insuficiență renală, diaree (loperamidă)? Iei medicamente? Îţi luăm permisul! Că de nu, noi, medicii, suntem pasibili de o amendă contravențională între 1305-2900 lei. Va fi amendată și unitatea medicală care nu și-a îndeplinit atribuțiile polițienești și nu a trimis documentele în toate părțile.
Nu mă pot abține să nu aduc un cald omagiu Colegiului Medicilor din Dolj pentru informarea făcută membrilor săi prin acest anunț:
Deci, merge omul la psihiatrie și rămane în două zile fără permis de conducere. Îl ia în evidență medicul de familie și nu-și va mai găsi serviciu în vecii vecilor, pentru că îi va trece diagnosticul pe fișa medicală de fiecare dată când va aplica pentru un job. Vrea omul să facă inseminare in vitro (o groază de bani, energie și speranță), dar nu i se permite pentru că figurează cu un diagnostic psihiatric în fișa medicului de familie.
Adică putem să producem cretini, dar să fie pe cale naturală.
Hei lume bună, încotro ne îndreptăm?!
Mai facem medicină?
N-ar fi mai bine să ne facem direct polițiști?
