Acasă Cultură CASA DE LA MARE – romanul unei vendette constănţene

CASA DE LA MARE – romanul unei vendette constănţene

1100
0
Casa de la mare Foto Dan Mihăescu
Casa de la mare Foto Dan Mihăescu

Marina CUŞA                                        Note de lectură

Casa de la mare, apărută în 2020 la Editura Sfântul Ierarh Nicolae, este al șaselea roman al lui Valentin Curoșu, nume asociat spontan de constănțeni lumii medicale. Semnatarul cărții este însă nu doar un reputat medic, ci și un prozator stăpân pe mijloacele narațiunii, pe care, iată, o cultivă cu fidelitate.

            Casa de la mare este o poveste spusă limpede și curgător a unei vendetta. Locotenentul Petre Anton, învățător din satul Cobadin, la întoarcerea din Războiul Reîntregirii își găsește soția și copilul morți și casa incendiată, mobilul fiind jaful unor bijuterii, și, hotărât să facă dreptate, îi descoperă și îi pedepsește pe făptuitori. Intriga polițistă e condusă cu pricepere, Petre Anton făcând legătura între bijutierul Kalistian, căruia îi vânduse câteva piese ale avutei sale soții, și sub-comisarul criminal Fărcășel. Adept al legii talionului, ofițerul face două crime perfecte, împușcându-i pe Kalistian și Fărcășel, iar apoi, prin limpezimea de cristal a minții, se salvează, în ancheta procurorului de caz, de suspiciunile care îl vizau. Partea a doua a cărții are o turnură mai aventuroasă chiar, și mai sentimentală, tema de prim plan fiind cea a depășirii unei cumpene existențiale și a reluării cursului firesc al vieții.

            Pentru că i-a promis Franciskăi, soția sa, că se vor muta aproape de mare și pentru că rămânerea în casa ororilor ar fi fost prea dureroasă, Petre Anton părăsește Cobadinul pentru Klein, numele dat de sașii dobrogeni satului Tatlageac –azi, 23 August. Ajuns aici, primește sprijin pentru instalare din partea unor vecini, vrând să-și ridice o căsuță lipsită de pretenții, dar mai ales din partea Anei, fata al cărei vis era să studieze medicina în Franța. Însă Ana este răpită de un descreierat, un fost coleg de școală, care o iubea, iar Anton, marcat de drama soției sale, căreia nu-i sărise nimeni în ajutor, pornește în căutarea ei. Zborul cu un elicopter până la Salonic, depistarea răpitorilor și recuperarea fetei mențin ritmul tensionat al cărții, care se liniștește în paginile finale. Încheindu-și misiunea liber-asumată, Petre Anton descoperă în locul cabanei la care se gândea o adevărată gospodărie pe care frații Anei i-o ridicaseră din recunoștință fiindcă pornise după sora lor. Așa cum devenise previzibil în cursul lecturii,între cei doi se produce apropierea firească a doi tineri, favorizată și de o baie în apa mării, iar Ana va lua în sufletul lui Anton locul ce părea intangibil al Franciskăi, devenind soția lui.

            Roman polițist, roman de aventuri și de dragoste, Casa de la mare e o lectură captivantă, îndeplinind condiția povestirii de a te ține cu sufletul la gură. În acest sens, autorul evită analizele psihologice și descrierile detaliate și folosește frecvent dialogul, fapt agreat de lectorul de nivel mediu.

            Personajele cărții se ,,simt”, unele fiind conturate cu minimum de mijloace,cum ar fi doamna Kalistian sau Mașa, fata căpitanului bulgar la care Anton fusese prizonier.Petre Anton e un personaj ideal, spirit justițiar, demn, generos, foarte inteligent, un adevărat bărbat; doamna Kalistian, o frivolă pasionată de bijuterii; Ana, o fată cuminte; Mașa, o fată îndrăzneață; Franciska, un model feminin plin de poezie, și datorită faptului că este caracterizată sumar.

            Romanul are valoare documentară prin tema prizonieratului unui ofițer român la bulgari, în circumstanțele istorice amintite, dar și prin pictura de fundal a mediului dobrogean.Apare imaginea conlocuirii mai multor naționalități, a unor zone constănțene, a mirajului jocurilor de noroc de la Cazinou,  a relațiilor de familie din comunitățile sașilor dobrogeni dislocați din Basarabia, totul pe fundalul clivajelor produse de război, alcătuind schița unui tablou ce ar fi putut fi detaliat, alcătuind un alt punct de interes. Aspecte din Salonic si din Bulgaria lărgesc spațiul romanesc spre lumea balcanică.

            Casa de la mare e scrisă cu precizia unei demonstrații matematice, dorind să argumenteze ideea că omul adevărat triumfă în lupta cu încercările vieții. Lectura cărții ne conduce spre ideea că autorul dispune de mijloace mai complexe decât cele valorificate în cadrul textului, și că, dacă nu ar identifica neapărat proza cu acțiunea, ar putea ridica miza scriiturii sale. Îi dorim mult succes și așteptăm să ne bucure cu noi cărți despre meandrele vieții și ineditul lumii dobrogene!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.