Șoapte – o punte între ficțiune și realitate (1)

Paul SICHIGEA ▪

În seria „Șoapte – o punte între ficțiune și realitate”, analizăm dintr-o perspectivă profesionistă lungmetrajul studențesc lansat online pe 20 august. Aflat sub egida influentului stil cinematografic NEO-NOIR, “Șoapte” scoate la suprafață calități umane deosebite, dar și latura negativă a unor minți sclipitoare, acaparate de puterea maleficului.

Filmul este valabil la linkul https://streamerse.net/event/soapte

ATENȚIE SPOILER!

Filmul „Șoapte” are ca temă principală obsesia pentru perfecțiune. Acest element devenit în ultimele decenii un factor des întâlnit în viețile oamenilor, a dus la scrierea și descrierea unui act criminalistic, desfășurat pe teritoriul României. Influența majoră pentru film a fost viața renumitului criminal în serie român, Ion Râmaru – infractorul care a terorizat capitala în anii ’70. Existând o mulțime de relatări în spațiul virtual despre cazul „Râmaru”, el fiind considerat și cel mai sângeros criminal al României, s-au pus bazele unui scenariu care să reflecte o parte din realitatea românilor, aducând povestea în prezent.

În contextul societății contemporane, “Șoapte” este o modalitate de a prezenta latura întunecată a umanității. Se prezintă gândurile unui tânăr obsedat de perfecțiunea crimei – împins parcă de consumerismul autohton și de dorința de afirmare – care dorește să se facă auzit cu orice preț, considerând că prin săvârșirea unor acte de cruzime, inimaginabile, va duce mai departe moștenirea lasată de tatăl său, cel despre care aflăm mai târziu că a fost, de asemenea, ucigaș.

Personajul principal, Valentin Lupu a preluat câteva dintre caracteristicile lui Ion Râmaru, devenind evident încă din primele scene faptul că este o fire introvertită, un tânăr cu un puternic conflict interior, dar deținătorul unei minți sclipitoare. Ca student la Filosofie, Lupu este premiant.

Conflictul cheie care stă la baza filmului este cel dintre Lupu și Eugen, întruchiparea laturii sale întunecate. Acționand ca element negativ primordial în dezvoltarea personajului principal, Eugen este de regulă factorul decisiv in săvârșirea actelor de cruzime ale lui Lupu asupra mai multor tinere, pe teritoriul capitalei.

Pe baza mai multor mărturii, anchete și documente reale, scenariul se axează pe două șiruri narative: cel al infractorului și cel al comisarului care anchetează cazul. Comisarul Șef de la secția Omoruri, pe numele său Victor Gorun, este de asemenea o fire puternică, un om determinat, gata să facă orice pentru a prinde cel mai sângeros infractor din câți a văzut România. Lupta se va da între acești doi importanți piloni, poziționați în tabere opuse, dar a căror încleștare va marca lumea criminalisticii.

• 1. STIL ȘI PARTICULARITĂȚI

Odată cu revenirea stilului Neo-Noir în atenția cinematografiei mondiale, imediat după începutul secolului 21, a fost adoptat acest gen pentru a se crea un scenariu bazat pe idei occidentale, dar adaptat la societatea românească. Ca influență stilistică sunt menționate filme precum: “Manhunter”, “Thief” și “Heat”, toate acestea fiind scrise, regizate și produse de Michael Mann, celebrul regizor american. Prin revoluționarea lui Mann a stilului serialelor de televiziune în anii ’80, cu producția “Miami Vice”, Neo-Noir-ul a prins un contur și mai mare, tot mai multe filme adoptând mai apoi această stilistică cinematografică aparte. Prin eleganța ținutelor, a cadrelor surprinse prin panoramare lentă, a încadrării imaginii de ansamblu a orașului, Mann a intervenit decisiv în perfecționarea stilului cinematografic. Este astfel completată ideea unui rafinament aparte, personajele acționând și ele în consecință. Tematica este aprofundată, iar relația infractor-criminal este dusă la nivelul de duel-emblemă, ținta fiind aprofundarea răului la nivel spiritual și filozofic (în cazul infractorului). În cealaltă tabără, polițistul (ori ofițerul unei organizații guvernamentale) capătă puteri aproape nebănuite, printr-o inteligență aparte, ajungând la nivelul antagonistului, deseori surclasând această poziție.

Provenit din vechiul Noir al anilor ’40, Neo-Noir-ul a venit cu o notă modernă pentru poveștile cu detectivi și criminali. Acest fapt, care stă la baza construcției unui scenariu Noir, a dus la scrierea unei povești împărțite pe două planuri: cea a criminalului în serie, Valentin Lupu – un tânăr student, obsedat de o colegă de facultate pe nume Mihaela Rusu și de natura macabră a crimelor, și povestea lui Victor Gorun – Comisar Șef la Secția de Criminalistică a capitalei, opozantul răului.

Ideea primordială a filmului “Șoapte” este crima. Această faptă infracțională este cel mai drastic pedepsită în toate țările de pe glob. Condus de acest lucru, scenariul pleacă de la premiza nevinovăției presupusului criminal. Dat fiind faptul că într-un proces de acest gen suspectul are doar acest statut inițial, au fost introduse mai apoi diferite elemente incriminatorii care duc treptat spre o realitate a actelor săvârșite în film pe teritoriul Bucureștiului. Relația dintre infractor și polițist este foarte bine conturată în Neo-Noir, de cele mai multe ori diferența dintre bine și rău fiind aproape insesizabilă. După cum scrie Richard Attenborough în introducerea sa la BFI Companion to Crime Films, „istoria criminalității este la fel de veche ca umanitatea însăși.„

Ca o formă subtilă de umanitate, Valentin Lupu duce constant o luptă cu el însuși pentru învingerea răului dinăuntrul său. Acest “rău” are o față în “Șoapte” și se numește Eugen. Este fostul cel mai bun prieten al lui Valentin din copilărie. Această entitate, pe care noi o putem zări pe tot parcursul filmului, primește semnificația “îngerului negru” sau a diavolului. De pe urma acestor conflicte interioare ale lui Vali, pe care noi le vedem detaliat, protagonistul are multiple rețineri în a săvârși în continuare odioasele crime. Acest element al umanității răzbește într-un final, dar este mult prea târziu.

Nihilismul atotprezent în natura protagonistului îl împiedică să facă diferența dintre bine și rău și astfel, însăși această mentalitate sumbră asupra vieții va pune în umbră fărâma de umanitate rămasă în el.

În România anilor ’70, Bucureștiul a trecut printr-o criză infracțională. În 1970, mai multe crime s-au produs pe teritoriul capitalei, oamenii alegând să nu mai iasă din case odată cu lăsarea nopții. Peste 5000 de polițiști au patrulat pe străzi luni în șir, căutând criminalul feroce care a terorizat locurile. Victimele erau găsite mutilate, mușcate și violate post-mortem. Imaginile cadavrelor erau înfiorătoare.

Râmaru a fost supranimit și “Vampirul din București”, sursa directă de inspirație pentru personajul principal din „Șoapte”, denumit generic aici și “Măcelarul din București” (aluzie ca joc de cuvinte). De asemenea, numele Mihaela Rusu și Silvia Runceanu reprezintă un joc de cuvinte – alipirea prenumelui Mihaela cu numele de familie Runceanu fac referire la Mihaela Runceanu, o celebră cântăreață româncă, ucisă cu bestialitate în 1989.

Multe dintre crimele relatate în povestea filmului sunt influențate de detaliile crimelor reale ale lui Râmaru, dar și ale altor criminali notorii, precum Ted Bundy sau Jeffrey Dahmer. De asemenea, unele prim-planuri ale personajului principal sunt realizate pe baza unor fotografii reale ale unor criminali în serie.

• 2. INFLUENȚE, ILUMINARE ȘI IMAGINI EMBLEMĂ

Cu directa influență din “Miami Vice”, “Heat” sau “Mr. Brooks”, “Șoapte” își începe povestea printr-o panare de la stânga la dreapta, tehnică devenită simbol pentru Neo-Noir. Este prezentat Valentin Lupu, protagonistul filmului, scriind în apartamentul său câteva rânduri ce provin din mintea sa zbuciumată de gânduri negre. Versurile lui Eminescu și citatul lui Nietzsche au sensul distorsionat de mintea sugrumată de boala gravă a personajului principal. Aceste gânduri au menirea să oprească viața nevinovaților din jurul său, victime alese parcă aleatoriu.

O secvență emblematică pentru “Șoapte” este cea în care comisarul șef îl așteaptă pe colegul său, Alexandru Comșa, pe marginea unui lac din București. Comuniunea dintre natură și personaje fiind foarte importantă pentru scenariu, a fost aleasă aceeași panare, deschizând imaginea printr-un establishment colorizat puternic, conturând frumusețea locului.

Comisarul privește spre apa apa liniștită, secvența reprezentând din punct de vedere scenaristic un soi de “calm de dinaintea furtunii”. În următoarele secvențe, Gorun și Comșa îl prind pe făptaș, urmând și marea confruntare dintre cele două personaje care, pe cât de mult se diferențiază, pe atât de mult se aseamănă.

Într-una dintre secvențele de început, imaginea se deschide printr-un tilt up pe cele trei arme ale criminalului: un cuțit de bucătărie, o toporișcă și o rangă – referire directă la armele reale ale lui Râmaru.

Close-up-ul este folosit des, obligând privitorul să ia parte la acțiune, oferind un sentiment de neliniște și uneori, de o pseudo-claustrofobie. Acest lucru a fost creat special pentru a menține tensiunea pe întreg filmul.

Sunt folosite tehnici de filmare cu reflexii în oglindă, precum secvența întâlnirii dintre Mihaela și Silvia. Silvia este filmată în prim-plan, iar în oglinda din spatele ei, în unsharf, se observă silueta Mihaelei, poziționată în realitate în spatele obiectivului. De asemenea, într-o secvență în care îi zărim pe Valentin și pe Eugen există o panare lentă spre dreapta, cu punctul de plecare din dreptul oglinzii din încăpere. Astfel, imaginea lui Vali este dublată de reflexia clară, aluzie către dualitatea caracterului său.

Pentru coloana sonoră, există influențe din filme precum “The Terminator”, “Heat”, “Terminator 2” și o influență personală majoră a compozitorului din cunoscutul muzician Trent Reznor, cel care este responsabil pentru multe dintre piesele din “Seven”, de asemenea film de referință în Neo-Noir.

Iluminarea din “Șoapte” a fost special concepută pentru a da senzația unei dezolări constante, acompaniate permanent de o muzică ce a fost construită în aceeași manieră. Umbrele de pe fețele protagonistului, a lui Eugen și a lui Victor Gorun aduc aminte de filme celebre, ca “Șoimul maltez” sau “Citizen Kane” al lui Welles. De asemenea, dorința regizorală de a folosi mai multe reflexii în oglindă provine din inspirația filmelor Noir pentru multe dintre cadrele cheie ale filmului “Șoapte”. Unele lumini sunt poziționate astfel încât să acționeze ca stroboscoape, dând iluzia unei nebunii ce se perpetuează. Ele sunt folosite în majoritatea dintre secvențele cu Valentin și cu Gorun, indicând precis legătura la nivel spiritual dintre aceste două personaje antagonice. Secvența confruntării dintre polițist și criminal este realizată în clarobscur pentru a defini și pronunța tensiunea deja exacerbată dintre cei doi piloni ai filmului. Această secvență este definitorie pentru “Șoapte” și pentru filmele care fac parte din acest gen.